„Pandemie“ de migranţi pe timp de epidemie de coronavirus? Lovitura mortală pe care o poate da Erdogan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
blog

Azi, la Bruxelles, Erdogan va face ce ştie mai bine şi ce i-a reuşit până acum pe deplin în relaţia cu europenii: va ameninţa că, într-un fel sau altul, părăseşte corabia şi-i lasă pe toţi cu buzele umflate, cum ar spune înţelepciunea proverbială românească.

Poate ar mai adăuga, cu ceva ascunsă pizmă, că turcii ştiu că, în interval de câteva ore, chiar ne pot lăsa “cu pantalonii în vine”, folosind unul dintre multiplii vectori de presiune directă –ca să nu zic de şantaj- de care dispun.

Desigur, vă gândiţi în primul rând la chestiunea migranţilor. Adevărat, un argument credibil şi extrem de la îndemână: sunt aproximativ 4 milioane ţinuţi în taberele de refugiaţi de pe teritoriul Turciei şi încă aproximativ 1 milion de persoane care au fugit din zona Idlib, odată cu începerea ostilităţilor în decembrie anul trecut. Chestiunea aceasta a migranţilor va fi cea mai importantă pe agenda convorbirilor pe care Erdogan le va avea cu liderii europeni: “Voi avea o întâlnire cu responsabilii europeni în Belgia...şi sper să mă întorc cu alte rezultate” – a afirmat el aseară în cadrul unui discurs televizat. A cerut şi Greciei să “ţină porţile deschise” pentru migranţi dar, fapt notabil, a dat şi ordin unităţilor de grăniceri şi pază de coastă să-i împiedice pe migranţi să traverseze Marea Egee: “conform ordinului preşedintelui...migranţii nu vor primi niciun fel de autorizaţie de a traversa Marea Egee din cauza primejdiilor pe care le implică această acţiune” – se spune pe contul de Twitter al gărzilor de frontieră. Dar cu o deschidere ulterioară în care se ascunde ameninţarea la adresa UE: ”rămâne valabil demersul de non-intervenţie în scopul împiedicării migranţilor să părăsească Turcia, numai nu pe mare, din cauza primejdiilor inerente”.

Joc clasic cu şoarecele şi pisica? Evident. Dar nu numai. Să vedem despre ce e vorba.

1. Pe de o parte, Erdogan vrea să obţină cu orice preţ o continuare la nivel superior a faimosului acord din martie 2016 coordonat de Angela Merkel din partea UE. Din această cauză, Erdogan a avut vineri o convorbire telefonică cu cancelarul german, de data asta aflat în vizibilă pierdere de viteză şi influenţă datorită în primul rând rezultatelor dezastruoase ale partidului său în Germania, ceea ce a permis ridicarea scorului extremei-drepte. Pe 29 februarie, Erdogan a anunţat că va înceta să mai respecte termenii acordului deoarece estimează că UE oferă prea puţini bani faţă de costurile create de menţinerea taberelor cu cei 4 milioane de refugiaţi, în majoritate sirieni.

2. Erdogan ar dori să medieze şi o inserţie a UE în zona din nordul Siriei, o implicare serioasă care să dea o valoare internaţională acordului ruso-turc de încetare a focului semnat la Moscova în urmă cu câteva zile. Sigur că, aşa cum ştiţi, acordul priveşte strict zona de securitate care să închidă perspectiva conflictuală din regiune respectivă, dar discuţia – în anumite condiţii –poate să privească într-adevăr şi o implicare a actorilor europeni în ceea ce ar fi logic să urmeze, adică în acţiunile post-conflict, în reconstrucţia ţării şi recuperea unei normalităţi a vieţii economice şi sociale. Vor accepta oare europenii să intre în ecuaţia largă, închizând astfel capitolul prezenţei de odinioară a intereselor americane, mai ales în zona petrolieră? Există unele certe intenţii în acest sens, mai vocale după semnarea acordului respectiv care, din punctul unora de vedere, înseamnă garanţia revenirii la un “business as usual” securizat de turci şi ruşi. Şi cu un agreement de non-contaminare, ba chiar de interese comune, cu viitorul Afganistan al Emiratului Islamic.

3. Sigur că agenda discuţiilor este formulată în limbajul oficial aparent impenetrabil, mai ceva ce binecunoscuta pentru noi “limbă de lemn”. Şi totuşi, se menţionează că se va vorbi despre “probleme de migraţie, de securitate, de stabilitate în regiune şi despre criza în Siria”. Erdogan este convins că se poate poziţiona drept un broker de putere în regiune, tocmai profitând de vidul de putere creat de plecarea americanilor şi întărind legătura cu ruşii cu care, pare-se, gândeşte la obiective comune în regiune.  Viziunile lor nu se suprapun, nici pe departe, dar este absolut clar că, pentru cercul Orientul Apropiat-Mediterana de est-Marea Neagră, Marea Caspică şi vecinătăţile sale islamice, au identificat interese comune şi au definit posibile spaţii de influenţă pe care se străduiesc să le consolideze.  Şi dacă dimensiunea construcţiei militare comune este cea mai evidentă, deoarece pe baza ei s-a construit acest început de arhitectură comună, atenţie la cum se construieşte a doua dimeniune, cea economică, cu invitarea insistentă la participare din parte tuturor partenerilor relevanţi externe. Inclusiv cu Rusia invitată să participe la Conferinţa donatorilor pentru reconstrucţia Siriei, cadru iniţial rezervat ţărilor frontaliere cu Siria.

Acestea sunt datele şi posibilele oferte de negociere demne de a fi aprofundate. Dar doresc să vă atrag atenţia şi asupra existenţei unui argument uriaş de fundal deţinut de Turcia. Atât de puternic, încât Erdogan nici nu-l mai numeşte măcar în mod direct, ci îl pomeneşte într-un mesaj batjocoritor la adresa Greciei “ Hei, Grecia, îţi lansez un apel! Deschide şi tu porţile! Eliberează-te şi tu de povara asta...Lasă- să meargă în celelalte ţări europene”.

Erdogan ştie când şi cum să lovească. Sau să ameninţe cu o lovitură mortală: deschiderea reală şi totală a porţilor pentru 4-5 milioane de migranţi care, pe cale maritimă sau terestră, ar putea depăşi relativ uşor barierele de protecţie create de unităţile de poliţie, securitate şi chiar de forţele armate. In extremis, dacă decizia de ermetizare a frontierelor externe ale Europei ar fi luată de NATO, ar fi poate posibilă o operaţiune de succes. Măcar pentru o perioadă. Dar nu uitaţi că, pentru prima oară în istorie, operaţiunea asta ar trebui făcută în condiţiile în care forţele respective, pe plan naţional, au primit deja misiuni de închidere ermetică a unor oraşe sau regiuni întregi de teama epidemiei de coronavirus (şi exemplul italian se va multiplica în zilele următoare cuprizând şi alte State Membre UE). Deci nu ar putea fi alocate altor dispozitive care, evident, le-ar trimite departe sau foarte departe de teritoriul naţional. În fine, şi aşa este instalat un început solid de panică în unele ţări, ar fi dramatic şi exploziv ca el să se combine cu un fenomen de tip „invazie“ a migranţilor. Închipuiţi-vă, într-un asemenea caz, doar care ar fi starea de spirit în Italia?

În orice caz, de-abia din acest moment începe să se joace pe dimensiunea politică a epidemiei de coronavirus şi se supralicitează la greu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite