O jurnalistă de la Associated Press, premiată cu Pulitzer, a fost ucisă în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O jurnalistă care lucra pentru agenţia de ştiri Associated Press a murit, vineri, iar alta a fost grav rănită, după ce un comandant de poliţie din estul Afganistanului a deschis focul asupra maşinii în care se aflau, informează BBC.

Ziarista care şi-a pierdut viaţa în urma incidentului se numeşte Anja Niedringhaus, iar colega sa, aflată acum în stare stabilă, Kathy Gannon.

Conform martorilor, cele două jurnaliste se aflau în maşina lor personală şi se îndreptau către o zonă de securitate din estul ţării pentru a transmite ştiri şi fotografii despre alegerile prezidenţiale de sâmbătă.

La un moment dat, asupra automobilului în care se aflau a fost deschis focul, din greşeală, de către un poliţist afgan. Incidentul a avut loc în orasul Khost, în apropiere de graniţa cu Pakistanul, o regiune în care talibanii au desfăşurat în ultima perioadă mai multe atacuri.

Jurnalista Anja Niedringhaus, de origine germană, avea 48 de ani şi era fotoreporter. Cu patru ani în urmă, ea a făcut parte dintr-o echipă care a fost recompensată cu premiul Pulitzer pentru modul în care au transmis reportaje şi fotografii despre războiul din Irak.

Cealaltă pasageră din maşină, ziarista canadină Kathy Gannon, în vârstă de 60 de ani, a fost împuşcată de două ori, iar în prezent starea ei este stabilă. „Anja şi Kathy au petrecut mulţi ani în Afganistan şi au transmis de acolo. Anja a fost un jurnalist dinamic, puternic şi iubit pentru fotografiile ei pătrunzătoare. Suntem şocaţi de pierderea ei”, a anunţat editorul executiv al agenţiei Associated Press, Kathleen Carroll.

Preşedintele afgan Karzai şi-a exprimat tristeţea în legătură cu acest incident şi a promis o anchetă veridică asupra celor întâmplate.

Ofiţerul care a deschis focul asupra maşinii în care se aflau cele două ziariste a declarat că a confundat maşina cu un automobil ce transporta insurgenţi, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne.

În ultimele săptămâni violenţele au crescut în Afganistan pe fondul alegerilor prezidenţiale. Luna trecută, alţi doi jurnalişti străini au fost ucişi în această ţară.


Citeşte şi:

Afganistan: sediul comisiei electorale, atacat de talibani cu o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale

Atacatori înarmaţi cu pistoale, lansatoare de grenade şi veste cu bombe sinucigaşe au deschis focul asupra unuia dintre sediile comisiilor electorale din estul capitalei Kabul, Afganistan. Republica Islamică găzduieşte alegeri prezidenţiale peste o săptămână, timp în care tensiunea creşte din zi în zi.

Afganistan: patru talibani ucişi în cursul unui atac asupra unui hotel de lux din Kabul

Patru persoane înarmate au fost ucise după ce au lansat joi seara, la Kabul, un atac - revendicat de către talibani - asupra unui hotel de lux frecventat de către străini, a anunţat Sediq Sediqqi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, relatează AFP.

VIDEO Un militar român mort şi alţi cinci răniţi într-un atac sinucigaş în Afganistan. Slujbe de comemorare luni, în toate unităţile militare

Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a murit duminică în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat în Afganistan, iar alţi cinci militari au fost răniţi: sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru, potrivit Ministerului Apărării Naţionale. Luni vor avea loc slujbe de comemorare în toate unităţile militare.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite