OMS: Pandemia „accelerează“ după ce peste 370.000 de persoane au fost contaminate în toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că pandemia „accelerează”, numărul global de cazuri apropiindu-se vertiginos de 400.000.

„A fost nevoie de 67 de zile de la primul caz raportat pentru a se ajunge la 100.000 de cazuri, 11 zile pentru următoarele 100.000 de cazuri şi doar patru zile pentru alte 100.000 de cazuri”, a declarat Ghebreyesus într-o conferinţă de presă, relatează BBC.

„Nu suntem însă prizonierii statisticilor. Nu ne uităm neputincioşi de pe margine. Putem schimba traiectoria pandemiei de Covid-19. Numerele contează, pentru că nu sunt doar numere. Sunt oameni, ale căror vieţi şi familii au fost întoarse pe dos”, a mai spus şeful OMS.

Dr Ghebreyesus a menţionat că măsurile de izolare şi de distanţare socială au fost importante pentru încetinirea răspândirii virusului, însă le-a catalogat drept „măsuri defensive care nu ne vor ajuta să câştigăm”. El le-a cerut autorităţilor naţionale să testeze cât mai mult şi să adopte strategii riguroase de urmărire a contactelor.

„Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce facem. Nu poţi câştiga un joc doar din apărare. Trebuie să şi atacăm. Faptul că le cerem oamenilor să stea acasă şi luăm şi alte măsuri de distanţare fizică sunt lucruri importante pentru a încetini răspândirea coronavirusului şi de a câştiga timp, dar sunt măsuri defensive. Pentru a câştiga, trebuie să atacăm coronavirusul cu tactici agresive şi direcţionate - testarea fiecărui caz suspect de Covid-19, izolarea şi îngrijirea fiecărui caz confirmat şi urmărirea şi punerea în carantină a fiecărui contact direct”, a continuat Ghebreyesus. 

Şeful OMS şi-a exprimat îngrijorările cu privire la numărul tot mai mare de lucrători din domeniul sănătăţii, a căror contagiune pare a fi cauzată de lipsa de echipament de protecţie adecvat.

„Lucrătorii din domeniul sănătăţii pot fi eficienţi doar atunci când îşi pot desfăşura munca în siguranţă", a avertizat el. „Indiferent ce vom face, dacă nu acordăm prioritate protejării medicilor care pot salva vieţi, multe persoane vor muri.”

Ghebreyesus a mai spus că OMS colaborează cu partenerii săi pentru raţionalizarea şi prioritizarea echipamentelor de protecţie pentru a rezolva deficitul global.

El a spus că se va adresa şefilor de state şi de guverne din G20, săptămâna aceasta, pentru a le cere să colaboreze pentru a stimula producţia de echipamente de protecţie.

De asemenea, a avertizat că studiile făcute la nivel local şi pe bază de observaţie nu vor da răspunsurile de care au nevoie medicii, în condiţiile în care nu există încă un tratament specific pentru Covid-19.

„Folosirea tratamentelor testate fără dovezi corecte ar putea aduce false speranţe şi chiar poate face mai mult rău decât bine. Mai mult, poate cauza o lipsă de tratamente esenţiale care sunt necesare pentru tratarea altor boli”, a mai spus şeful OMS.

„Acesta este motivul pentru care OMS a lansat studiul SOLIDARITY, pentru a genera dovezi clare şi de calitate cât mai rapid posibil. Cu cât mai multe ţări se înscriu în acest proces şi în alte studii de amploare, cu atât vom obţine mai repede rezultatele şi vom afla ce medicamente funcţionează, pentru .a putea salva mai multe vieţi”, a continuat el.

Europa se află acum în prima linie în lupta cu pandemia

În Marea Britanie, primul ministrul, Boris Johnson, a dispus, luni seară, cu efect imediat, măsuri privind limitarea deplasărilor şi a interzis grupurile mai mari de două persoane, cu excepţia familiilor, după ce numărul de decese a crescut la 335.

În Italia, cea mai afectată ţară din lume, autorităţile au declarat că 602 de persoane cu Covid-19 au murit în ultimele 24 de ore, ceea ce ridică numărul de decese la 6.077. Cu toate acestea, numărul de decese este cel mai scăzut de joi încoace, ceea ce a ridicat speranţa că restricţiile impuse de guvern au început să aibă efect.

În Spania, numărul deceselor a crescut, luni, cu 462 ajungându-se la peste 2.000 de morţi - o creştere de 27%.

Franţa a raportat 186 de decese noi, ajungându-se la 860 morţi în total. Guvernul va dispune măsuri mai stricte începând de marţi.

Între timp, membrul Comitetului Olimpic Internaţional (CIO), Dick Pound, a declarat că Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 vor fi amânate cu un an din cauza coronavirusului. Cu toate acestea, CIO nu a anunţat încă oficial decizia. 

CIO şi-a acordat patru săptămâni pentru a decide viitorul jocurilor, însă Australia şi Canada au anunţat deja că nu vor concura în această vară, iar Marea Britanie a spus că este puţin probabil să-şi poată trimite echipa.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite