Raul Castro se retrage din fruntea Partidului Comunist din Cuba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raul Castro, alături de succesorul său, Miguel Diaz-Canel, actualul preşedinte al Cubei FOTO Getty Images
Raul Castro, alături de succesorul său, Miguel Diaz-Canel, actualul preşedinte al Cubei FOTO Getty Images

Un eveniment istoric urmează să aibă loc în următoarele zile în Cuba.  Raul Castro se va retrage din poziţia de şef al Partidului Comunist, cea mai importantă funcţie din ţară, lăsând locul unei generaţii mai tinere de lideri comunişti.

Congresului Partidului Comunist din Cuba, care va începe vineri, va certifica ocuparea poziţiei de secretar-genereal de către Miguel Diaz-Canel, actualul preşedinte al ţării, notează NBC News.

Raul Castro se află la putere, alături de fratele său Fidel, care a decedat în 2016, de la revoluţia din 1959. Anunţul retragerii a fost făcut din 2018, atunci când Raul Castro spune că se aşteaptă ca Diaz-Canel să-l urmeze ca principalul lider politic al ţări după retragerea sa în 2021. Diaz-Canel este la primul mandat de cinci de preşedinte al Cubei, ajungând la putere în 2018. Cu toate acestea, mulţi analişti susţin că Raul Castro, care va împlini 90 de ani în luna iunie, va continua să fie cea mai influentă figură politică din Cuba în continuare, chiar dacă nu va mai avea niciun titlu formal.

Aşa cum observă CNN, sunt şanse bune ca Raul Castro să nu se retragă în situaţia pe care şi-o imagina în urmă cu trei ani. Economia statului comunist a fost lovită deosebit de puternic de pandemie şi de sancţiunile impuse de Statele Unite în timpul administraţiei Trump. Anul trecut, economia Cubei s-a contractat cu 11%, cel mai mare declin din ultimele trei decenii, iar populaţia resimte tot mai puternic lipsa unor bunuri esenţiale.

În februarie, Cuba a anunţat că va permite iniţierea de afaceri private în majoritatea industriilor, o decizie care constitutie o reformă majoră a sistemului economic controlat până acum într-o măsură covârşitoare de către stat.

În 2015, preşedintele american Barack Obama a căutat realaxarea unei ostilităţii între Statele Unite şi Cuba care se întinde pe mai bine de şase deceni. Acesta a convenit normalizarea relaţiilor dintre cele două state cu liderul cubanez Raul Castro, dar eforturile lui Obama au fost date înapoi de către succesorul acestuia, Donald Trump. Chiar dacă Joe Biden a semnalat în timpul campaniei electorale că e dispus să îmbunătăţească relaţiile dintre SUA şi Cuba, momentan e neclar cum ar arăta un astfel de efort şi unde se află pe lista de priorităţi a lui Biden.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite