Pandemia şi bătălia pentru tratamentele-miracol

Nici nu mai ştii pe cine să crezi. Anunţurile se succed şi ai fi aproape gata să crezi că totul este aproape de rezolvare în câteva luni. De cealaltă parte, vin anunţuri şi contra-anunţuri care zăpăcesc pe toată lumea şi, după speranţă şi bucurie, trimit totul în derizoriu sau/şi anunţă posibile tragedii dacă cineva crede în poveştile privind tratamente minune.

Aşa este cazul acum când se spune că efectele beneficie ale clorochininei şi hydroxyclorochininei „nu au fost încă demonstrate“, comunicatul oficial al Agenţiei Europene pentru Medicamente cu sediul la Amsterdam afirmând clar că: „studiile recente au dovedit că există probleme grave şi, în anumite cazuri, chiar fatale, asupra ritmului cardiac. Provocate de clorochinină sau hydroxyclorochininei, mai ales luate în doze puternice şi în combinaţie cu antibioticul Azithromicină“. Se mai spune în comunicatul respectiv că aceste tratamente pot provoca probleme la nivelul ficatului şi rinichilor, să provoace leziuni ale celulelor nervoase care să ducă la convulsii şi hipoglicemie. Datele reieşite din studierea clinică a acestor tratamente „sunt încă foarte limitate şi efectele benefice ale acestor medicamente asupra virusului Covid-19 nu au fost demonstrate“.

Asta vine în susţinerea rezultatelor publicate marţi în urma celui mai vast studiu realizat până acum, finanţat de guvernul american, care demonstrează că nu există, în raport cu tratamentul standard, niciun fel de beneficiu de pe urma tratamentului cu hydroxyclorochinină împotriva noului coronavirus. Dimpotrivă, studiul a pus în evidenţă că există un nivel ridicat de mortalitate legată de folosirea medicamentului respectiv, singur sau în asociere cu antibioticul menţionat.

Ciudat.

Ciudat pentru că însuşi preşedintele Trump, la miloc de lună martie, se declara ferm convins de contrariul, declanşând o campanie entuziastă din partea suporterilor săi.

Pe ce se baza preşedintele SUA? Pe rezultatele unor experimentări clinice cu cele două medicamente făcute în clinica de la Marsilia de către prof. Raoult care, până în acest moment, a efectuat trei testări pe care le-a prezentat sub forma unor studii care au generat dezbateri aprinse şi i-au adus o critică foarte serioasă privind metodologia. Dar, aşa cum sunt datele de acolo, rezultatele ar fi absolut spectaculoase, cu aproximativ 75%-80% de pacienţi vindecaţi, cu un record în cazul celui de-al doilea raport (publicat sâmbătă 28 martie), adică 93% din cazuri vindecate. Dar comunitatea medicală internaţională subliniază că validitatea rezultatelor este pusă în dubiu de absenţa unui grup-martor, adică un grup de pacienţi cărora nu li se aplică tratamentul aflat în studiu, ci o substanţă placebo, observându-se diferenţa în evoluţia celor două grupe de bolnavi). Oricum, prof. Didier Raoult a pronunţat cuvintele magice: „Confirm eficacitatea hydroxyclorochininei asociate cu azitymicinei în tratamentul împotriva Covid-19“. Afirmaţie care a declanşat instantaneu o activitate frenetică de producere a celor două componente ale tratamentului-minune. Chiar dacă în SUA apare acest studiu care, pe baza experimentării făcute pe un grup de veterani de război, emite dubii asupra tratamentului cu hydroxyclorochinină.

De aici şi avertismentul Agenţiei Europene a Medicamentului.

Se aşteaptă rezultatele oficiale ale unui studiu clinic european „Discovery“ destinat evaluării a patru tratamente experimentale contra Covid-19: 1. tratament standard + Remdesivir 2. tratament standard + Loponavir şi Ritonavir 3. Tratament standard + Lopinatovir, Ritonavir şi Interferon Beta 4. tratament stndard + hydroxyclorochininei. Modul de tratament este aletoriu, iar medicii şi pacienţii nu vor şti ce tratament folosesc („tratament deschis“). Analiza eficienţei şi a securităţii tratamentului va fi evaluată după 15 zile de la primirea fiecăruia dintre pacienţi.

Între timp, pe nesimţite, chestiunea devine intens politizată pe măsură ce se umflă nivelul polemicii privind măsurile de ieşire din carantină. Tema este extrem de problematică deoarece de rezultatele acestor decizii depinde supravieţuirea unor oameni politici, a unor guverne şi rezultatele viitoarelor alegeri. Şi nu numai în SUA. Greu, aproape imposibil de prognozat perspectivele deoarece, chiar nu ştii pe cine să mai crezi. Avem, pe de o parte, previziunile din ce în ce mai des repetate prind apariţia, în toamnă, a unui al doilea val al pandemiei, de unde nevoia prelungirii, cât se poate de mult, a unor măsuri de carantină stricte şi, în orice caz, de relansare minimală a economiei. Argumentul cel mai des invocat este că în cazul „gripei spaniole“ au fost înregistrate trei valuri succesive între 1918-1919, plus faptul că un vaccin şi un tratament nu vor exista înainte de jumătatea lunii mai a anului viitor.

Dar mai există şi opinia că, de fapt, epidemia asta de Covid-19 nu urmează să dispară de la sine. Asta spunea Donald Trump în luna februarie a acestui an când estima că ceea ce era atunci doar o epidemie „urmează să dispară până la mijlocul lunii aprilie... deoarece, în general, căldura face ca acest virus să dispară“. Idee reluată în urmă cu câteva zile de acelaşi prof. Raoult de la clinica din Marsilia: „există o diminuare constantă de cazuri de coronavirus diagnosticate şi a cazurilor spitalizate la reanimare... Dacă lucrurile continuă în acelaşi mod, iată că începe să se realizeze una dintre posibilităţi, anume că este vorba despre o boală sezonieră... este posibil, ca peste o lună, în ţările cu climat temperat să nu mai existe deloc cazuri de îmbolnăvire“.

Pe aceste estimări şi contra-estimări se construiesc planurile de ieşire din criză ale naţiunilor de pe Terra. Se merge pe instinct, căci la asemenea diferenţă de opinii, totul pare posibil sau, mai corect spus, niciun fel de opţiune nu este imposibilă. Riscurile sunt pe măsură şi, din nou, prin asta se dovedeşte din nou cât de puţin sunt pregătite societăţile noastre să facă faţă noilor situaţii de urgenţă, din ce în ce mai neobişnuite, cu care se confruntă omenirea. Poate au dreptate cei care spun că avem nevoie de noi protocoale de criză, gândite de grupe multidisciplinare de specialişti de înalt nivel şi aplicate de politicieni pe măsura evenimentelor.

Dar, în definitiv, de ce să nu credem că totul nu este decât un mic şi neînsemnat episod sezonier în istora omenirii? Nu e mai optimist aşa?