Problemele Panama Papers în 12 puncte

1. Toate statele sunt suverane şi independente, până ce nu intră într-un conflict militar deschis cu altele, moment în care este posibil să nu îşi mai poată exercita suveranitatea pe o parte a teritoriului propriu.

În orice situaţie, conflictul militar este echivalent cu părăsirea regimului juridic al neutralităţii, fie prin voinţa proprie – când eşti stat agresor, fie prin voinţa altui stat, care te agresează.

2. Un stat suveran şi independent nu poate fi împiedicat să îşi aleagă nivelurile de impozitare pe care le doreşte, în raport de interesele proprii şi – mai ales – de capacitatea sa economică.

3. Axioma pe care istoria economică a confirmat-o întotdeauna: ca să dezvolţi un sector economic trebuie să reduci taxele din acea sferă de activitate.

4. Dacă statul suveran măreşte taxele prea mult, se transformă în percepţia publică în opresor fiscal, iar toţi cetăţenii vor începe să caute metode să reducă presiunea fiscală. În 2015 doar din Franţa au plecat 10.000 de milionari, deoarece cuantumul impozitelor s-a mărit foarte mult, de când socialistul Hollande este preşedinte, dar situaţia aceasta se întâmplă şi în alte ţări.

5. Când taxele devin prea mari, contribuabilii vor folosi paradisurile fiscale – dacă au bani suficienţi să plătească avocaţi care ştiu să opereze în „jungla legislaţiei fiscale” , sau neplata anumitor impozite, precum şi declararea doar parţială a operaţiunilor comerciale realizate.

6. Orice afacere se face pentru că se doreşte obţinerea unui profit. Scopurile nobile apar mult mai târziu. De aceea, offshore-urile vor fi folosite în continuare, dacă legea nu le va interzice expres. Adică, daca ţara X doreşte ca nicio persoană fizică sau juridică să nu folosească paradisurile fiscale, trebuie să prevadă expres în legislaţia sa ca se interzic operaţiuni cu orice tip de companie sau persoană care are domiciliul fiscal sau rezidenţa în ţările Y, Z, ...., urmând ca orice încălcare a acestei norme să constituie infracţiune. În lipsa unei astfel de dispoziţii exprese, tranzacţiile efectuate prin intermediul offshore-urilor vor continua.

7. Oricît de dură ar fi interdicţia de operare cu paradisurile fiscale, dacă o ţară va avea impozite care vor fi considerate de contribuabili ca „mari“ sau „prea mari“, aceştia vor face orice pentru a nu plăti. Nu trebuie criticaţi pentru aceasta, pentru că profitul este ceea ce rămâne după plata tuturor impozitelor.

8. Faptul că şi oamenii politici folosesc paradisurile fiscale este însă o problemă. Omul politic trebuie să fie un model pentru naţiune şi comunitate, ceea ce îl obligă să fie un cetăţean perfect. Astfel, lui nu i se pot accepta, în nici o situaţie, neplata tuturor taxelor, nerealizarea lucrurilor pe care morala le cere şi mai ales, rezultatele pozitive în administrarea statului şi colectivităţilor locale. Este foarte restrictivă viaţa pentru un politician, conform „fişei morale a postului de politician“, dar nimeni nu l-a obligat să intre în politică şi ştie de la început care îi sunt drepturile şi mai ales obligaţile morale şi juridice.

9. De aceea, cînd le găsim numele în astfel de scandaluri trebuie să avem în vedere că au încălcat fişa morală a postului, ceea ce publicul nu acceptă – a se vedea manifestaţia de ieri din Islanda şi demisia de azi a premierului Sigmundur David Gunnlaugsson. În plus, mai apare o problemă: sumele de bani care apar în astfel de paradisuri fiscale sunt justificabile, în raport cu indemnizaţiile pe care le primesc pentru funcţiile pe care le îndeplinesc? Aceasta este problema, pentru că „fişa morală a politicianului” îl obliga pe acesta să trăiască doar din indemnizaţiile primite pentru funcţie. Orice sumă care depăşeşte o limită rezonabilă de depunere în conturile bancare naşte dubii legate de provenienţa ei: cine a oferit-o / care sunt sursele de finanţare sau alimentare a contului; pentru ce / în schimbul a ce; cum a fost economisită; maschează cumva o mită pentru politician sau partidul lui?

10. Problema devine mai mare şi mai complicată când, în astfel de chestiuni controversate, ies la iveală membri din familia politicianului, deoarece apar dubii legate de faptul că este posibil ca dezvoltarea averii rudelor politicianului să se facă doar în considerarea funcţiei pe care acesta le îndeplineşte. Aceste dubii de cele mai multe ori îi sunt fatale unui politician şi îi schimbă acestuia percepţia publică, de multe ori lipindu-i-se şi o etichetă neplăcută – hoţ, delapidator sau corupt. Politicienii lumii trebuie să înţeleagă această idee, pentru că nici puternicii lumii nu câştigă mai mult de 400.000 dolari pe an.

11. O altă mare problemă este legată de disproporţia dintre veniturile unui politician şi media veniturilor cetăţenilor ţării sau localităţii pe care o conduce. Este atît de uşor aici să „prinzi cu ocaua mică” un politician, deoarece toţi cunosc „fişa morală a postului”, cuantumul aproximativ al indemnizaţiilor, ceea ce contrastează de multe ori cu nivelul de trai afişat al omului politic. Astfel, când vezi ce casă are, ce maşină are, ce nuntă îi face copilului etc., începi să ai suspiciuni şi să vrei să votezi pe altcineva la următoarele alegeri. Frustrările apar imediat şi ele se pot solda inclusiv într-o explozie populară, care are la bază acest comportament şi numai acest comportament.

12. Doar după ce înţelegem aceste legi eterne şi obligatorii ale comportamentului omului, precum şi ale politicianului, putem să ne gândim şi la geopolitică. Până atunci, ne vom gândi la „fişa morală a postului de politician“, furia populară şi intervenţia procurorilor.