Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro i-a oferit fiului său postul de ambasador în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jair Bolsonaro, liderul de dreapta al Braziliei, l-a invitat pe fiul său să devină ambasador în Statele Unite, potrivit BBC.

Eduardo Bolsonaro, în vârstă de 35 de ani, care în prezent este parlamentar şi consilier al tatălui său pe probleme de politică externă, le-a spus reporterilor că va accepta această funcţie dacă îi va fi oferită.

Postul de ambasador a fost vacant din luna aprilie.

Jair Bolsonaro a fost ales, anul trecut, după o campanie electorală de succes despre care a spus că a fost inspirată de Donald Trump. Preşedintele a precizat că numirea depinde de acceptul fiului său.

„Nu vreau să-i decid eu viitorul, dacă legislaţia spune că trebuie să renunţe la poziţia sa“, a spus Bolsonaro, potrivit Reuters.

Eduardo Bolsonaro a fost supranumit „ministrul de Externe din umbră“ al Braziliei la Ministerul brazilian de Externe, ca urmare a influenţei puternice pe care o are asupra strategiilor externe ale tatălui său.

Atât preşedintele, cât şi fiul său au o poziţie proamericană, încălcând poziţia tradiţională de precauţie a Braziliei şi Eduardo este şi un mare susţinător al Israelului, în contextul în care Brazilia a fost atentă în trecut să nu jignească naţiunile arabe.

Bolsonaro are mai mulţi membri ai familiei sale care-i servesc drept consilieri oficiali. Cel mai mare fiu al său, Flavio, este senator, în timp ce Carlos Bolsonaro este membru al consiliului oraşului Rio de Janeiro.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite