Premieră mondială: o angajată ONU, contaminată cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O angajată ONU la Dakar face parte dintre cele patru persoane testate pozitiv pentru Covid-19 în Senegal, fiind primul caz în cadrul acestui organism înregistrat la nivel mondial.

„Pe 4 martie a fost confirmat primul caz de Covid-19 (coronavirus) în cadrul Naţiunilor Unite (ONU) la Dakar, Senegal“, se arată într-un comunicat al ONU preluat de AFP.

O purtătoare de cuvânt a ONU la Dakar a precizat că acesta este primul caz pozitiv de infectare cu noul coronavirus în rândul personalului Naţiunilor Unite.

Senegalul a anunţat miercuri două noi cazuri de contaminare cu Covid-19, un francez şi o britanică (angajata ONU, n. red.), crescând la patru numărul de persoane infectate în ţară, după cele ale altor doi cetăţeni francezi, luni şi marţi, notează AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite