Orientul Mijlociu, încotro?

Soldaţi din armata siriană conduc un tanc în oraşul Qusayr, din provincia Homs FOTO AFP

Conflictul din Ucraina s-a reaprins, teroarea miliţiei jihadiste ISIS este în creştere, ameninţările teroriste care apar la tot pasul în Europa şi imigraţia fără precedent arată că forţele de securitate şi ordine nu găseasc soluţii acestor provocări internaţionale. Gardurile de sârmă ghimpată nu mai despart frontierele în faţa valului de imigranţilor. Bursele finaciare se prăbuşesc. China intră în recesiune(!?).

Fostul ministru german al apararii Karl-Theodor zu Guttenberg a declarat într-un interviu acordat publicaţiei Bild, înainte de Conferinţa de securitate de la Munchen, de anul acesta, referitor la actuala situaţie a securităţii internaţionale, că "Lumea e o casă de nebuni". Poate că definiţia este una dură, dar dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu război în Siria, Irak şi Yemen confruntare între Turcia şi PKK, haos în Libia, valul de imgranţi din Africa de Nord spre Europa, afirmaţia nu este departe de realitate.

Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore generalul Martin Dempsey scria în introducerea la Strategia Militară a SUA pe anul 2015: "Astăzi facem faţă la numeroase provocări de securitate simultane datorate actorilor tradiţionali statele dar şi reţelelor transnaţionale şi grupurilor subregionale. Din această cauză vom avea campanii militare prelungite în loc de conflicte care să se rezolve rapid". 

Rusia joacă în toate zonele de conflict de pe glob în intenţia de a reveni la masa de dialog cu Statele Unite, în calitate de putere globală. Să luăm spre exemplu Orientul Mijlociu. Moscova continuă să ofere arme (avioane MIG-31 şi elicoptere de atac MI-28), sprijin economic şi politic regimului de la Damasc implicându-se într-o soluţionare favorabilă Kremlinului a conflictului sirian. Regimul de la Damasc este din ce în ce mai slăbit, iar Arabia Saudită, Iranul, SUA şi Rusia se tem că gruparea Statul Islamic, care controlează o parte din Siria, va prelua puterea în cazul unei căderi a lui Assad. Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a invitat opoziţia siriană moderată la discuţii la Moscova. Interesele militare ale Moscovei în Mediterană sunt extrem de importante mai ales că ruşii au cea mai importantă (de fapt singura!) bază militară navală la Tratus. Surse din serviciile de informaţii vorbesc de o atenuare a divergenţelor şi de o posibilă armonizare a intereselor părţilor beligerante, scopul fiind împărţirea puterii lui Assad cu prim-vicepreşedintele actual, Farouk al-Shara şi aducerea la putere alături de cei doi a unor personalităţi din exilul sirian. Postul vizat este cel de şef al serviciilor de securitate. Conform Stratfor cel mai probabil ocupant al fotoliului de şef este Mustafa Tlass, fost ministru al Apărării, fost şef al Statului Major al Armatei Siriene, care a dezertat în timpul războiului civil, iar acum se află la Paris. Negocierile pentru viitoarea putere de la Damasc continuă, fie şi prin utilizarea de interpuşi, precum Omanul care reprezintă interesele Washingtonului. Sub pretextul unei expoziţii militare preşedintele Putin i-a invitat la Moscova pe liderii Jordaniei, regele Abdullah al II-lea, ai Egiptului, generalul Abdel Fattah al-Sisi şi al Emiratelor Unite Arabe prinţul moştenitor şeicul Mohammed bin Zeyed al-Nahyan pentru a discuta situaţia din Siria şi posibilele scenarii de rezolvare a acesteia, relaţia statelor arabe cu Teheranul în urma acordului nuclear şi conflictul din Yemen. Ce ne va rezerva viitorul în Orientul Mijlociu? Vom vedea.

Lecţii din istoria recentă

Desert Storm a fost ultimul război clasic. La mijlocul lui iulie, acum 25 de ani, în 1990 comunitatea de informaţii americană şi nu numai urmărea cu atenţie masiva comasare de forţe la graniţa dintre Irak şi Kuweit. Toată lumea a crezut că Saddam blufează şi utilizează o diplomaţie  a presiunii militare asupra vecinilor săi. Dar nu a fost aşa - Saddam a ocupat Kuweitul după ce zece ani s-a luptat cu Teheranul Ayatollahului Khomeini pentru supremaţie în Orient. Operaţiunea Desert Shield a desfăşurat în Arabia Saudită 500 de mii de militari americani care au pregătit operaţiunea Desert Storm pentru eliberarea Kuweitului. În final au fost necesare şase săptămâni de atacuri aeriene şi patru zile de război terestru pentru eliberarea Kuweitului şi restaurarea status quo-ului dinaintea invaziei lui Saddam.

Primul război din Golf a arătă ca ceva anormal astăzi: scurt şi ţintit cu un început şi un sfârşit clar; având ca scop respingerea agresiunii şi nu consolidarea structurilor statale/construcţia structurilor administraţiei; cu luptele desfăşurate în afara oraşelor, cu arme convenţionale, fără forţe speciale. Războiul a fost convenţional, inexpresiv şi victorios. Din păcate a fost un succes de scurtă durată dar care nu a fost un început pentru o nouă ordine în Orientul Mijlociu.

Cine conduce ISIS

În al doilea război din Golf odată ce americani au început marşul către Bagdad şi căderea lui Saddam era iminentă într-o bază logistică din nordul capitalei Irakului maiorul Taha Taher al-Ani răspundea de mutarea armelor şi a muniţiei cu ajutorul camioanelor într-o altă poziţie de rezervă. În fapt maiorul al-Ani s-a mutat cu arme şi cu bagaje în curtea formaţiunii insurgente Tawhid wal-Jihad o înaintaşă a al-Qaida, ramura irakiană. Acum al-Ani comandă o grupare a Statului Islamic conform declaraţiei unuia dintre foştii săi colegi de şcoală militară general Omran comndantul Divziei a 5-a ce luptă împotriva ISIS, declaraţie făcută pe baza informaţiilor obţinute de la serviciul de contraspionaj irakian şi de la liderii tribali care luptă alături de forţele guvernamentale irakiene. De fapt sub conducerea lui Abu Bakr al-Baghdadi grupul de comndă al ISIS este alcătuit din foşti ofiţeri de sub comanda lui Saddam din toate categoriile de forţe armate sau din serviciile de informaţii/securitate.

Ofiţerii au adus grupului ISIS organizarea şi disciplina militară şi au integrat metodele militare cu utilizarea tehnicilor teroriste în principal prin folosirea pe scară largă a Dispozitivelor Explozive Improvizate. Apoi au introdus sistemul de culegere al informaţiilor prin spionarea forţelor irakiene, au deschis un program de continuă modernizare a tehnicii din dotar e(capturată de la armata irakiană) şi au dezvoltat un program de producere a armelor chinice. Sistemul de lucru al foştilor ofiţeri este unul clasic, folosit în serviciile de informaţii, care le permite să adune date relevante pentru eliminarea oponenţilor din Irak sau Siria prin asasinare (în 2013 o serie de asasinate au fost îndreptate împotriva şefilor poliţiei sau ai armatei irakiene dar şi împotriva liderilor tribali care se opuneau ISIS; acestea au demonstrat acurateţea informaţiilor pe care executanţii asasinatelor le deţineau despre victimele lor), date pentru operaţiunile militare sau chiar merg până acolo încât infiinţează celule care rămân în adormire, înfiltrate în teritoriile irakiene şi care pot fi folosite în viitor în caz de necesitate. 

Militarii au transformat gruparea teroristă într-un proto-stat de fapt o grupare care utilizează funcţiuni caracteristice unui stat.

Patrick Skinner un fost ofiţer CIA, actualmente director de program la organizaţia Grupul Soufan, comenta situaţia de pe frontului antiterorist din Irak de anul trecut: Succesele lor militare (n A.G. ale organizaţiei ISIS) nu sunt datorate tehnicilor teroriste, ele sunt succese ale unor operaţiuni militare bine pregătite şi desfăşurate. Cum au reuşit ofiţerii lui Saddam să penetreze grupul terorist? A fost urmare a confluenţelor evenimentelor din ultimii 20 de ani inclusiv anii din timpul regimului Saddam când acesta a tolerat islamişti fundamentalişti în rândul militarilor (în anii '90), apoi a fost furia pe care militarii din armata lui Saddam au căpătat-o odată cu trimiterea la vatră (trecerea în rezervă a militarilor/dezmembrarea unităţilor militare) a unităţilor militare şi formarea noii armate irakiene în 2003 şi, în fine, din cauza eşuării insurgenţei sunite în faţa trupelor americane. Al doilea adjunct al lui al-Baghdadi, Saud Mohsen Hassan, este un fost maior în armata lui Saddam cunoscut sub pseudonimul de Abu Mutazz şi Abu Muslim al-Turkmani. Hassan, la fel ca şi al-Baghdadi a fost închis în tabăra de prizonieri de la Bucca, centru de detenţie pentru insurgenţii suniţi capturaţi în luptele împotriva americanilor. Închisoarea a fost o şcoală pentru viitorii membrii ai grupului Statul Islamic. Acolo fundamentaliştii islamici s-au întâlnit cu ofiţeri ai forţelor speciale irakiene, cu ofiţeri ai Gărzii Republicane irakiene şi cu membrii ai forţele paramilitare denumite Fedayeen. Foştii prizonieri din închisoarea Bucca sunt astăzi membrii ai conducerii ISIS.

După rănirea lui Al-Baghdadi (FOTO) într-un raid aerian american, grupul de apropiaţi ai lui a fost mărit cu mai mulţi foşti militari unii find incluşi şi în Consiliul Militar al ISIS format din 7-9 membri (cel puţin 4 din membrii sunt militari ai fostului regim a lui Saddam). De asemenea, 7 din cei 12 guvernatori ai provinciilor Statului Islamic în teritoriile deţinute de aceştia în Irak şi Siria sunt foşti militari. Ierarhia grupului este strictă şi nu indică numele real, ci numai pseudonimul acestuia aşa încât când unul este dat dispărut sau mort nu se ştie cine îi ia locul pentru că preia şi poartă acelaşi pseudonim. Estimările serviciilor de informaţii asupra numărului care formează nucleul grupului variază de la 100 la 160 de militari irakieni veterani care ocupă poziţii din conducere sau de la nivelele medii de comandă. De regulă ei sunt din zonele tribale sunite, în special din provincia Ambar (ofiţerii care sunt din trupele de uscat sunt originari din zona Mosul iar membrii serviciului de securitate al ISIS sunt din clanul lui Saddam de la Tikrit). Atacul asupra orşului Haditha din provincia Ambar, prin care a fost preluată clădirea administrativă şi au fost omorâţi 25 de poliţişti, a fost condus de fostul general de brigadă Assem Mohammed Nasser, cunoscut ca Nagahy Barakat, fost combatant în forţele speciale ale lui Saddam.

De reţinut că mulţi dintre foştii ofiţeri au legături de rudenie cu liderii tribali din regiunile ostile guvernului şiit de la Bagdad, cu care, de cele mai multe ori, negociează retragerea acestora din anumite zone de interes pentru gruparea ISIS.

O iniţiativă a lui Saddam Hussein care a hrănit egoul militarilor  şi care s-a îndepărtat de regulile seculare aplicate de dictatorul irakian a fost Campania credinţei derulată în anii 90 dusă pentru a islamiza societatea irakiană. La acea vreme, mişcarea a fost văzută ca o încercare cinică de a sprijini politic liderii religioşi şi pe credincioşii acestora după o fugă umilitoare din Kuweit în 1991 şi după revoltele care au urmat ale kurzilor şi şiiţilor. Saddam s-a temut de radicalizarea personalului militar care urma să ajungă în funcţii de comandă în propria armată. Acum o parte  dintre militari care s-au alătura campaniei din anii '90 sunt în rândurile ISIS. De asemenea, o mare parte dintre ofiţerii care au fost eliberaţi din funcţii de noul regim instalat la Bagdad după Saddam s-au înrolat în insurgenţa sunită şi-i găsim astăzi printre comandaţii miliţiilor tribale.

Crearea al-Qaida din Irak a crescut în importanţă latura religioasă a mişcării de insurgenţă. Eliminarea suniţilor din punctele de conducere ale administraţiei irakiene, discriminarea şi marginalizarea acestora i-a radicalizat şi i-a ridicat împotriva şiiţilor şi a liderilor acestora care preluaseră conducerea la Bagdad. Al-Qaida din Irak a fost iniţial condusă de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi şi a avut un puternic leadership străin. Apoi după moartea acestuia a urmat egipteanul Abu Omar al-Baghdadi (ucis în 2010 într-un raid aerian cu dronă) care a început să promoveze irakieni în funcţii de conducere. Procesul a fost accelerat de urmaşul său Abu Bakr al-Baghdadi care a promovat drept adjuncţi doi ofiţeri ai regimului Saddam,  Sameer al-Khalifawy fost ofiţer de aviaţie cu gradul de colonel, mort în Siria în 2014, şi Abdullah el-Bilawy (a fost înlocuit de actualul adjunct Hassan) fost ofiţer de informaţii mort în Mosul cu o lună de zile înainte de căderea oraşului în mâinile ISIS în 2014. Michael W.S. Ryan, fost membru al Departamentului de Stat al SUA menţiona despre ofiţerii lui Saddam din ISIS: este clar că unii dintre aceştia au fost de la început în triunghiul sunit (n. A.G. - oraşul Ramadi este în centrul acestui triunghi sunit) îmbrăţişând principiile mişcării jihadiste. Cunoştinţele lor sunt acum în ADN-ul mişcării ISIS.

Poziţia Washingtonului faţă de Irak şi Siria

Preşedintele american Barack Obama urmează să aprobe desfăşurarea a noi trupe americane în Irak, pentru a ajuta forţele locale să lupte împotriva Statului Islamic. Conform unor surse oficiale, preşedintele Barack Obama ia în considerare trimiterea a încă 500 de militari şi ridicarea unei noi tabere de antrenament în provincia Ambar, zona în care ISIS a înregistrat succese recente, reuşind să-i alunge pe soldaţii irakieni din capitala regională Ramadi. Militarii din Pentagon au făcut unele recomandări privind potenţiale îmbunătăţiri pentru misiunile trimise în Irak cu sarcina de a echipa şi antrena armata irakiană. În prezent, există 3.000 de militari americani în Irak, număr care-i include pe consilieri şi pe instructori. O parte dintre ei reprezintă trupe cu rolul de a apăra obiectivele americane. Trimiterea mai multor soldaţi americani în Irak, fără rol combatant, ar putea fi de folos la reconstruirea armatei acestei ţări, dar pentru mulţi analişti asta nu schimbă cu nimic faptul că strategia preşedintelui Barack Obama în această ţară, în contextul luptei cu ISIS, nu este una „incompletă”, cum el însuşi a caracterizat-o, ci una greşită.

MIlitanţi ai PKK  luptând împotriva ISIS

Acum câteva săptămâni 54 de militari sirieni au absolvit programul de antrenament organizat de Pentagon, program elaborat în vederea asigurării unui contingent de comandanţi militari pentru Armata Siriană Liberă, militari care au trecut din Turcia în Siria pentru a-şi prelua noile poziţii. Începutul nu a fost unul bun ei fiind atacaţi de organizaţia teroristă Jabhat al-Nusra afiliată Al-Qaida organizaţie care a omorât şi a capturat un număr neprecizat dintre militarii sirieni. Zona prin care trecuseră era chiar aceea pe care Ankara vrea să o transforme într-o zonă liberă. De ce această zonă? Pentru că ea împarte teritoriile deţinute de kurzii sirieni la graniţa cu Turcia în două zone şi-i impiedică pe kurzi să devină forţă consolidată în regiune. Cât priveşte raidurile aeriene turce asupra zonelor kurzilor din Irak, peste 155 numai într-o zi, ele sunt canalizate spre distrugerea logisticii pe care PKK o deţine în aria nordică a ţării. Kurzii din Irak şi membrii PKK-ul au cooperat cu fraţii lor kurzi din Siria de nord-est pentru a crea o zonă independentă denumită Rojava şi care să devină o provincie independentă în cadrul Siriei. Rojava sau Kurdistanul de Vest este o regiune autonomă de facto în nordul şi nord-estul Siriei, care şi-a câştigat autonomia în noiembrie 2013 ca parte a Campaniei Rojava, când s-au pus bazele unei societăţi bazate pe principiile democraţiei directe, egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei şi sustenabilităţii; Rojava este alcătuită din trei cantoane de la est la vest: Jazira, Kobanî şi Afrin; autonomia Rojavei nu este recunoscută oficial de guvernul sirian, iar regiunea se află în război cu Statul Islamic. De menţionat că Teheranul doreşte şi negociează cu Damascul a astfel de zonă care ar duce la o obstrucţie mai mică a kurzilor faţă de Assad. Turcia s-a lansat, sub presiunea Statelor Unite, într-o ofensivă împotriva ISIS. Însă realitatea este alta, Turcia foloseşte pretextul pentru a izbi în cei doi duşmani de moarte ai săi: kurzii şi preşedintele sirian Bashar Al-Assad.

Avertizez comunitatea internaţională că, indiferent cu ce preţ, nu vom permite înfiinţarea unui nou stat la frontiera noastră de Sud, în Nordul Siriei (n.A.G. stat kurd)- cuvinte rostite de preşedintele Erdogan, pe 26 iunie, în cadrul Consiliului Naţional de Securitate, care sunt cheia ultimelor acţiuni, adesea ciudate şi aparent contradictorii, ale Turciei, din ultima perioadă. Nu de Statul Islamic se teme Erdogan, ci de un stat care să-i cuprindă pe toţi kurzii din regiune.

Strategia militară „Lily pad“

Campania nostră (n. A.G. în Irak) se bazează pe crearea acestor Lily pad (baze militare de dimensiuni reduse) care să încurajeze forţele de securitate irakiene să înainteze şi să ocupe din teritoriu deţinut de ISIS- declara Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore generalul Martin Dempsey în timpul unei vizite în Italia. Cu cât merg mai departe ei pot crea un alt Lily pad şi astfel pot lega mai multe dintre acestea într-un teritoriu liber de ISIS- a continuat generalul. Strategia nu este una nouă ea fiind folosită în timpul războiului din Irak sau a celui din Afganistan când aceste baze de dimensiuni mici erau denumite în jargonul militar oil spot (picătură de petrol) sau ink blot (picătură de cerneală). Locotenentul colonelul în rezervă Andrew Krepinevich menţiona într-un articol din Foreign Affairs din anul 2005 că în timpul celor mai grele momente ale războiului din Irak coaliţia condusă de SUA nu putea asigura simultan securitatea în întreg teritoriul irakian fapt ce a condus la soluţia de a se concentra pe punctele cheie din teritoriu, unde se constituiau baze fortificate de dimensiuni mici şi apoi, cu timpul, prin extinderea acestor baze în teritoriile de jur împrejurul lor se lărgea teritoriul securizat. Aceasta a fost denumită Strategia picăturilor de cerneală. Este important în această strategie să creezi zone bine protejate pe care să le legi aerian sau terestru cu altele, făcând ca în final întreaga regiune să fie declarată zonă liberă şi securizată. Pentagonul a anunţat că va creşte la cinci numărul de baze în Irak: Ne pregătim să creem noi locaţii, faţă de cele două din Ambar, dacă va fi necesar - declara generalul Dempsey-Vom crea una pe coridorul Bagdad-Tikrit-Kirkuk către Mosul. O concluzie se desprinde din această strategie: orice decizie de a construi noi baze de dimensiuni mici va necesita un număr sporit de trupe (acum sunt 3500 de militari americani în Irak). 158 de mii de militari au fost necesari între 2003-2011, cifră atinsă în 2008, pentru a face faţă insurgenţei şi a crea o minimă stare de securitate în Irak.  

Situaţia informativă în regiune

Din punct de vedere informativ, la nivel regional, serviciile de informaţii din Iordania sunt active în sudul Siriei de ani de zile, iar relaţiile pe care le au cu triburile din zonă au ţinut până în prezet luptătorii ISIS departe de graniţa iordaniană. Israelul consideră oportun să lucreze cu comunitatea Druză de la graniţa înâlţimilor Golan. Arabia Saudită şi Qatarul sprijină grupurile siriene din nordul şi sudul Siriei care acţionează împotriva regimului de la Damasc în schimb Teheranul  investeşte milioane de dolari anual în sprijinul pe care-l dă regimului Assad prin Hezbollah şi miliţiile şiite siriene în zonele vestice ale ţării.  În timp ce comunitatea internaţională asistă la dezintegrarea Siriei şi la fluxul de imigranţi care părăsesc ţara şi umplu plajele Italiei şi Greciei, puterile regionale sunt ocupate cu revendicarea sferelor de influenţă în Siria în numele securităţii şi a asistenţei umanitare. Pas cu pas vecinii Siriei redesenează harta ţării, dar şi blanţa puterii în Orientul Mijlociu.