„Păstraţi Oraşul Sfânt Ierusalim ca patrimoniu comun al umanităţii!“: mesajul comun al Papei Francisc şi al regelui Mohamed al VI-lea al Marocului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ssemnarea, la Rabat, a apelului pentru Ierusalim FOTO EPA-EFE
Ssemnarea, la Rabat, a apelului pentru Ierusalim FOTO EPA-EFE

În contextul internaţional şi regional atât de tensionat de acum, cei doi şefi de stat au scris o autentică pagină de istorie care se vrea să fie o chemare, un avertisment şi o încercare de deschidere a unei porţi de dialog de mare însemnătate.

Cu atât mai important este „Apelul Al Qods/Ierusalim“ cu cât, în ultima perioadă, vectorii conflictuali par să apară cu o viteză stupefiantă la nivelul lumii musulmane şi cu mult dincolo de ea, intrând în coliziune cu lumea creştină şi cea iudaică. Vectorii sunt, aşa cum ştiţi deja, cei generaţi de dubla iniţiativă a preşedintelui Trump: recunoaşterea oficială a Ierusalimului drept capitală a statului Israel şi a anexării prin forţă de către Israel a teritoriului „Înăţimilor Golan“.

Reacţiile nu au întârziat, din primul moment extrem de dur şi generând un val neaşteptat şi destul de rar de unitate politică, permiţând trecerea la un nivel superior al formalizării protestului politic, aşa cum veţi auzi că se va întâmpla curând la următoarea reuniune la nivel înalt a Ligii Arabe care va fi organizată în Egipt. Comunitatea internaţională a primit, în general, cu extremă rezervă iniţiativele americane faţă de care şi-a manifestat îngrijorarea, excepţiile notabile fiind statele care şi-au anunţat intenţia de a-şi deplasa ambasadele la Ierusalim. Printre acestea, dacă asculţi mesajul doamnei prim-ministru Dăncilă, s-ar număra şi România, chiar dacă decizia nu a fost luată deoarece, cum spunea chiar ministrul nostru de Externe, nici măcar nu a fost finalizat dosarul care să prezinte analiza de oportunitate a unei asemenea mişcări de importanţă strategică. Dar nu a fost suficient pentru a opri cele două răspunsuri umilitoare pentru noi, adică anularea cvasi-simultană a vizitei în România a Regelui Iordaniei şi a celei a preşedintelui Senatului României în Maroc.

Semnalele contradictorii privind deciziile româneşti (sau mai degrabă declaraţiile despre ce şi-ar dori unii politicieni să facă), au intervenit în momentul în care, fără ca ai noştri să ştie sau să aibă de unde să primească informaţiile corecte şi la timp, în lumea occidentală se declanşa o mişcare amplă exact în direcţia celor două zone care nouă ne-au trimis semnal clar de refuz. Pentru a înţelege marele joc de care ai noştri nu aveau habar, ar trebui să reamintim faptul că, prin persoana suveranilor lor, atât Iordania cât şi Marocul deţin un statut cu totul special.

Astfel, pe 31 martie 2004, suveranul Iordaniei a semnat cu Autoritatea Palestiniană un acord prin care Iordania este recunoscută drept „gardian al Locurilor Sfinte“ ale musulmanilor din Ierusalim, confirmând astfel un acord tacit din 1924 care se referea în principal la Esplanada Moscheilor din Ierusalim, cel de-al treilea loc sfânt al musulmanilor, denumită „Nobilul Sanctuar“ (Haram al-Şarif). Acolo se află moscheea Cupola Stâncii Domului şi Al-Aqsa, loc sacru şi pentru credinţa iudaică care-l numeşte Muntele Templului, cu referire directă la Templul distrus de romani. 

Zonă mereu sursă de conflict deoarece se află în partea de est a oraşului vechi (ocupată şi anexată de Israel în 1967). În această calitate, suveranul iordanian a fost printre primii care s-au opus foarte clar deciziei americane, anunţându-i potenţialul înalt conflictual. Gestul său era cu atât mai important pe plan simbolic cu cât, alături de Egipt, Iordania este singura ţară care, din 1994, are tratat de pace cu Israelul, suveranul iordanian primind pe 29 martie „Lampa Sfântului Francisc“, distincţie considerată drept „premiul Nobel catolic pentru Pace“ pentru „acţiunea şi angajamentul în favoarea promovării drepturilor omului, armonia între religii dioferite şi primirea de refugiaţi“.

Era un semnal de care ai noştri ar fi trebuit să audă. N-a fost să fie aşa.

Exact la fel se petrec lucrurile în cazul vizitei papale începute vineri în Maroc, acolo unde Suveranul Pontif l-a întâlnit pe Suveranul descendent direct al Profetului, personalitate cu mare influenţă şi prestigiu în lumea musulmană, onorat cu titulatura „Comandant al Credincioşilor“. De aici şi importanţa cu totul excepţională a mesajului transmis în comunicatul de presă comun lecturat sâmbătă în Sala Tronului din Palatul regal de la Rabat, lecturat în arabă de către Mohamed Yessef, secretarul general al Consiliului superior religios şi în italiană de Edgar Parra, substitut al Secretarului de Stat al Vaticanului. „Apelul Al Quds“ vizează conservarea şi promovarea caracterului specific multi-religios, dimensiunea spirituală şi identitatea specifică a Oraşlui Sfânt:

„...Sanctitatea Sa Papa Francisc şi Majestatea Sa Regele Mohammed al VI-lea, Comandantul Credincioşilor, recunosc unicitatea şi sacralitatea Ierusalimului/ Al Qods Aşarif şi, deoarece sunt preocupaţi de semnificaţia spirituală şi vocaţia specifică a Oraşului Păcii, împărtăşesc următorul Apel:

Credem că este important ca oraşul sfânt Ierusalim/Al Qods să fie păstrat ca patrimoniu comun al umanităţii şi, mai presus de toate, drept loc de întâlnire pentru credincioşii celor trei religii monoteiste, loc de întâlnire şi coexistenţă paşnică în care să fie cultivat respectul reciproc şi dialogul. În acest scop, trebuie să fie păstrat şi promovat caracterul specific multireligios, dimensiunea spirituală şi identitatea proprie Ierusalimului/Al Qods.  În consecinţă, dorim ca, în oraşul sfânt, să fie garantat atât dreptul de acces deplin la locurile sacre pentru credincioşii celor trei religii monoteiste, precum şi dreptul fiecăruia de a-şi exercita propria credinţă, astfel încât din Ierusalim/Al Qods Aşarif să se ridice rugăciunea credincioşilor către Domnul, Creatorul a toate ce sunt, pentru un viitor de pace şi de fraternitate pe pământ.

Adică, pe scurt, un tip de suveranitate comună ecumenică asupra Oraşului Sfânt  La polul opus faţă de ideea centrală a planului american de pace în Orientul Apropiat care propune o divizare a Ierusalimului în două zone distincte, fiecare capitală pentru propriul stat, Israel şi Palestina, ci locurile sfinte intrând, evident, în zona de control exclusiv israelian.

În acest context are loc, în termeni din ce în ce mai inflamaţi, discuţia despre statutul Ierusalimului, iar potenţialul de explozie al fiecărei mişcări necugetate este enorm, precum şi costurile inevitabile de relaţionări, contacte şi credibilitate internaţională pe termen lung.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite