Numai reformele, susţinerea internaţională şi o armată puternică pot duce la retragerea trupelor ruse din Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sputnik
FOTO Sputnik

Am văzut că noua putere de la Chişinău a lansat o teză veche şi complet greşită, pe care au mai încercat-o şi alţii: neutralitatea ca bază pentru a dobândi retragerea trupelor ruse. Păi Republica Moldova este constitutional neutră de la fondarea sa, de la prima Constituţie din 1994.

Totuşi trupele ruse stau bine mersi, sub diferite forme, în stânga Nistrului. Mai mult, aceeaşi motivaţie falsă a stat şi la baza menţionării în constituţiei a neutralităţii, o utopie la marginea Europei. Din conta, unica soluţie este o armată puternică, dotată şi antrenată, care să facă inutile cele 10-12.000 de trupe ruse sub diferite forme din regiunile separatiste.

Unde nu are dreptate ministrul de Externe Aurel Ciocoi

Subiectul a fost relansat de către actualul ministru de Externe, Aureliu Ciocoi, care în cadrul unei emisiuni de televiziune, a afirmat că trupele ruse vor pleca doar dacă obţinem recunoaşterea internaţională a neutralităţii!!! Mai mult, întrebat dacă neutralitatea este o dorinţă a R. Moldova ori o condiţie a Moscovei, Ciocoi a spus că este „un preţ”: „Mă tem că este un preţ pe care trebuie să-l achităm, alternativa ar fi pierderea teritoriilor”, a declarat Aureliu Ciocoi.

Mai mult, ministrul de Externe a legat retragerea trupelor şi de reintegrarea teritorială, de soluţionarea conflictului nistrean, condiţia fiind tot neutralitatea garantată de terţi. Potrivit şefului diplomaţiei moldoveneşti garanţia neutralităţii pusă pe masa Moscovei este şi unica soluţie de reglementare a conflictului transnistrean. „Dacă vrem să reintegrăm ţara şi să vedem Republica Moldova fără prezenţa trupelor străine şi a muniţiilor, atunci, eu cred că acesta este lucrul la care trebuie să ne gândim cel mai serios, pentru că avem două alternative: sau acceptăm un statut de neutralitate recunoscut internaţional, sau vom avea acest conflict nesoluţionat încă mulţi ani înainte. Şi atunci trebuie să vedem foarte pragmatic. Trebuie să privim lucrurile cu ochii deschişi, nu să ne îmbătăm cu apă chioară şi să visăm la nu ştiu ce soluţii miraculoase. Asta-i situaţia, astea sunt soluţiile. Eu nu văd o a treia soluţie în cazul acesta”, a afirmat diplomatul.

Am să trec peste discuţia privind modelele de neutralitate europene, care sunt istorice şi plasate în mijlocul UE şi NATO, nicidecum la frontiere, sau cât e costul apărării şi securităţii per capita în Elveţia, Finlanda sau Suedia sau cât de neutre sunt, de fapt, aceste state. Am făcut-o în urmă cu 15 ani într-o carte apărută şi la IDIS Viitorul sub titulatura Pro Moldova, şi la Bucureşti, la editura Curtea Veche, despre Opţiunile de Securitate ale Republicii Moldova. În ciuda schimbărilor din ultimii ani, cartea este perfect valabilă, cu toate scenariile de atunci, şi astăzi.

Totuşi merită să subliniem unde greşeşte ministrul de Externe al lui Igor Dodon:

Mai întâi la formă şi postură: abordarea poate fi acceptabilă, la limită, unui analist. În nici un caz unui ministru în funcţie sau înalt demnitar în funcţie. Ideea de a pasa responsabilitatea terţilor, garantorilor, celor din exterior care să recunoască şi să garanteze statutul de neutralitate, este o copilărie, ca să nu spun o utopie, cu atât mai mult o derobare de responsabilitate.

O utopie, încercată şi de Vladimir Voronin care vroia un Pact de Stabilitate pentru Republica Moldova în care toate marile puteri să semneze Republicii Moldova garanţii de Securitate, reluată ulterior şi de Igor Dodon (la sfatul sau fără sfatul lui Ciocoi): nimeni nu dă aiurea garanţii care antrenează responsabilităţi, toate gesturile pe arena internaţională antrenează costuri ale statului în sine. De c ear garanta cineva un statut unui terţ, asumându-şi, gratuit, respnsabilităţi ce nu-i revin? Nu se va întâmpla asta niciodată. Tocmai din pragmatism.

În plus, avem un caz clasic, un precedent: Ucraina, cu garanţiile de la Budapesta, plătite cu renunţarea la arma nucleară, transferal spre Rusia a tuturor acestora şi intrarea în tratatul de Neproliferare Nucleară, un acord semnat de 4 state – Rusia, SUA, Marea Britanie şi Ucraina, contrasemnat de ceilalţi doi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, Franţa şi China, totuşi a pierdut Crimeea anexată de Rusia şi este expusă şi azi agresiunii militare ruse din Estul Ucrainei, contrar prevederilor acordului ce garanta suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei.

În al treilea rând, la acest punct, e o dovadă de slăbiciune să spui că tu nu ai mijloacele, ca stat suveran, şi că totul depinde de terţi, şi nu de un agresor, pe care-l consideri partener strategic. Să garanteze alţii neutralitatea, apoi rezolvi tu, zice-se, cu retragerea trupelor. Fals. Greşit. Şi costisitor ca imagine, arată un stat slab şi fără mijloace, fără capacitate şi inventivitate, incapabil să-şi asume propriile responsabilităţi faţă de cetăţeni, societate şi comunitatea internaţională. Un stat care ridică semen de întrebare, în Atari condiţii, dacă merită să fiinţeze. Un stat slab, un stat eşuat.

Raţiunea unui stat serios, democratic, dezvoltat, occidental

Republica Moldova nu a fost niciodată un stat slab, cu atât mai ult un stat eşuat. Conflictele îngheţate, acum în Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Republica Moldova şi Ucraina, au fost create de actori externi, Rusia, de prezenţa forţelor sale armate şi de incitarea populaţiei, de un separatism creat artificial peste tot pentru a domina şi a bloca prăbuşirea definitivă a fostului imperiu sovietic. A fost prezervat astfel, cu aceste cuie ale lui Pepelea numite conflicte îngheţate, care s-au încălzit imediat când cel care controla conflictul ca parte şi, în acelaşi timp, pretins garantor a dorit. Acum, neo-imperialismul rus ţine sub control regiunile separatiste, în tentative recâştigării controlului asupra statelor indepenente, în ciuda angajamentelor anterioare şi a acordurilor de la Helsinki la Carta de la Paris pentru o nouă Europă şi la Astana, la actele fondatoare ale CSI şi relaţiilor bilaterale actuale.

O altă greşeală la fel de importantă este legarea de către un oficial al Republicii Moldova, la nivel public, a neutralităţii de retragerea trupelor şi de garanţia internaţională. Înseamnă a recunoaşte nevoia de protectorat international şi suveranitate limitată. Mai mult, condiţionarea rusă, dacă ea ar exista, ar trebui respinsă de jure imediat!

Trupele ruse pleacă de pe teritoriul statului Republica Moldova dacă este un stat serios, solid, cu toate instrumentele sale viabile, şi când nu mai au nici o relevanţă, când nu mai au nici o valoare de întrebuinţare pentru Rusia. Pentru asta, Republica Moldova are cel puţin trei instrumente pe care trebuie să le utilizeze:

- Unele sunt juridice - de declarare a trupelor ruse drept trupe de ocupaţie şi de recunoaştere internaţională a acestui statut ilegal pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, de recunoaştere internaţională a acestei situaţii şi de condamnare internaţională;

- altele ţin de reforme, care să probeze soliditatea, legitimitatea şi credibilitatea, respectiv recunoaşterea internaţională ca stat democratic, de drept, în deplinătatea puterii cuvântului, demn şi respectat;

- iar ultimele ţin de instrumentele de descurajare militară a oricărui atac, de angajare în alianţe occidentale, ca aliaţi solizi, cu credibilitate a forţelor militare, participante la misiuni internaţionale, în aşa fel încât forţele staţionate în stânga Nistrului să nu mai aibă nici o relevanţă strategică, fiind bătute de atractivitatea statului Republica Moldova, a organizării şi standardului de viaţă de aici pentru cetăţenii din zona separatistă şi prezenţa militară descurajantă a statului pe teritoriul controlat.

Atunci vor pleca trupe şi muniţie, care devin inutile pentru Rusia în zonă.

Imagine indisponibilă

Capcana Moscovei în cedările unilaterale ale Chişinăului pe Transnistria

Cît despre soluţia în chestiunea nistreană, ea nu va veni niciodată atunci când Republica Moldova va fi slabă sau izolată internaţional, fără instrumente şi pârghii de acţiune, fără credibilitate şi prestigiu, sub suspiciuni şi preocupări îndreptăţite ale tuturor şi pusă în discuţie de toţi partenerii de dezvoltare. În aceste condiţii se pot obţine doar avantaje şi cedări unilaterale de la Chişinău în favoarea Tiraspolului, spre beneficiul Rusiei care le orchestrează şi a unor diplomaţi occidental care-şi construiesc eventual cariere diplomatice pe “paşii mici” acceptaţi la Chişinău, fiecare un nou pas mic spre renunţarea la suveranitate în mod greşit şi fatal, ireversibil.

Republica Moldova este în cea mai proastă situaţie să deschidă Cutia Pandorei în a soluţiona conflictul nistrean când nu are aliaţi cerţi credibili şi care să o susţină puternic, nu are pârghii şi instrumente pe teren care să o ajute şi să îi susţină pretenţiile şi acţiunile. Chestiunea nistreană nu trebuie abordată acum, în această formulă şi cu o asemenea majoritate. Se pot face multe lucruri pentru a pregăti terenul pe această direcţie, principalul fiind controlul tranzitului militar de orice fel, inclusive de inteligence şi echipament, prin aeroportul Chişinău către Tiraspol, preluarea controlului comun cu Ucraina pe toate punctele de frontieră pe zona separatistă şi controlul deplasărilor şi al acţiunilor liderilor separatişti oriunde în lume, inclusiv cu sancţionarea declaraţiilor anti-statale şi blocarea lor în izolare, la Tiraspol. Şi instrumentarul sancţiunilor trebuie revizuit drastic şi aplicat selectiv şi ţintit.

Singurul lucru salutar este evitarea semnării documentelor Bratislava în forme de consemnare a unor cedări unilaterală şi în contextul problemelor de la linia de contact şi din Comisia Unificată de Control. În rest, capcana rusă este relevată chiar de ultimele declaraţii de la Moscova a purtătorului de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova. Ea susţine că potenţialul procesului de negocieri în format 5+2 a fost irosit în acest an, şi că Rusia vrea ca Chişinăul şi Tiraspolul să pună la punct o colaborare constructivă în domeniile social-economic şi umanitar, apoi să treacă la dialogul politic.

Deci cedări pe toată linia, social economice, apoi fără pârghii de nici un fel, să se treacă la reglementare politică, cu Chişinăul adus în postura mielului adus la tăiere, fără constrângeri asupra Tiraspolului. De ce s-ar mai integra vreodată regiunea separatistă? Ce o atrage şi ce o constrânge să facă un asemenea pas? Dar trupele ruse de ce s-ar retrage? Care ar fi instrumentele diplomatice, politice şi factuale care să determine aceste gesture?

Apropo, doamna Zaharova nu a făcut greşeala ministrului Ciocoi să lege soluţionarea de retragerea trupelor, fapt care i-ar fi fost detrimental Rusiei pentru că ar fi adus aminte de staţionarea ilegală. Ar fi costat. „Rusia, în calitate de stat garant duce tratative foarte active cu toate părţile pentru ca în cele 2 săptămâni de preşedinţie a Slovaciei la OSCE, Chişinăul şi Tiraspolul să reuşească să depăşească neînţelegerile pe probleme concrete şi să semneze protocolul final de la Bratislava. Considerăm că semnarea unui asemenea document este necesară şi că acesta este important atât din punct de vedere al analizei situaţiei cât şi pentru a fi trasate căile pentru progres”, a subliniat reprezentantul oficial al MAE rus.

Deci Rusia nu are nici un motiv, nici un argument pentru semnare, decât imaginea progresului negocierilor!! Mai mult, Maria Zaharova forţează şi mai mult presiunea, susţinând că propunerea reprezentantului special al OSCE Franco Frattini – inacceptabile Chişinăului, de altfel - a unei formule de compromis nu ia în considerare interesele Transnistriei! „Contăm pe faptul că în anul 2020, în timpul preşedinţiei albaneze la OSCE vor fi implementate acele direcţii care se regăsesc în documente”, a spus Zaharova menţionând că întâlnirile în format 5+2 trebuie să aibă loc de 5-6 ori pe an.

Rusia a perceput Chişinăul slab şi izolat, dorinţa unor state care deţin preşedinţia OSCE - şi postura unor diplomaţi acreditaţi la Chişinău sau cu diferite roluri de a-şi încununa cariera cu paşi înainte într-o negociere, cu orice preţ - şi forţează negocieri pe bandă rulantă acum, respectiv presiuni susţinute pe toate direcţiile pentru a-şi atinge obiectivele. Aici e capcana: să abordezi tema unde eşti cel mai vulnerabil fără nici un instrument, în cel mai prost moment al tău. Bazându-te eventual pe dorinţa preşedintelui Dodon de a se realege pe seama reintegrării, sub orice formă şi cu orice preţ, a statului său. Adică pe trupul violat de raptul teritorial al Republicii Moldova şi pe cadavrele morţilor din război, începând cu 13 decembrie 1991, pe care nu-i mai comemorează şi nu-i mai plânge nimeni! Nici Preşedintele, nici premierul, nici Parlamentul de azi al Republicii Moldova.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite