Pandemia? Un moft. Începe afacerea reală de mii de miliarde. Cine va fi beneficiarul?

FOTO Shutterstock

Atenţia opiniei publice este constant trimisă spre un singur subiect, adică listele naţionale cu numărul de morţi, persoane infectate şi pacienţi spitalizaţi.

Şi acestea motiv de politizare imediată şi alimentând ferocea dispută între decidenţii politici care încearcă să demonstreze fie că „eu n-am ştiut, alţii sunt de vină“, fie, dacă sunt ceva mai experimentaţi sau beneficiază de consiliera unor experţi în războiul informaţional, creează câmpuri secundare de luptă prin aruncarea pe piaţă a unor teze teribiliste pe care să poată veni să le contrazică, fireşte în aplauzele asistenţei. Pandemia este deja instrumentată politic pentru atacurile propagandistice de tip Război Rece. Între timp, categoria a treia de lideri, cei reali şi care joacă la masa cu participare din ce în ce mai restrânsă a deciziilor globale, se bat pentru a-şi impune soluţia privind modul în care se vor pune fundaţiile viitoarei organizări în relaţiile internaţionale.

Asta este miza. Nu e nimic mai important de rezolvat şi, nimic mai urgent. Şi asta se petrece acum, chiar dacă, din motive care pentru mine rămân învăluite de mister, politicienii noştri nici măcar nu vor să amintească de reuniunile unde se joacă soarta lumii, chiar dacă, în virtutea obişnuinţei, suntem şi noi pe acolo la cafea, în sala mare, alături de toate celelalte delegaţii.

Pentru a rezuma lucrurile, vorbim despre viitorul vaccin şi despre tratamentul împotriva COVID-19: vor fi produse pe lanţul obişnuit al producţiei de medicamente, adică vor fi produse sub licenţa care va aparţine companiei care va identifica produsele respective sau,, printr-o decizie comună a statelor lumii, licenţa respectivă va fi achiziţionată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca organism reprezentativ al ONU şi va deveni un bun comun la care toate statele, indiferent de puterea lor financiară, să poată avea un acces echitabil? Cu alte cuvinte, va fi mai importantă abordarea strict comercială a problemei, generând venituri fabuloase şi punând la comanda jocurilor internaţionale ţara deţinătoare de brevet sau va triumfa viziunea multilateralistă şi umanismul ca valoare oricum atacată de cei care o consideră drept expresia unei abordări ideologice specifice stângii neo-comuniste, progresiste, neo-marxiste-anarhiste?

Acesta este contextul în care începe povestea noastră.

Are două părţi.

Prima începe cu o speranţă: o Rezoluţie a aprobată prin consens de Adunarea Generală a ONU pe 2 aprilie (188 de voturi „pentru“, împotrivă Rusia plus alte patru ţări) în care se cere „cooperare internaţională“ şi se face apel la „multilateralism“ în lupta împotriva Covid-19, „cu nevoia de respectare deplină a drepturilor omului“, denunţând totodată „orice formă de discriminare, rasism şi xenofobie în răspunsul care va fi adus pandemiei“. Proiectul de rezoluţie concurent, cel al Rusiei (susţinută de Republica Centrafricană, Cuba, Nicaragua şi Venezuela), vorbea tot despre cooperare, dar includea şi o cerere explicită de ridicare generală a sancţiunilor pe plan internaţional.

Deci?  Nimic, căci orice Rezoluţie a Adunării Generale nu are caracter obligatoriu, singurele decizii de acest fel fiind cele ale Consiliului de Securitate. Acolo a urmat bătălia previzibilă între alte două proiecte concurente de Rezoluţii. Prima, iniţiată de Tunisia, cerea „o acţiune internaţională urgentă coordonată şi unitară pentru limitarea impactului“ pandemiei. Se spunea acolo şi că rolul Consiliului de Securitate va fi „de a superviza impactul pandemiei cu Covid-19 asupra păcii şi securităţii internaţionale“ şi va face rapoarte regulate Secretarului General „atunci când acest lucru se va dovedi necesar“. În text se mai făcea şi un apel la „o încetare a focului pe plan mondial pentru a se permite un răspuns umanitar adecvat“. Proiectul NU este prezentat şi membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate şi începe pe 30 martie să fie negociat între Germania, Belgia, Republica Dominicană, Indonezia, Estonia, Vietnam, Tunisia, Niger, St.Vincent and the Grenadines şi Africa de Sud, Al doilea proiect era iniţiat de Franţa şi susţinea ideea încetării conflictului. Totul se blochează în momentul în care începe discuţia despre originea virusului Covid-19. Şi gata, chiar dacă Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, spunea că bătălia asta „este lupta unei generaţii - şi raţiunea de a fi a ONU“.

Problema se întoarce la Adunarea Generală. Şi în acest cadrul absolut surprinzător, luni, cei 193 de membri au votat în unanimitate un proiect propus de Mexic în care se cere „întărirea cooperării în lupta împotriva Covid-19 precum şi intensificarea cooperării ştiinţifice internaţionale“ cu sectorul privat. În acest sens, se adresează un apel către Guterres pentru a se asigura „o garantare a unui acces şi a unei distribuţii echitabile , justă, transparentă eficientă la mijloacele de prevenţie, la testele de laborator... la medicamentele şi la viitoarele vaccine anti-Covid-19“. Obiectivul trebuie să fie acela de „a le face disponibile pentru toţi cei care au nevoie de ele, mai ales în ţările în curs de dezvoltare“.

Surprinzător, în texttul acestei Rezoluţii adoptate prin consens este subliniat „rolul conducător crucial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii“. Cum adică, Trump vorbeşte în termeni atât de negativi despre OMS şi îngheaţă contribuţia financiară a SUA şi, totuşi, delgaţia americană a susţinut un asemenea text? Cum se poate?

Se poate, zice povestea argumentată de cei care cunosc perfect mecanismele interne ale ale ONU, căci, în perioada pandemiei, ţările membre au convenit asupra unui sistem de vot unicat pentru a răspunde circumstanţelor: fiecare ţară are drept de veto, lucru pe care se pare că l-ar fi uitat cei din delegaţia SUA, aşa cum relatează colegii de la Le Point.

Dar, pe fond, chestiunea este totuşi nerezolvată, atâta timp cât această Rezoluţie este doar un text indicativ, desigur cu importanţă politică evidentă, dar egal cu zero dacă nu va fi susţinut de o rezoluţie a Consiliului de Securitate.

Aici, acum pe această posibilă decizie, se joacă formula în care va evolua sau involua civilizaţia noastră în perioada următoare: este oare posibil ca o singură dată, în faţa unei primejdii uriaşe, liderii politici ai lumii să abandoneze orgoliile lor câteodată monstruoase şi bolnave, să uite pentru o clipă de protecţionism şi logica ameninţărilor şi a etalării unicului argument de care mai dispun, cel al armelor - de preferinţă nucleare - pentru a salva cei aproximativ 7,7 miliarde oamenii trăind pe Terra?

Există însă şi cealaltă variantă. Cea a unei gândiri care să fie centrată, cum ne-am obişnuit deja, în jurul obţinerii unui profit care să fie maximizat cu orice ocazie. Şi gândiţi-vă ce ocazie miraculoasă este această pandemie care să genereze comenzi uriaşe de vaccine şi medicamente pentru ani şi ani de zile. S-ar putea, în aceste condiţii, chiar să nu mai conteze alte considerente, mai ales că, astfel,m se vor crea condiţii noi de dependenţă absolută, vor fi generate noi raporturi de forţă şi cineva să poată spune „sunt noul Rege Soare“. Dar, dacă aşa va fi, cu siguranţă ca va fi valabil pentru un timp relativ scurt căci s-ar putea ca alte pandemii să bată la uşă. Nu e imposibil, rasa noastră s-a dovedit de atâtea ori capabilă de absolut orice, mai ales de a-şi perfecţiona mijloacele de auto-distrugere. Inclusiv prin afacerii de mii de miliarde.

P.S. Totuşi, de ce aceasta nu-i interesează pe politicienii noştri?