OMS: „Nu există niciun motiv de îndoială cu privire la faptul că vaccinurile existente protejează” împotriva Omicron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Michael Ryan, cel care se ocupă cu Situaţiile de Urgenţă la OMS a spus că „nu există niciun motiv de îndoială” cu privire la faptul că vaccinurile care există în prezent protejează bolnavii de COVID-19 contaminaţi cu varianta Omicron, relatează AFP.

„Avem vaccinuri foarte eficiente care şi-au demonstrat puterea împotriva tuturor variantelor de până în prezent, în privinţa gravităţii bolii şi spitalizării” şi ”nu există niciun motiv să credem că lucrurile nu stau aşa” şi în cazul variantei Omicron a SARS-CoV-2, a declarat marţi, într-un rar interviu faţă în faţă, acordat AFP, dr. Michael Ryan.

„Comportamentul general pe care-l observăm până acum nu arată nicio creştere a gravităţii. În fapt, unele locuri din Africa anunţă simptome mai uşoare”, declară medicul, după ce americanul Anthony Fauci a declarat aproximativ acelaşi lucru AFP.

„Trebuie să fim foarte prudenţi în modul în care analizăm” aceste date, avertizează dr. Ryan, care subliniază în mai multe rânduri că ne aflăm abia la începutul studierii acestei noi variante, descoperită de către autorităţile sud-africane la 24 noiembrie şi care a fost depistată de atunci în zeci de ţări.

Apariţia variantei Omicron a provocat o anumită panică, mai ales în Europa, care era pradă deja unui al cincilea val covid-19, cauzat de varianta indiană (delta) a noului coronavirus.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite