Pare iminentă semnarea uriaşului acord pe investiţii UE-China

FOTO EPA

Reuters şi AFP anunţă informaţia, reconfirmată cu mare speranţă de analiştii economici care văd începutul posibil al primului demers practic, de importanţă globală, prin care se speră că va oferi o cât mai rapidă şi extinsă posibilitate de relansare a pieţelor, activităţăţilor de producţie şi schimburilor comerciale, totul dopat de noi condiţii ofertante pentru investitori, rezultat al unei filozofii a multilateralismului în acţiune.

Asta a refuzat Trump, încercând să monteze, folosind arma sancţiunilor, cât se poate de multe baraje legale care să favorizeze o singură piaţă, cea americană şi grupul de companii care au avut enorm de câştigat din retragerea SUA din Acordul de la Paris, din Tratatul transpacific, din "iranianul nuclear" sau refuzul de a discuta un Parteneriatul Transatlantic pentru comerţ şi investiţii între UE şi SUA etc.

Efectul în profunzime a început să se simtă aproape instantaneu, concretizându-se într-o serie de reuniuni de urgenţă între echipele de negociatori ai marilor actori internaţionali, trimişi să pună la punct, printre altele la Bruxelles, diferite strategii de răspuns.

Aşa s-a întâmplat să se considere că este nevoie urgentă să fie accelerat procesul de negociere între Uniunea Europeană pentru realizarea unui acord de liber schimb cu China, poate cel mai mare semnat vreodată de UE şi care, din punctul de vedere al celor mai importante companii europene şi al grupurilor de investitori, ar reprezenta garanţia că poate începe o mişcare mai mare şi mai liberă a capitaluri, mişcare la dimensiunile uriaşe ale celor două pieţe. Ceea ce pare relativ uşor de formulat ca deziderat, s-a dovedit destul de complicat din diferite motive, totul mereu pus sub umbra neplăcutelor diferenţieri ideologice dar şi a problemei foarte sensibile şi dureroase a ceea ce se acuză a fi tratamentul inuman al autorităţolor chineze faţă de orice grupare minoritară care exprimă o opinie în afra liniei dictate de partid.

În principiu, la începutul lui 2020, aceasta era discuţia cea mai serioasă , similară, dacă vă amintiţi, celei apărute după masacrul din piaţa Tienanmen şi care contribuise la oprirea temporară a celor mai multe dintre relaţiile de cooperare (şi aşa extrem de subţiri) între China şi ţările din spaţiul occidental.

În acest an, sub presiunea pandemiei, s-a accentuat foarte mult ritmul de negocieri, iar ideea pe care s-a lucrat - şi care se dovedeşte purtătoare de rezultate - este de desfacere a marelui accord în părţi componente. Aşa s-a făcut ca deja să avem adoptat în septembrie documentul care acoperă un domeniu esenţial, cel a "Consemnării statelor de provenineţă" şi acum "în ultima linie dreaptă" este acordul privind protecţia reciprocă a investiţiilor de investiţii care - aşa cum anunţă oficialii de la Pekin -ar putea să fie semnat până la finele acestui an, după şapte ani de negocieri.

Începute în noiembrie 2013, negocierile au ca scop fundamental această protecţie mutuală a investiţiilor, iar poziţia echipei de negociere a UE cer un mai mare respect de către China al valorilor proprietăţii intelectuale dar şi încetarea procesului obligatoriu de transfer de tehnologie impus în China tuturor companiilor străine, dar şi -absolut importanat - încheiera subvenţiilor excesive acordate întreprinderilor de stat chineze, ceea ce este evident că favorizează posibilitatea de dumping masi pentru o serie foarte largă de produse.

În acest moment, Comisia Europeană şi-a dat acordul de principiu la un text care a fost prezentat ieri la Bruxelles tuturor reprezentanţelor celor 27 de State Membre. Dacă va exista un consens favorabil, ar putea să urmeze imediat o discuţie, azi sau mâine, între Valdis Dombrovskis, vice-preşedinte executiv al CE însărcinat cu probleme economice şi comerciale şi Liu He, vice-prim ministrul chinez pentru a ajusta ultimele detalii.

Din pur reflex, fără să aştept vreun răspuns, zic că poate ar fi fost interesant să vedem măcar un oficial român interesat de aprobarea poziţiei de negociere a ţării noastre în acest moment, de conţinutul mandatul pe care l-a primit ambasadorul român pe lângă instituţiile europene, poate să auzim ce ar avea de spus Ministrul de Externe sau Preşedintele României sau, prin absurd, chiar un europarlamentar român dacă ar primi vreodată voie să aibă o părere personală. Problema este de o importanţă enormă, va deschide (sau, dimpotrivă, va închise sectoare de schimburi şi investiţii), este rezultatul unei angajări de grupe de lobby care nu exprimă numai interesele pieţelor financiare.

Gândiţi-vă doar că această discuţie de acum este ca o reîntoarcere de pendul chinezesc în direcţia Europei după ce, săptămânile trecute, a marcat, spre supriza tuturor, încheierea RECEP, cel mai important Tratat de liber-schimb din lume,, cel unind interesele unui teritoriu gigantic între 10 state din ASEAN (Indonezia, Tailanda, Singapore, Malaiezia, Filipine, Vietnam, Birmania, Cambogia, Laos şi Brunei), plus China, Japonia, Coreea de sud, Australia şi Noua Zeelandă , ceea ce înseamnă 30% din PIB-ul global şi deschide spre o piaţă de aproximativ 2 miliarde de oameni, adică un sfert din populaţia globului. 

Împreună cu piaţa europeană, ar constitui cu siguranţă nu numai cea mai mare structură în acest moment, dar şi piaţa cea mai atractivă pentru statele aflate în diversele combinaţii ameninţate sau anulate de efectele pandemiei sau tensiunilor şi interdicţiilor de cooperare lansate de americani. Pe fond, asta este miza.

Există oarecare motive de optimism (surse oficiale de la Bruxelles spun că 95% din negocieri sunt deja rezolvate) măcar, ca variantă de compromis în cazul în care s-ar mai constata diferende care să nu poată fi depăşite, să se semneze un "acord politic" ca ultimă etapă înainte de încheiera acordului de fond. Oricum, spun cei de la AFP, conform declaraţiei unui oficial UE, în acest moment "chinezii au devenit mai flexibili ca niciodată" şi "transmit semnale că doresc un acord înainte de instalarea noii Administraţii americane".

Este posibil ca acordul să fie semnat într-una dintre formulele propuse acum pentru negociere şi care figurează în propunerea ajunsă şi la Bucureşti. Întrebarea este dacă nevoia de a ieşi din pandemie este într-atât de mare încât Europa să reacţioneze ca după evenimentele de la Tienanmen sau, dimpotrivă, se negociază un acord cu semnificaţia profundă de a deschide posibilitatea restartării şanselor unei zone uriaşe de interes şi şanse din care, geografic, am face şi noi parte? Caz în care, avem negociată o poziţie comună pentru politica de investiţii naţională în noul cadru?