OMS: Numărul deceselor provocate de Covid-19 ar putea atinge foarte curând nivelul de 100.000 pe săptămână, la nivel mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul deceselor care au drept cauză Covid-19 ar putea atinge ”foarte curând” nivelul de 100.000 de săptămână, la nivel mondial, faţă de cel de 93.000 raportat săptămâna trecută, a declarat, luni, expertul în urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, transmite Reuters.

Într-un raport epidemiologic prezentat luni în consiliul de administraţie al OMS, acesta a adăugat că în regiunea Americilor au avut loc aproximativ 47% din decesele actuale. În Europa, numărul cazurilor de infectare şi de decese se stabilizează, dar la un nivel ridicat.

”În prezent, situaţia noiastră epidemiologică este dinamică şi inegală, fiind complicată de variante (ale coronavirusului)”, a mai spus Ryan.

OMS a fost dur criticată, de la începutul crizei sanitare, în 2019, din cauza reacţiei sale şi întârzierii de a recomanda purtarea măştii de protecţie.

Organizaţia a fost acuzată de Statele Unite de faptul că a fost extrem de complezentă faţă de China, unde a apărut noul coronavirus, şi de faptul că a întârziat să declare starea de urgenţă sanitară mondială.

În mai, statele membre OMS au ajuns la un acord de principiu asupra unei anchete independente, iar în iulie directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus anunţa înfiinţarea Grupului independent, însărcinat cu stabilirea ”unei evaluări oneste” a gestionării crizei şi ”tragerea unor concluzii” pentru viitor.

Citeşte şi:

Experţi: China şi OMS ar fi putut acţiona mai rapid în cazul coronavirusului SARS-CoV-2

Rafila: Dacă avem între 1.500 şi 3.000 de cazuri noi pe zi, înseamnă că am trecut de perioada critică şi putem lua în calcul ridicarea unora dintre restricţii

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite