Planul de pace al lui Trump - duşmanul libertăţii şi puterii lui Netanyahu ca premier

Alegerile generale de luni, 2 martie, al treilea rând de alegeri anticipate repetate în numai 11 luni în Israel, au avut aproximativ acelaşi rezultat ca de fiecare dată în anticipatele precedente.

Totuşi, mesajele directe apar din partea electoratului, procesul lui Benjamin Netanyahu pentru cele 3 capete de acuzare de corupţie va începe la 17 martie, iar Planul de Pace al lui Donald Trump i-a oferit premierului israelian maximum cât putea fi valorificat de către longevivul om politic. Mai mult, efectele secundare ale Planului de Pace al lui Donald Trump s-au văzut în alegeri, respective o mobilizare fără egal a palestinienilor, care sunt în momentul de faţă determinaţi în blocarea formării guvernului de către actualul premier. Astfel, Planul de pace şi timpul rămân duşmanii principali ai rămânerii lui Benjamin Netanyahu la putere şi liber, totodată.

Rezultate electorale. Mobilizare maximă la vot

Alegerile în Israel se duc pentru cele 120 de locuri ale Knessetului, Parlamentul israelian. Partidul sau coaliţia care reuşeşte să adune 61 de parlamentari are majoritatea şi poate forma guvernul. Suntem, după cum spuneam, la a treia încercare şi perspectivele sunt la fel de reduse. În ciuda lansării cu fast la Washington DC a planului de pace al Preşedintelui Donald Trump, capacitatea de mobilizare a unor votanţi noi de către Likud şi Netanyahu a atins limitele, chiar dacă s-a înregistrat o creştere a prezenţei la vot.

Astfel, partidul Likud al premierului Benjamin Netanyahu a reuşit să adune 36 de locuri, şi împreună cu partidele de dreapta şi religioase, adună în final 58 de locuri, în locul celor 60 anunţate cu fast de exit polluri. Partidul lui Benny Ganz, Coaliţia Alb-Albastru, de opoziţie, şi-a menţinut numărul de locuri, 33, dar a crescut evident numărul de votanţi – şi e o creştere naturală, nedeterminată de impactul artificial al alor instrumente, precum Planul de Pace. Partidele de stânga au pierdut 3 locuri, în timp ce marele salt l-a făcut Lista Arabă, grupul de partide palestiniene.

Într-adevăr, planul de Pace al lui Donald Trump a adus alegători şi a crescut cu 4 faţă de alegerile precedente numărul de locuri din Knesset ale partidului Likud, devansând Partidul Alb-Albastru al rivalului său. Însă efectul secundar a fost mobilizarea la urne a palestinienilor. În alegerile din luna aprilie 2019, partidele reprezentând votanţii palestinieni – palestinienii şi palestinienii evrei – au obţinut 337.000 de voturi. La runda din septembrie, creşterea a ajuns la 470.000. În fine, în martie 2020, nivelul participării a ajuns la 575.000, deci o creştere cu peste 70% faţă de primele alegeri anticipate. Dacă nu era această creştere, Benjamin Netanyahu avea, cel mai probabil, majoritatea câştigată.

Şi mai este un semnal foarte important, în afara prezenţei la vot - cea mai mare din 1999, cu 65,6% din populaţie, respectiv 4.223.012 participanţi: faptul că, şi în aceste condiţii, Benjamin Netanyahu nu a obţinut majoritatea, alături de aliaţii săi, din contra, cei care se opun oricărui tip de imunitate şi chiar nominalizării sale ca Premier atât timp cât este pus sub acuzare şi trimis în judecată atingând 62 de locuri în Parlament. Iar acesta este semnalul cel mai prost pentru Benjamin Netanyahu, al cărui al doilea duşman major rămâne timpul: procesul începe la 17 martie şi, cel mai probabil, nu se va întrerupe decât pentru verdict. Şi de aici încep imponderabilele.

Opţiunile lui Benjamin Netanyahu: deturnări de parlamentari, Mare Coaliţie sau anticipatele 4.0

Din punctul de vedere al resurselor de votanţi şi al gesturilor politice pe care le poate face fără a fi votat ca premier în deplinătatea puterilor sale, Benjamin Netanyahu a epuizat orice resursă. O eventuală imposibilitate de a forma un guvern şi a patra oară şi un nou ciclu de alegeri anticipate îl scoate definitiv din cursă şi din perspectiva de a mai putea face ceva până la verdictul implacabil. De aici şi disperarea longevivului premier israelian.

Soluţiile sale sunt destul de puţine, având în vedere poziţiile partidelor de opoziţie. Prima opţiune, este aceea de a culege parlamentari de la opoziţie. Nu e vorba însă de un singur parlamentar, şi atunci e dificil, ci de 3 de care are nevoie premierul israelian. Aici capacitatea sa de a deturna aceşti parlamentari e mult mai redusă, de unde dezamăgirea de după rezultatele de la închiderea urnelor. Cel mai probabil, acesta e un drum închis. Nu mai vorbim că cei trei eventuali votanţi ai premierului peste liniile de partid ar deveni adevăraţi controlori ai puterii premierului viitor.

A doua posibilitate ţine de Marea Coaliţie. A mai fost încercată, dar în ceea ce priveşte partidul lui Benny Gantz şi pe fostul şef al Armatei israeliene în persoană, acesta a declarat că nu va sta la masă cu premierul trimis în judecată. Deci perspectiva Marii Coaliţii ar trebui să vină cu eliminarea, cumva, a lui Benny Gantz de la conducerea partidului său, pentru a avea o şansă cu un eventual succesor. Altfel, Benny Gantz e premierul viitoarei Mari Coaliţii, iar Netanyahu pleacă să-şi rezolve problemele în instanţă.

A treia posibilitate evidentă este revenirea la o nouă rundă de alegeri anticipate, 4.0, dar cu un premier Netanyahu şubrezit puternic de încheierea procesului său, eventual condamnat, în orice caz chiar şi loialul partid Likud ar intra în dezbaterile privind succesiunea sa şi epoca post- Netanyahu. Cât despre o variantă de eliminare acum a lui Netanyahu de la conducerea Likud şi de la formarea guvernului de Mare Coaliţie fără Netanyahu, e o variantă strict teoretică.

Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE

Efectele unui nou guvern Netanyahu: tensiunile şi distrugerea credibilităţii justiţiei

Să presupunem, totuşi, că rutinatul şi solidul negociator Benjamin Netanyahu reuşeşte încă o dată imposibilul. Adică face cumva şi reuşeşte să realizeze majoritatea şi să preia un nou mandat de premier. Consecinţele unei asemenea eventualităţi sunt dintre cele mai complexe şi mai complicate pentru statul Israel şi pentru relaţiile sale internaţionale.

Astfel, prima problemă a premierului israelian ar fi planul de pace al lui Donald Trump. Acesta ar trebui să creeze consecinţe, fie la nivelul începutului anexării teritoriilor palestiniene, cu costuri internaţionale majore - care ar opri condamnarea internaţională doar prin multiple veto-uri repetate ale SUA la Consiliul de Securitate al ONU – fie printr-o variantă soft ca până acum, deci o combinaţie între pseudo recunoaşteri şi continuarea construcţiilor şi, respectiv, oferirea de locuri de muncă pentru palestinieni şi de avantaje financiare individuale, care să menţină, cumva, controlul de facto şi ambiguitatea ocupaţiei soft rampante în teritorii.

În al doilea rând, cum procesul său nu dispare, urmează o dezbatere de natură constituţională, am putea spune – deşi Israelul nu are constituţie - în fapt una care implică justiţia şi pe procurorul general – numit de Netanyahu – şi pe ministrul Justiţiei, de asemenea, care prefer independenţa şi neimplicarea justiţiei în chestiuni cu incidenţă politică. Aici abordarea ar fi de tipul blocării justiţiei, legea privind interdicţia Curţii Supreme de Justiţie de a se pronunţa contrar votului popular, apoi o variantă de construcţie a imunităţii – de timpul legii înaintate în Knesset, apoi retrasă de Netanyahu – în fine, o opţiune combinată şi mai puţin contondentă care să presupună punerea între paranteze a cazului şi amânarea de facto până la încheierea mandatului de premier(sau la o eventuală prescriere a faptelor)

Din păcate pentru premierul israelian, votul popular dă o indicaţie foarte clară asupra opţiunii populaţiei care îl vrea în faţa justiţiei. Deja Benny Gantz ia în discuţie introducerea unei legi de interzicere a formării guvernului de către un premier trimis în judecată pentru coruţie. Fireşte că o asemenea opţiune ar face epocă, ar determina probleme majore şi ar deschide problema legiferării pentru un caz particular unic, cel al actualului premier. Însă el este echivalent cu cele precedente care l-ar avantaja de Bibi Netanyahu.

În orice caz, dacă până acum acuzarea, audierea sau trimiterea în judecată păreau praguri îndepărtate, astăzi timpul e necruţător cu premierul israelian: la 17 martie procesul începe, şi el va avea un verdict. Nici pronunţarea verdictului nu mai are drum de întors, şi oricât s-ar amâna ca s[ nu influenţeze alegerile sau negocierile politice, e clar că o variantă de alegeri anticipate 4.0. va avea loc după verdictul final în acest caz. Or dacă Netanyahu este achitat, revolta oamenilor va fi aspră, cu efecte direct la urne, în timp ce, dacă premierul în funcţie e condamnat, se încheie, fireşte, şi cariera sa politică. Or deznodământul îl vedem în mai puţin de 3 luni.