Protestele din SUA, în vizorul propagandei digitale pro-Kremlin (Partea I)

În ultimele trei săptămâni am asistat cum o parte a oraşelor din Statele Unite erau pe cale să se cufunde în haos şi violenţă. Uciderea lui George Floyd, în timp ce era reţinut de o patrulă de poliţie, a declanşat un val de proteste antirasiale în peste 75 de oraşe din Statele Unite – din New York şi până în California, şi din Minneapolis şi până în Houston (oraşul de unde era originar Floyd), cu o intensitate fără precedent în ultimele decenii.

“The Internet Research Agency (IRA) carried out the earliest Russian interference operations identified by the investigation—a social media campaign designed to provoke and amplify political and social discord in the United States [...] The IRA later used social media accounts and interest groups to sow discord in the U.S. political system through what it termed ‘information warfare’ ”

(Mueller Report, vol. I, p. 4, March 2019)

Ultimele cuvinte rostite de Floyd: „I can’t breathe!” au fost preluate de protestatari pentru a dezavua brutalitatea poliţiei americane („police brutality”) - o problemă care există de zeci de ani, dar care încă nu a fost suficient dezbătută nici după protestul din NFL al lui Colin Kaepernick.

Moartea tragică a lui Floyd şi violenţa ulterioară a poliţiştilor la adresa protestatarilor, jurnaliştilor şi cetăţenilor paşnici, care îşi apărau proprietatea, au scos la suprafaţă scindările profunde ale societăţii americane – răni mai vechi, niciodată uitate. S-a produs, dacă vreţi, o „spirală a violenţei stradale” care, chiar dacă se va aplana treptat, va avea consecinţe socio-politice şi electorale în contextul alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Din păcate, criza coronavirusului, care a lovit destul de grav în unele categorii de populaţie, joacă acum un rol de catalizator al clivajelor sociale şi rasiale. Cei mai afectaţi de criză sunt comunităţile de afro-americani şi hispanici. Ori, în rândul acestora s-a înregistrat rate de infectare şi mortalitate destul de înalte, iar acum membrii celor două comunităţi, majoritatea muncitori, au rămas fără joburi.

În timp ce „gurile rele” propagandistice încadrau evenimentele din Statele Unite la categoria de  „război civil”, teoreticienii conspiraţionişti erau convinşi că ar fi vorba de o „revoluţie plătită din banii lui Soros”, iar propaganda rusă jubila în faţa „karmei care s-a întors împotriva Statelor Unite pentru imixtiunile acestora în treburile altor ţări”. În următoarele două părţi ale analizei vom încerca împreună să desluşim maniera în care China , Rusia şi chiar Iranul s-au folosit de contradicţiile iscate de pe urma protestelor violente din oraşele americane pentru a le instrumentaliza în scop propagandistic, mai cu seamă la nivel digital. Dar mai întâi să vorbim despre contexte.

„Furtuna perfectă” pentru propaganda externă

De reţinut e că fenomenul abuzurilor de putere din partea forţelor de ordine americane este un fapt social şi nu poate fi redus numai la rasism şi „police brutality”. Chiar dacă rasismul şi violenţa poliţiştilor americani faţă de persoane de culoare sunt prezente, acestea nu reprezintă cauze în sine, ci mai degrabă efecte ale unui sistem de relaţii sociale instituit mai demult în societatea americană: de la „puşcăriaşul închiriat” din anii 1900, sistemul lui Jim Crow, şi până la sistemul „încarcerării în masă” din secolul XX. Regizorul Ava DuVernay a realizat şi un documentar interesant despre asta, disponibil pe Netflix, despre existenţa unui sistem-verigă din lanţul inegalităţii rasiale din America, forjat în timp din motive politice şi economice.

Iar pentru demontarea mitului precum că n-ar exista vreo diferenţiere rasială în ceea ce priveşte fenomenul violenţei poliţiei, putem face referire la analiza realizată de Washington Post, prin care s-a demonstrat că afro-americanii sunt afectaţi în mod disproporţionat de „police brutality”. Astfel, începând cu anul 2015 şi până în mai 2020, au fost înregistrate 4.728 de omoruri comise de poliţiştii americani, dintre care 2.385 erau albi (50,5%). Restul de 1.252 erau afro-americani (26,5%), 877 hispanici (18.5%), şi 214 proveneau din alte comunităţi rasiale (4,5%). Cu toate acestea, dacă vom raporta cifrele la 1 milion de locuitori, vom identifica faptul că americanii de culoare cad victime ale poliţiei într-un ritm de două ori mai mare decât în cazul albilor (Figura 1).

Fig. 1. Numărul de persoane ucise de poliţia americană din ianuarie 2015 până în mai 2020 (în cifre absolute şi cifre raportate la un milion). Sursa: Statista

Şi asta în contextul în care ponderea comunităţii afro-americane reprezintă 12,3% din populaţia Americii, dar alcătuiesc 38% dintr-un număr total de 2.3 milioane de deţinuţi (în anul 2020).

Totuşi, acestea reprezintă cazuri particulare de manifestare a unor probleme mai grave la nivelul societăţii americane – hipersegregarea, politizarea identităţilor, abuzurile autorităţilor la adresa grupurilor vulnerabile, încarcerarea în masă, diviziunile social-politice rezultate de pe urma luptei politice interne, etc. Tot acest puzzle al problemelor mai mult sau mai puţin (ne)rezolvate, agravate în ultimii ani, au creat contextul perfect pentru ingerinţele externe, mai ales din partea actorilor statali cu agende strategice specifice. Moartea lui George Floyd a fost doar scânteia care a permis refularea în stradă a anumitor revendicări de ordin general, cum ar fi justiţie, egalitate, dreptate, eliminarea abuzurilor în relaţia cu cetăţenii, ş.a.m.d. De asemenea, majoritatea observatorilor al acestor evenimente au identificat mai multe segmente sau tipuri de participanţi la proteste.

Cea mai mare parte a protestatarilor, contrar unor reflectări părtinitoare ale mass-media americane, era paşnică, iar liderii manifestanţilor solicitaseră în nenumărate rânduri evitarea comportamentului agresiv. Ori, la aceste manifestaţii stradale n-au participat doar americani de culoare, dar şi reprezentanţi ai comunităţilor de imigranţi (mai cu seamă hispanici), inclusiv albi care se opun violenţei poliţiştilor şi s-au solidarizat cu victimele. Totuşi, nu trebuie să uităm nici de „profitorii” ocazionali sau de grupările infracţionale locale care n-au făcut altceva decât să se folosească de contextul mişcărilor stradale pentru a devasta magazine şi a se deda la furturi de bunuri sau acte de vandalism, departe de caracteristicile mişcărilor de nesupunere civică din anii 1960-1980.

Protest în Washington, D.C. din cauza uciderii lui George Floyd, mai 2020. Sursa: People 

Din nefericire, acestor proteste paşnice li s-au alăturat şi indivizi cu viziuni radicale de stânga, inclusiv diverse grupări anarhiste, fără vreo organizare centralizată, interesaţi mia mult să transforme aceste întruniri paşnice într-un haos incendiar. Iar cercetările au arătat că, pe termen lung, actele de vandalism pot dăuna foarte mult comunităţilor vulnerabile, creând totodată şi o distragere contraproductivă a publicului de la acţiunea politică reală.

Mă voi opri în a analiza mai mult aceste grupuri, în condiţiile în care Moscova instrumentalizează demult acest curent în interese strategice proprii.

Tehnică testată în timp - manipularea radicalilor

Exploatarea diviziunilor existente la nivelul societăţii din Statele Unite, folosind atât radicalii de dreapta, cât şi pe cei de stânga, a devenit deja un modus operandi al Kremlinului în eforturile sale de a submina sistemele democratice occidentale.

Acum un an, presa din America a intrat în posesia unui „document-strategie” secret pentru crearea şi dezvoltarea unui aşa-numit stat pan-african pe teritoriul SUA, elaborat de „bucătarul-şef” al lui Putin în materie de campanii de propagandă şi măsuri active – Evgheni Prigojin. Acesta mai este cunoscut ca patron al „fermei de troli” din Sankt Petersburg şi sponsor al armatei de mercenarilor ruşi din Grupul Wagner.

Documentul face trimiteri nu numai la capacităţile Kremlinului de a influenţa percepţia publicului american, dar şi la planuri de a recruta şi a trimite americani de culoare în Africa „pentru pregătiri de luptă şi instruiri în acte de sabotaj”, vizând persoane care au fost încarcerate în trecut şi au „experienţă în criminalitatea organizată […] pentru a participa la acţiuni de nesupunere civică”.

Luând în considerare toate aceste planuri utopice de creare a aşa-numitului „stat pan-african” şi declanşare a un adevărat război civil în Statele Unite ca „măsuri active”, trădează şi o gândire obtuză a establishment-ului strategic rusesc în efortul constant al acestuia de a destabiliza America pe fundalul controverselor din spaţiul public şi a revoltelor urbane anti-rasism. Ori, pentru o societate cu un angajament politic de 72% (cultură politică participativă bine-închegată), orice planuri anti-americane şi ingerinţe directe riscă să ducă la o mobilizare socială de opoziţie fără precedent. Tocmai de aceea, Kremlinul, alături de alţi actori statali şi para-statali, preferă să acţioneze acum mult mai insidios şi indirect comparativ cu anul 2016.

Conform raportului prezentat de procurorul special Robert Mueller, începând cu anii 2014-2015 trolii ruşi au promovat în mod deliberat în spaţiul digital divergenţele politice din SUA şi au accentuat tensiunile sociale, prin crearea de conturi false pe reţelele de socializare (Facebook, Instagram, Twitter şi YouTube) atribuite inclusiv unor persoane de culoare, recurgând chiar şi la clonarea de conturi ale unor importanţi activişti civici afro-americani. Cercetătorii au mai descoperit că ruşii creaseră şi 30 de pagini pe Facebook pentru a viza direct comunitatea afro-americană, plus 10 canale pe YouTube cu 571 de clipuri video cu exemple de acte de violenţă ale poliţiştilor împotriva persoanelor de culoare. Mai multe detalii interesante pe acest subiect găsiţi AICI, AICI şi AICI.

Studiul realizat de Jonathan Allbright, directorul de cercetare al Tow Center of Digital Journalism, a evidenţiat faptul că atât textele, cât şi conţinutul a şase site-uri controlate de ruşi prin Internet Research Agency (IRA) – Blacktivist, United Muslims of America, Being Patriotic, Heart of Texas, Secured Borders, LGBT United – au fost distribuite de 340 milioane de ori în contextul alegerilor prezidenţiale din 2016. E vorba de un conţinut plin de exagerări şi minciuni rostogolite pe social-media cu efect de a influenţa segmente de public aflate în opoziţie şi chiar conflict.

Mai mult, Rusia continuă să reprezinte o ameninţare pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, conform avertismentelor lansate de directorul FBI Christopher Wray: „Ruşii sunt absolut hotărâţi să se amestece în alegerile noastre”.

Milioane de americani au participat, înainte şi după alegerile prezidenţiale din 2016, în discuţii lansate de aceste grupuri, fără a bănui că discută cu angajaţi ai IRA care urmăreau să provoace violente dezbateri precum chestiunile rasiale în SUA sau mişcările de extrema dreaptă Sursa: Axios.com 

Practica a mai demonstrat că, spre deosebire de extrema dreaptă, Moscova preferă să nu interacţioneze direct cu reprezentanţi ai comunităţii afro-americane, apelând deseori la diverşi „interpuşi”. Acelaşi lucru este valabil şi pentru toate tipurile de mişcări anarhiste.

Pe de altă parte, organizaţiile extremiste de dreapta din American nu ezită să-şi afişeze simpatiile faţă de regimul autocratic rusesc şi să stabilească legături directe cu organizaţii extremiste din Rusia.

De exemplu, mişcarea rasistă Traditionalist Youth Network (TYN), lansată de americanii Mathew Parrott şi Mathew Heimbach (alias The Litle Führer), alături de entitatea politică a mişcării – Traditionalist Worker Party (TWP) au stabilit în trecut o colaborare organizaţională cu Mişcarea Imperială Rusă (Russkoe Imperskoe Dvijenie – RID). Această organizaţie fusese interzisă în Statele Unite deoarece „imperialiştii ruşi” ajunseseră până în punctul de a recruta cetăţeni americani pentru a participa la instrucţii militare în tabere speciale din apropierea oraşului Sankt Petersburg. Chiar dacă Ministerul de Justiţie din Federaţia Rusă a inclus RID în lista „organizaţiilor teroriste” încă din 2012, aceasta îşi continuă activitatea şi acum, mai ales că unii membri ai acesteia s-au înrolat ca mercenari în cadrul forţelor separatiste din Donbass.

Exemplul „tradiţionaliştilor” americani fusese urmat şi de organizaţia extremistă League of South fondată de Michael Hill care şi-a creat acum câţiva ani şi o secţiune dedicată în limba rusă pe site-ul oficial. Argumentul de bază al „sudiştilor” din America ar fi acesta: „Noi îi chemăm pe prietenii noştri ruşi să se familiarizeze cu organizaţia noastră […]. Noi înţelegem că poporul rus şi Sudiştii sunt de fapt aliaţi naturali prin sânge, cultură şi religie”.

Stanislav Şevciuk (RID) şi Mathew Heimbach (TYN) alături de simpatizanţii celor două mişcări într-un restaurant din Statele Unite (Heimbach poartă un tricou cu imaginea liderului fasciştilor britanici Oswald Mosley), anul 2017 Sursa: Voice of America

În ciuda acestor aspecte evidente, nu mi-am propus să subliniez faptul că extremismul „de stânga” ar fi mai bun decât cel „de dreapta”, ci vreau să evidenţiez gradul disproporţionat al influenţei Kremlinului asupra acestor tipuri de organizaţii americane.

Pe lângă activiştii afro-americani, o ţintă predilectă a Moscovei pe spectrul politic „de stânga”, aşa cum am mai amintit deja, sunt socialiştii radicali, comuniştii şi tot soiul de anarhişti, inclusiv simpatizanţi ai celebrei mişcări Antifa, înfierate acum de republicani în frunte cu preşedintele Donald Trump. Reprezentanţii acestor mişcări eterogene se disting prin opiniile lor radicale, susţinând adesea că „statul american n-ar avea dreptul să existe” pentru că formează un „sistem de opresiune socială”. Prin urmare, orice formă de luptă împotriva acestui sistem, inclusiv confruntarea şi utilizarea violenţei stradale împotriva puterii, se justifică dacă prin asta se urmăreşte prăbuşirea acestuia.

Tocmai din cauza acestei caracteristici contestatare a ideii de stat, extremismul „de stânga”, spre deosebire de cel „de dreapta”, nu reuşeşte să prindă rădăcini în spectrul politic american şi nici nu i se poate atribui vreo campanie de lobby pentru promovarea propriilor interese prin culisele puterii politice. Există doar un număr redus de persoane care împărtăşesc astfel de idei radicale, acestea fiind obişnuite să se exprime prin proteste stradale, departe de sursele puterii şi politicii reale. Paradoxul „extremei stângi” americane e că reprezentanţii acesteia nu ştiu şi nici nu vor să profite de vreun context politic favorabil, chiar dacă unii politicieni ar fi tentaţi să instrumentalizeze electoral şi acest curent. Ori, mişcările radicale „ale stângii” din Statele Unite nu au lideri de notorietate şi nici nu-şi doresc să abandoneze ideile anarhice în favoarea unei organizări politice, simpatizanţii acestora manifestând în acelaşi timp o neîncredere profundă faţă de oficialii şi reprezentanţii statului.

Tocmai de aceea, recentele demersuri electorale de a eticheta Partidul Democrat drept „stânga radicală” din America şi a-i înfiera pe protestatari drept „anarhişti profesionişti” sau „Antifa” reprezintă în sine un pericol mult mai mare pentru sistemul politic, în condiţiile în care astfel de naraţiuni adâncesc şi mai mult diviziunile social-politice existente, transformând dialogul politic între opozanţi într-o luptă acerbă şi emoţională a doi adversari surzi, unde cel învins merită să fie anihilat prin knockout politic şi mediatic – model încurajat inclusiv de câţiva „sufleori” şi „consultanţi politici” din Moscova. Fraza „teme-te de ruşi şi atunci când îţi dau sfaturi”, dacă e să parafrazăm vechiul dicton, capătă şi mai mult sens în contextul semnalelor transmise de Kremlin în tot acest răstimp.

Dar despre perspectivele discordante ale Rusiei asupra protestelor din SUA, precum şi despre campaniile sale digitale orchestrate alături de China şi Iran, vom vorbi în partea a doua a analizei.

   ***

Analiză de Nicolae Ţîbrigan, membru în Consiliul de Experţi LARICS şi expert asociat LID Moldova.