Noul „dans pe capete de şerpi” al lui Donald Trump în Orientul Mijlociu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum puteam anticipa, chiar şi ultimele zile ale administraţiei Trump se dovedesc a fi o parte dintr-o secvenţă în lanţ care generează un nou cadru problematic prin revendicarea unei decizii contestate de majoritatea analiştilor de politică externă: înscrierea rebelilor Houthi pe lista grupărilor teroriste.

Mike Pompeo a anunţat ieri decizia Casei Albe de a desemna miliţiile Ansar Allah (cel mai des cunoscute sub numele „Houthi”) drept organizaţie teroristă. Totodată, trei dintre liderii Houthi (Abdul Malik al-Houthi, Abd al-Khaliq Badr al-Din al-Houthi şi Abdullah Yahya al Hakim) vor fi înscrişi pe lista oficială a persoanelor şi entităţilor teroriste. Motivul invocat de Pompeo pentru această decizie este o urmare a dorinţei SUA de a îi face pe rebelii Houthi responsabili pentru „actele lor teroriste, în special pentru atacurile transfrontaliere care ameninţă populaţia civilă, infrastructura şi transportul maritim”. 

Oricare ar fi motivul din spatele ultimei mutări a administraţiei Trump, înscrierea rebelilor Houthi pe lista grupărilor teroriste are potenţialul de a face mai mult rău decât bine, atât pentru Yemen, cât şi pentru Orientul Mijlociu. Fie că se doreşte obţinerea unui avantaj în viitoarele negocieri privind formarea unui nou guvern, fie că este, de fapt, o mişcare împotriva Iranului, principala victimă a sancţiunilor impuse de SUA este populaţia civilă din Yemen. 

Încă din 2014, de la izbucnirea războiului dintre miliţiile şiite şi guvernul yemenit (majoritar sunnit), acestea controlează Sana`a şi principalele oraşe din Yemen-inclusiv oraşul-port Al Hudaydah, care este vital din punct de vedere strategic, fiind punctul de intrare în ţară pentru majoritatea bunurilor şi alimentelor importate, cât şi pentru ajutoarele umanitare. Înscrierea rebelilor Houthi pe lista organizaţiei teroriste va îngreuna dialogul dintre aceştia şi agenţiile umanitare şi chiar riscă să întrerupă livrarea ajutoarelor către populaţia civilă, care deja se confruntă cu „cea mai gravă criză umanitară din lume”. Consubstanţial cu îngreunarea accesului la ajutorul umanitar şi reevaluarea politicilor bancare este şi efectul pe care retragerea investitorilor îl va avea asupra unei economii şi aşa fragile. 

Desemnarea miliţiilor Houthi drept organizaţie teroristă se poate traduce, de fapt, prin refuzul SUA de a negocia (cel puţin pentru moment) cu aceştia şi reprezintă o lovitură pentru diplomaţii angajaţi în eforturile de soluţionare a conflictului din Yemen. Iranul este principalul beneficiar al perpetuării unui conflict în care toate părţile implicate sunt perdante. Iar înscrierea rebelilor Houthi pe lista organizaţiilor teroriste nu reprezintă un antidot împotriva atacurilor asupra Arabiei Saudite, comandate şi, după toate aparenţele, iniţiate de Iran, dar revendicate cu entuziasm de rebeli.

Nu avem nevoie de raţionamente discursive complexe pentru a înţelege de ce miliţiile Houthi reprezintă un factor destabilizator pentru Yemen (prin întreţinerea clivajului de tip sunna-şiia) şi o ameninţare la adresa securităţii regionale (prin loaialitatea faţă de Iran), însă decizia asumată de administraţia Trump pare mai degrabă un dans pe capete de şerpi (aşa cum era descrisă încercarea de a guverna Yemenul de către Ali Abdullah Saleh, fostul preşedinte yemenit), decât o posibilă dezamorsare a tensiunilor.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite