Netanyahu afirmă că Trump i-a dat pe mână haita câinilor războiului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
33

Pe 3 ianuarie, vorbind la o ceremonie organizată în memoria colonelului Emmanuel Morano, care a murit în timpul unei misiuni sub acoperire împotriva celor din Hezbollah în timpul celui de-al doilea Război Libanez, premierul Netanyahu, citat de colegii de la DEBKA, a spus că înţelegerea cu partenerul american este ca SUA să ducă războiul economic împotriva Iranului şi că Israelul este responsabil pentru desfăşurarea operaţiunilor militare.

Mie mi se pare că Netanyahu a transmis această informaţie strategică ca argument decisiv de campanie, înainte de alegerile de la început de aprilie. Dar nu cred că gestul îi foloseşte foarte tare preşedintelui Trump, aflat într-o poziţie dificilă pe plan intern. Dar există şi posibilitatea inversă, îmi transmit surse militare, aducând o serie de argumente interesante.

Argumentele în favoarea primului scenariu: lansând o bombă de asemenea calibru, Netanyahu vrea să se asigure că Administraţia americană nu mai are drum de întors în jocul respectiv şi că, măcar pe plan economic, nu se va retrage sau nu va slăbi intensitatea represaliilor contra Iranului. Numai că ştirea asta va provoca un seism uşor de anticipat în întregul Orient Mijlociu, care vede cu groază că în regiune poate începe un război nimicitor, foarte posibil cu folosirea de arme nucleare tactice, cu risc imediat de internaţionalizare. Va provoca un seism şi în politica americană, căci este absolut evident pentru toţi analiştii militari că, deşi Israelul dispune de absolut toată panoplia şi rezervele militare necesare ducerii un război pe durată scurtă sau medie, confruntarea angajată cu Iranul va presupune, la un moment dat sau altul, un apel la ajutor logistic american.

Cu un semn foarte mare de întrebare, căci nu e foarte sigur că vor fi disponibile aceleaşi rute pentru pod aerian ca în episoade trecute în zona Mediteranei, poate România va fi dispusă să ofere un ajutor aliaţilor săi strategici. Preşedintele Trump poate răspunde instantaneu, fireşte pozitiv, numai că angajamentul de durată trebuie ratificat de Congres ca angajare oficială a SUA în ostilităţi militare. Caz în care, cel puţin în configuraţia actuală a jocurilor, Administraţia Trump ar putea să aibă foarte mari dificultăţi, mai ales după decontul negativ al ultimelor uriaşe cheltuieli militare presupuse de operaţiunile din Irak, Afganistan şi Siria. 

Argumentele în favoarea celui de-al doilea scenariu se bazează pe ideea că apariţia neaşteptată a mesajului premierului Netanyahu ar reprezenta o încercare de a transmite americanilor - şi nu printr-un „Trump tweet“ – că preşedintele lor nu mai vrea să încerce o nouă aventură militară şi că se limitează doar la războiul economic împotriva Iranului, anunţat cu mare solemnitate şi siguranţă, dar, până în acest moment, foarte departe de a-şi fi atins măcar primele obiective; asta din cauza opoziţiei tuturor marilor actori de pe scena politică internaţională, coalizaţi acum într-o masivă şi fără precedent mişcare anti-Trump. Declaraţia lui Netanyahu transmite totodată şi un mesaj de linişte pentru ceilalţi mari actori cu interese în zonă: un conflict bilateral nu se va internaţionaliza deoarece americanii, măcar de data asta, nu se vor implica militar şi, în consecinţă, nu vor trimite trupe terestre.

111

Ambele scenarii sunt posibile. Dar, prin asta, se şi anulează reciproc. Asta deoarece este absolut limpede că NU există niciun fel de posibilitate logică pe care să se bazeze presupunerea că va putea fi vorba numai despre un conflict bilateral. Imposibil fie şi numai deoarece toate planurile discutate în cabinetele de război (aveţi un exemplu în fotografia alăturată) vorbesc despre o operaţiune de mare complexitate care să implice o primă fază aeriană, eventual dublată de una navală, dar care, imediat, să aducă în teren, în valuri succesive de desant, trupele speciale şi apoi forţele de terestre care să ocupe principalele obiective militare şi civilă şi să securizeze situaţia.

Poate Israelul să facă toate astea de unul singur? Desigur, poate iniţia atacuri aeriene succesive şi de foarte mare intensitate care să provoace daune extrem de serioase forţelor militare şi infrastructurilor critice iraniene, deschizând însă, în aceeaşi măsură, şi posibilitatea de a-şi expune teritoriul unor atacuri cu rachete balistice iraniene dintre care, cel puţin unele, să treacă de formidabilul sistem antirachetă „Iron Dome”. Şi mai departe? Va chema oare Netanyahu în ajutor state musulmane, bazându-se pe vechea dicotomie şiiţi/suniţi care a funcţionat atât de bine până acum şi se va pune astfel, alături de Arabia Saudită, în fruntea unei coaliţii ad-hoc care va diziva profund musulmanii din întreaga lume şi va alimenta Jihadul global? Şi dacă va fi aşa, care ar fi, acum, aceste state din coaliţia antiiraniană, căci şi asta este o întrebare foarte delicată în condiţiile actuale?

111

Delicată situaţie. Cel puţin din trei puncte de vedere. În primul rând, lista de până acum şi care părea absolut certă: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Egipt s-ar putea să sufere oarece modificări în urma consolidării din Siria a pilonului Rusia - Turcia - Iran, ceea ce înseamnă închiderea spaţiului aerian sirian pentru avioanele israeliene participante la un atac asupra Iranului.

În al doilea rând, este vorba despre interesele economice directe ale statelor din zonă care doresc să participe cât mai rapid la sistemele de conducte care se vor lega, prin Turcia (TrukishStream), Grecia, Bulgaria, Ungaria şi Austria cu ţările bogate din occcidentul european. Şi asta a produs primele mişcări de raliere demonstrativă cu Siria, vedeţi Bahreinul, spre exemplu. În al treilea rând, zic eu perfect motivată, este spaima acestor state din zonă şi nu numai că, în ciuda asigurărilor de acum, dacă situaţia degenerează grav de o parte sau alta, unul dintre combatanţi va cere – perfect legal, în virtutea tratatelor de asistenţă mutuală, bilaterale sau colective  - intervenţia altor state sau coaliţii de state. Caz în care situaţia poate scăpa totalmente de sub control.

În fine, există surse care spun că, în paralel cu primul val de bombardamente aeriene israeliene, în Iran ar fi pregătite condiţiile unei revolte populare coordonate de Consiliul naţional iranian de rezistenţă care să se bazeze pe forţe interne care să ceară asistenţă internaţională în lupta pentru democraţie şi independenţă. Dar, în acelaşi tip de logică, există zvonuri insistente că iranienii ar finanţa acum, în Siria şi Liban, unităţi de intervenţie rapidă compuse din elemente provenite din miliţiile irakiene pro-şiite, mercenari afgani sau pakistanezi, Sursele folosite de cei de la The National Interest spuneau în urmă cu ceva timp că numărul mercenarilor afgani ar fi de 15-20.000, al pakistanezilor la 5-10.000, încă 8 -10.000 din grupele de luptă provenind din Gărzile Revoluţiei Islamice, plus 5-6.000 de soldaţi din trupele regulate iraniene. Suficiente pentru operaţiuni speciale, inflitrare la mare adâncime, operaţiuni de sabotaj, diversiune, preluare de control a unor puncte strategice.

Oare pentru noi această succesiune de dileme mortale este cumva relevantă? Nu, dacă este să luăm în considerare dezinteresul profund al politicienilor noştri pentru orice altceva decât politica internă, obligaţi fiind să reacţioneze acum doar la valul fără precedent de critici care se revarsă asupra României. Dar nici că le-ar păsa, sunt obişnuiţi.

Numai că, dacă Israelul va ataca, vom fi în situaţia ultradelicată de a trebui să-i susţinem fără rezerve pe cei doi parteneri strategici ai noştri, Israel şi SUA, asta în condiţiile în care Uniunea Europeană se va situa pe poziţii opuse, condamnând orice tip de acţiune militară. Dificilă şi neplăcută alegere, mai ales că, foarte curând, va trebui să ne pronunţăm faţă de Planul de Pace pe care-l va anunţa Donald Trump, elementul central care poate potenţa reacţii foarte dure din partea ţărilor din zonă care susţin cauza palestiniană.

Interesantă suprapunerea celor două momente, pe de o parte anunţul privind „Acordul secolului” şi ameninţarea deschisă a lui Netanayahu, adică „ori aşa, ori război“? Oricare ar fi desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, limpede nu este decât un lucru: acest tip de raţionament nu poate duce decât la o catastrofă şi singura întrebare este când anume se va produce. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite