Postul evanghelic american GOD TV, interzis în Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO GOD TV
FOTO GOD TV

Consiliul Naţional al Audiovizualului din Israel a anunţat duminică retragerea licenţei de difuzare pentru postul evanghelic american GOD TV, acuzându-l că încearcă să promoveze un „conţinut creştin” într-o ţară în care prozelitismul este strict reglementat prin lege, transmite AFP.

GOD TV difuzează conţinut religios pe internet şi prin cablu în întreaga lume. În Israel, postul a încercat să transmită prin intermediul canalului Shelanu („Al nostru”), accesibil via distribuitorului HOT.

Dar apariţia sa în Israel cu intenţia de a-l prezenta pe „Iisus poporului evreiesc” nu a fost pe placul localnicilor, care au văzut în acest lucru o tentativă de convertire.

Cu toate că mişcările evanghelice din Statele Unite susţin activ Israelul, localnicii ţin la prevederile lor anti-prozelitism.

În Israel, libertatea credinţei este permisă, dar în anumite condiţii. Potrivit Codului Penal, nimeni nu poate acorda un avantaj material unei persoane pentru ca ea să-şi schimbe religia. De asemenea, este interzisă convertirea minorilor.

Prin urmare, Consiliul Naţional al Audiovizualului din Israel a deschis o anchetă în scopul de a stabili dacă conţinutul difuzat de GOD TV corespunde angajamentelor asumate pentru obţinerea licenţeii de difuzare.

„Canalul încearcă să prezinte evreilor un conţinut creştin, contrar angajamentului său iniţial care viza doar telespectatorii creştini”, a declarat duminică Asher Bitton, preşedintele Consiliul Naţional al Audiovizualului din Israel, transmiţând distribuitorului HOT că are şapte zile la dispoziţie pentru a înceta difuzarea canalului.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică al Israelului, creştinii constituie aproximativ 2% din populaţia Israelului şi majoritatea dintre ei sunt arabi.

Într-un mesaj promoţional, directorul GOD TV, Ward Simpson, s-a felicitat pentru puterea de a-l „predica pe Iisus poporului din Israel în propria limbă”. În ceea ce priveşte polemica, el a recunoscut că „prozelitismul este un subiect foarte sensibil în Israel”. „Noi predicăm, predăm, difuzăm conţinut creştin şi îl lăsăm pe Domnul să facă restul”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite