Parlamentul Egiptului va vota prelungirea mandatului prezidenţial al lui Sisi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul egiptean, plin cu susţinători şi loialişti ai preşedintelui Abdel Fattah al-Sisi, va vota, marţi, cu privire la schimbarea constituţiei, potrivit căreia fostul şef militar ar rămâne la putere până în 2030, informează AFP.

Amendamentele propuse au fost introduse iniţial în februarie, de către un bloc parlamentar care îl susţine pe Sisi şi actualizate în această săptămână, după mai multe runde de dezbateri parlamentare.

Acestea presupun schimbarea Articolului 140 din constituţie, pentru a-i permite preşedintelui egiptean să-şi prelungească mandatul actual de patru ani, care se termină în 2020, cu încă doi ani.

O altă schimbare i-ar permite lui Sisi să rămână preşedinte până în 2030.

Sisi a condus lovitura de stat a armatei, prin care preşedintele ales Mohamed Morsi a fost îndepărtat de la putere în 2013, după proteste populare majore faţă de guvernarea liderului islamist. El şi-a câştigat primul mandat de preşedinte în 2014 şi a fost reales în martie 2018 cu peste 97 la sută din voturi, după ce practic nu a avut oponent.

Guvernul său a fost inten criticat de către grupurile pentru respectarea drepturilor omului pentru reprimarea oponenţilor politici.

Dar Mohamed Abu-Hamed, unul dintre membrii parlamentului care au făcut presiuni pentru amendamentele constituţionale menite să-l menţină pe Sisi la putere, este convins că schimbările sunt necesare.

„Constituţia din 2014 a fost scrisă în circumstanţe excepţionale dure“, a declarat el pentru AFP.

El l-a lăudat pe preşedintele Sisi, despre care a spus că „a luat măsrui politice, economice şi de securitate importate şi trebuie să-şi continue reformele“, având în vedere situaţia tensionată care a cuprins statele vecine, precum îndepărtarea de la putere a preşedintelui Omar al-Bashir în Sudan şi escaladarea conflictului din Libia.

Abu-Hamed a adăugat că menţinerea lui Sisi la putere reflectă „voinţa poporului“.

Conducere autoritaristă

De când Sisi la eliminat pe Morsi, Egiptul a atras critici internaţionale pentru că a măturat opoziţia. Autorităţile au băgat în închisoare mii de susţinători ai lui Morsi, precum şi activişti liberali, inclusiv bloggeri, actori, cântăreţi şi jurnalişti.

Săptămâna trecută, Human Rights Watch a avertizat că amendamentele, care ar spori şi rolul politic al armatei şi i-ar oferi lui Sisi control asupra sistemului judiciar, ar „instituţionaliza autoritarismul“.

Marţi, parlamentul de 596 de membri va vota, de asemenea, şi asupra unui articol controversat de care criticii se tem că ar putea permite armatei să aibă o influenţă mai mare în viaţa politică a Egiptului.

Dacă proiectul de lege va trece cu o majoritate de două treimi, atunci parlamentul va organiza un referendum în care egiptenii vor vota cu privire la amendamente.

Alte amendamente incluse presupun o cotă a reprezentării femeilor în parlament de nu mai puţin de 25 la sută şi crearea încă a unei camere parlamentare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite