Pentru prima oară în istorie, ONU a amorsat o bombă cu efecte globale potenţial devastatoare

FOTO 123 RF

Este un eveniment uluitor şi care creează, în premieră mondială, o nouă jurisprudenţă care va schimba total regulile geopoliticii demografice şi reglementărilor internaţionale în dosarul şi aşa exploziv al migranţilor de populaţii.

Din acest moment, conform estimării Comitetului drepturilor omului al ONU, statele nu mai pot expulza persoanele care, în ţara lor de origine, se confruntă cu schimbări dramatice induse de modificări climatice care reprezintă o violare a dreptului la viaţă. Nu este o afirmaţie teoretică, ci una care se regăseşte în motivaţia unei decizii, a primei decizii din istorie, privind plângerea formulată de o persoană care solicita azil din cauza efectelor schimbărilor climatice. Este vorba despre o decizie a unui organism al ONU deci, cel puţin teoretic, exprimă voinţa tuturor Statelor Membre şi care instituie o obligaţie ulterioară, fie şi teoretică, de a integra decizia respectivă în legislaţiile naţionale, modificându-le în consecinţă.

Se prea prea poate ca unele state să refuze acest lucru. Numai că decizia de acum are valoare de precedent juridic invocabil în faţa tribunalelor internaţionale care ar putea institui amenzi grele pentru încălcarea legislaţiei umanitare. Asta deoarece, în mod evident, legislaţia instituie în mod oficial un nou tip de migranţi, refugiaţii climatici care, din oficiu, primesc un drept cu totul nou, acela de a nu putea fi refuzaţi de ţările unde solicită azil. Este ceea ce afirma profesorul israelian Yuvalm Shany, vicepreşedintele Comitetului pentru drepturile omului al ONU, citat în buletinul informativ al acestei instituţii din 21 ianuarie 2020: „Această decizie stabileşte noi norme care ar putea facilita succesul viitoarelor cereri de azil legate de schimbările climatice“.

În consecinţă, dacă până acum migranţii care solicitau azil erau obligaţi să accepte decizia organismelor naţionale (asta însemnând şi posibilitatea ca aceste cereri să fie respinse şi să urmeze trimiterea acasă sau într-o ţartă terţă cu care există asemenea acorduri de repatriere), de acum este obligatorie soluţionarea favorabilă a cazurilor respective.

Cazul în sine este pe cât de simplu, pe atât de sugestiv pentru ce poate însemna bomba amorsată de cei de la ONU. Ioane Teitiota este originar din Insulele Kiribati din Pacific şi a contestat la ONU expulzarea sa din 2015 de către Noua Zeelandă, unde solicitase azil în 2015. În plângerea depusă în grefa Comitetului pentru drepturile omului al ONU argumentează că, astfel, prin decizia şi expulzarea aferentă, Noua Zeelandă i-a încălcat dreptul la viaţă, arătând că insula sa Tarawa de Sud este suprapopulată, că acolo există conflicte sângeroase pentru controlul pământului cultivabil precum şi un deficit de apă potabilă din cauza ridicării nivelului apelor care a făcut ca alte insule din zonă să devină de nelocuit.

Kirbati, stat insular în curs de dezvoltare, puternic afectat de schimbările climatice (sursa document ONU) FOTO Shutterstock

Iată cum îşi argumentează cei de la ONU faimoasa decizie (o puteţi accesa aici integral):

„Comitetul estimează că daunele provocate de schimbările climatice pot să se producă atât în urma unor evenimente bruşte (furtuni sau inundaţii intense) cât şi datorită unor procese lente (ridicare nivelului mărilor şi degradarea calităţii solului). „Evenimentele bruşte şi procesele lente pot incita indivizii să traverseze frontierele pentru a se proteja de de daunele legate de schimbările climatice“. În aceste condiţii, Comitetul ONU a precizat că persoanele care solicită statutul de refugiat nu sunt obligate să dovedească faptul că se confruntau cu o primejdie iminentă dacă ar fi trimise înapoi în ţara de origine, „Condiţiile de viaţă într-o asemenea ţară a putea deveni incompatibile cu dreptul de viaţă în demnitate înainte ca acest risc să devină realitate“.

Problema schimbărilor climatice este într-adevăr foarte gravă şi evoluează foarte rapid, chiar neaşteptat de rapid chiar şi pentru cei care elaboraseră analize prospective considerare „alarmiste“ sau „apocaliptice şi inutile“ de diverşi lideri politici. Adăugându-se acum ca vector de risc maxim, persistenţei unor inegalităţi extreme, creşterii nesiguranţei privind sursele de apă şi de alimente, nivelului în creştere a sub-alimentaţiei cronice din multe state ale lumii şi dezvoltării apetitului pentru violenţă ca ultimă formă de rezolvare a problemelor sociale, aşa cum se relevă în foarte recentul Raport asupra situaţiei şi perspectivelor economiei mondiale (ONU, 2020). Şi dimensiunea exactă a ameninţării este prezentată de Kristalina Georgieva, directorul general al Băncii mondiale care. într-un interviu pentru Le Figaro,  dădea cifrele viitoarelor „migraţii climatice“:

„Nimeni nu este scutit de încălzirea globală, dar ameninţarea vizează în mod deosebit ţările cele mai sărace.Dezastre naturale care, înainte, surveneau la fiecare 10 sau 15 ani, au acum o frecvenţă de 3 ani. Banca Mondială a calculat că, dacă nu ajungem să inversăm actualul curs al schimbărilor climatice, până în 2030, fenomenul sărăciei extreme va afecta suplimentar un număr de încă 100 de milioane de persoane şi, desigur, va genera mişcări considerabile de populaţie“.

Şi iată ţările de unde ar putea ei proveni şi cauzele mişcărilor respective de populaţii:

100 de milioane de noi refugiaţi, „migranţi climatici“, până în 2030?

O perspectivă de coşmar. Iar statele lumii din zonele-ţintă sunt puse acum, brusc, absolut surprinzător, în faţa deciziei ONU care este un fapt împlinit şi va schimbă jocurile. Le schimbă complet deoarece, din acest moment, doar pe baza acestei decizii-precedent juridic, urmează să apară o nouă categorie de avocaţi pledanţi, cei specializaţi în „cauze climatice“ şi a căror singură preocupare va fi atacarea deciziilor naţionale la diversele instanţe internaţionale.  Va urma o încercare de adaptare a legislaţiilor naţionale care, eventual, să caute portiţe de scăpare prin stabilirea de criterii care să definească „primejdia iminentă a unui dezastru datorat schimbărilor climatice“. Numai că, între timp, putem uita liniştiţi de fosta mare ameninţare cu care s-a confruntat Europa în anii trecuţi, cea venită doar din Orientul Mijlociu şi Maghreb, doar 1,5 milioane de persoane... Nu există scară de comparaţie posibilă cu ceea ce se poate petrece acum acum când, din arsenalul de apărare al statelor a dispărut şi posibilitatea recursului la condiţionalităţile stabilite până acum, la nivel de UE, pentru analizarea cazurilor de admisibilitate a cererilor de azil. Dimpotrivă, ele sunt totalmente anulate şi se instituie obligaţia de non-repatriere. Foarte greu de interpretat altfel această situaţie ce poate deveni una de criză internaţională. Iată, în acest sens, ce declara Kate Schuetze de la Amnesty International:

„Această decizie stabileşte un precedent mondial. Indică faptul că un stat va încălca obligaţiile sale în domeniul drepturilor omului dacă va repatria o persoană într-o ţară în care, datorită crizei climatice, viaţa îi este ameninţată sau riscă să aibă parte de un tratament crud, inuman sau degradant.“

Lumea arată altfel? Nu încă, dar explozia s-a produs şi aşteptăm consecinţele sale globale.