Planul SUA de a reduce ajutorul financiar pentru Afganistan cu 1 miliard de dolari va afecta forţele afgane de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reducerea finanţării va afecta capacitatea autorităţilor de a lupta cu talibanii
Reducerea finanţării va afecta capacitatea autorităţilor de a lupta cu talibanii

Un plan al Statelor Unite de a reduce cu 1 miliard de dolari ajutorul financiar acordat Afganistanului va afecta programul de finanţare a forţelor de securitate afgane, au declarat trei surse americane. Potrivit analiştilor, reducerea finanţării va afecta atât capacitatea autorităţilor afgane de a lupta cu talibanii cât şi avantajul avut în negocierea unui acord de pace cu aceştia, transmite Reuters.

Secretarul de Stat Mike Pompeo a anunţat reducerea fondurilor pe 23 martie şi a avertizat să va lua o măsură similară şi anul  viitor, pentru a încerca să îl forţeze pe preşedintele Ashraf Ghani şi pe rivalul politic al acestuia, Abdullah Abdullah, să pună capăt unui conflict care a contribuit la blocarea eforturilor de pace din Afganistan.

După aproape 20 de ani de lupte cu talibanii, Statele Unite caută o modalitate de a se retrage din regiune şi de a ajunge la un acord de pace între guvernul susţinut de Washington şi gruparea de militanţi care controlează peste 40% din  teritoriul afgan.

Pompeo şi alţi  oficiali americani au refuzat să ofere detalii despre cum vor fi făcute reducerile de fonduri. Departamentul de Stat a refuzat să comenteze.

Doi consilieri din Congres au spus că oficiali  ai Departamentului de Stat au spus Congresului că economiile de 1 miliard de dolari vor fi făcute dintr-un fond de 4,2 miliarde de dolari al Pentagonului care susţine circa trei sferturi din bugetul anual al forţelor de securitate afghane.

”Ideea de a reduce finanţarea destinată forţelor de securitate este contrară intereselor de securitate naţională ale Statelor Unite”, a spus unul dintre consilieri, argumentând că banii sunt necesari pentru a menţine capacitatea guvernului susţinut de Washington să lupte cu talibanii, păstrând în acelaşi timp capacitatea de negociere a păcii.

Majoritatea fondurilor acoperă cheltuieli pentru salarii, alimente, carburanţi, echipamente şi infrastructura necesare trupelor afgane şi poliţiei naţionale.

În perioada anilor fiscali 2002-2019, Congresul a alocat 86,4 miliarde de dolari pentru susţinerea securităţii afgane, potrivit unui raport din Congres publicat pe 11 martie.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite