În lume

articolul anterior articolul urmator

Preşedintele Afganistanului dă vina pe retragerea „bruscă” a SUA pentru degradarea situaţiei militare în ţara sa

4
2 Aug 2021 15:03:35
Autor: News.ro
Ashraf Ghani FOTO EPA-EFE
Ashraf Ghani FOTO EPA-EFE

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a imputat luni situaţia militară din Afganistan deciziei ”bruşte” a Statelor Unite de a-şi retrage toţi militarii din ţară, relatează AFP.

„Situaţia actuală este cauzată de decizia bruscă” a Washingtonului, a acuzat el într-un discurs în Parlamentul afgan, pe fondul unei ofensive în toate direcţiile a talibanilor care, după ce au cucerit vaste zone rurale în ultimele trei luni, au strâns în ultimele zile laţul în jurul a trei oraşe mari din Afganistan.

Ashraf Ghani, care a evocat de asemenea un proces de pace „importat”, a acuzat totodată Statele Unite de faptul că au împins la „distrugerea Republicii şi la legitimarea” talibanilor, prin faptul că au negociat în mod direct cu aceştia la Doha - în negocieri care au condus, la începutul lui 2020, la un acord care prevede plecarea trupelor străine din Afganistan.

Ashraf Ghani a anunţat, în acest discurs, că a pregătit un plan, pe o perioadă de şase luni, care vizează să oprească înaintarea talibanilor - fără să prezinte detaliile planului

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a respins într-un mesaj postat pe Twitter declaraţiile lui Ghani drept nişte „absurdităţi”.

Forţele afgane au opus, până în prezent, doar o rezistenţă slabă înaintării talibanilor şi mai controlează doar principalele axe mari şi capitalele provinciilor.

Însă, în timp ce retragerea forţelor internaţionale aproape că s-a încheiat, confrunătri urbane au loc, de mai multe zile, între forţe afgane şi talibani în Lashkar Gah, una dintre cele trei capitale de provincie ameninţate în mod direct de către insurgenţi.

Talibanii luptă, de asemenea, împotriva forţelor afgane la periferia Kandaharului şi Heratului, al doilea şi al treilea cele mai populate oraşe afgane.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

OmTacut2 มวยโบราณ
2.08.2021, 15:40:22

Retragerea „bruscă” zici? Zi-o p'aia adevărată, au fugit noaptea, pe furiș, ca șobolanii, sa nu-i gajbeasca talibanii, pardon "freedom fighters" 2.0

+16 (16 voturi)
Cristian saileanu
2.08.2021, 16:11:28

Puneti mana pe arma si luptato, bai america v'a aparat timp de 20 de ani!

-17 (17 voturi)
Pontus Euxinus
2.08.2021, 17:04:28

A imbulinat-o asta :)) simte coarda din jurul gatului.. daca nu fuge la americani, e sigur ca va avea soarta lui Naji­bulah

-16 (16 voturi)
Marcel Cristea
2.08.2021, 17:29:40

Blame yourselves savagers, your country and your people aren't worth our blood and treasure.

-17 (17 voturi)
Modifică Setările