Războiul cuvintelor pentru presă şi convenirea cadrului relaţiei SUA-China la Anchorage

Foto EPA EFE

Lumea întreagă a rămas înmărmurită după cele circa o oră de imagini în care reuniunea de rang înalt de la Anchorage, Alaska, între SUA şi China s-a transformat într-un război al cuvintelor pentru propriul public.

Niciuna dintre părţi, Secretarul de stat american, Anthony Blinken, şi consilierul pentru Securitate naţională al Preşedintelui SUA, Jake Sullivan, şi respectiv Yang Jiechi, secretarul pentru Relaţii Internaţionale al CC al PCChinez şi Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, nu a vrut să pară slabă în faţa showului pregătit să dureze doar 2 minute de fiecare parte în faţa presei. Totuşi, dincolo de războiul de imagine destinat audienţelor interne, întâlnirea a fost mult mai mult decât o bălăcăreală generală şi fiecare parte a anunţat că şi-a atins obiectivele.

Abordarea Chinei cu diplomaţie, de pe poziţii de forţă

Premizele abordării contondente a Chinei erau foarte clare în perspectiva primei întâlniri. Atât documentele publice – Strategia de politică Externă a SUA, prezentată la 3 martie de către Secretarul de Stat al SUA, cât şi Interim National Security Strategic Guidelines – cât şi discursurile publice, dar chiar presiunea bipartizană din Congres mergeau în această direcţie. Oricât de divizată ar fi America - şi, pe cale de consecinţă, Congresul American - China este unul dintre rarele subiecte în care părţile au căzut de acord că abordarea trebuie să fie puternică şi în forţă. (Unii ar putea spune că America şi-a construit recompunerea şi acoperirea faliilor prin identificarea duşmanului comun, China)

Nu întâmplător, în ultimele săptămâni, Republicanii din Congres au cerut eforturi din partea administraţiei Biden pentru a revitaliza relaţiile cu aliaţii SUA pentru a putea confrunta China – o abordare pe care Anthony Blinken o are deja cuprinsă în lista sa de priorităţi, la nivelul conjugării resurselor tuturor democraţiilor, într-un multilateralism real, pentru a alcătui o formulă dominantă de voinţă faţă de China. Asta în timp ce senatorul republican Ben Sasse a remarcat că, oricâte divergenţe ar avea cu administraţia Biden, “fiecare american ar trebui să se unească împotriva tiranilor din Beijing”.

Documentele americane vorbesc deja despre abordarea Chinei de pe poziţii de forţă, obţinute prin conjugarea eforturilor cu aliaţii şi partenerii. Dar cu preeminenţa diplomaţiei, ceea ce nu s-a prea văzut la Anchorage. Pe de altă parte, destinaţia tiradelor pentru publicul intern a fost transparentă. Prezentarea în faţa presei trebuia să fie formală şi să nu depăşească 2 minute de fiecare parte, Secretarul de stat Anthony Blinken pare să fi vorbit vreo 5, atacând provocările pe care le face China la adresa lumii bazate pe reguli, după care Yang Jiechi a vorbit nu mai puţin de 16 minute, atacând democraţia americană, dar şi politicile sale externă şi comercială.

Rezultatul schimbului de replici deja făcea furori pentru presa prezentă, venită pentru o prezentare încifrată şi superficială a lucrurilor, dar secretarul de stat Anthony Blinken s-a simţit nevoit să dea replica acestei tirade, după care partea chineză, la rândul ei, pentru că presa era evacuată din sală după această declaraţie, a acuzat lipsa de respect americană pentru libertatea presei şi a atacat cu o nouă duplică de reacţii la cele afirmate de către partea americană. Întreaga deschidere, cu asperităţile şi agresivitatea reciprocă, a durat circa o oră, lăsând publicul care a urmărit şi văzut episodul împărţit între a aprecia care fusese mai vajnic în a-şi apăra ţara şi interesele şi a se îngrijora că tonul şi nivelul la care au ajuns acuzaţiile nu anunţă nimic bun în perspectiva relaţiilor bilaterale.

Jocul de imagine şi în forţă al oficialilor chinezi şi americani

Pentru că întreaga scenă fusese aşezată special pe poziţii confruntaţionale, şi părţile îşi pregătiseră discursurile în acelaşi sens. Gesturile puternice, formulările dure, conţinuturile contondente au definit documentele şi discursurile până la acest moment. Cum ar fi putut China să privească senin întâlnirea când ea se desfăşura după revigorarea de către Preşedintele Joe Biden, în format online, QUAD-ul, alianţa cvadripartită de Securitate în zona Indo-Pacific realizată între SUA, Japonia, India şi Australia, sau vizitele ce au prefaţat reuniunea la Seul şi Tokyo a miniştrilor de Externe şi ai Apărării americani. Dacă mai adăugăm aici sancţionarea a 24 de personalităţi chineze între care Yang Jiechi, cel mai înalt diplomat şi decident de politică externă din China, pentru afectarea democraţiei în Hong Kong, ne aflăm în faţa unei realităţi pregătite şi a unor reacţii lesne anticipabile.

Dar regula reconcilierii post-conflict spune că părţile combatante trebuie aduse la aceeaşi masă, lăsate să dea drumul la toate criticile şi reproşurile reciproce, pentru a putea goli sistemul de probleme, a avea totul pe masă şi a acţiona pentru a clarifica şi lămuri tot acest noian de acuzaţii. Apoi lucrurile se pot calma iar părţile pot trece şi la elementele de interes. Ceea ce pare să se fi întâmplat şi de data aceasta. Abordarea în forţă, acceptarea fricţiunilor şi costurilor, a riscurilor mai mari în relaţia bilaterală pare să fie noua soluţie de abordare a Chinei, pregătită de către partea americană. Şi dacă ameninţările sau acţiunile contondente sau violente pot duce la spirala escaladării şi la conflict sau chiar violenţe directe, gestionarea riscurilor şi menţinerea acestora în afara sferei militare şi confruntaţionale poate fi o tactică de presiune majoră.

Este clar că Statele Unite comunică faptul că nu mai sunt dispuse la compromisuri şi politeţuri inutile, că sunt interesate să spună lucrurilor pe nume, punând un accent suplimentar pe dimensiunea drepturilor omului şi a încălcării regulilor dreptului internaţional. Nemulţumirea generală faţă de China şi politica ei este în continuitate cu abordările Trump, dar poate cu mai puţină logoree şi ceva mai multe acţiuni. Diferenţele vin de la nevoia de aliaţi şi de parteneri pentru a îndigui China, de o abordare mult mai sofisticată decât cea de inamiciţie, deoarece există elemente clare de cooperare necesară şi elemente de competiţie corectă ce poate determina idei noi şi evoluţii mai bune. Aşa cum există şi componenta de competiţie de sumă nulă, de conflict şi confruntare în apărarea propriilor principii şi valori, care fac imaginea schimbului de replici atât de dur şi contondent în exprimare.

Cursul unei întâlniri de vârf, în spatele uşilor închise

Însă întâlnirea de două zile de la Anchorage, 18-19 martie, nu a avut doar partea de schimburi savuroase de replici, unele la limita invectivelor şi a injuriilor. Din contra a fost vorba despre două zile, de câte 9 ore de discuţii, în care părţile au trecut la treburile curente şi au susţinut discuţii substanţiale care au vizat întreaga paletă a relaţiilor bilaterale. Şi era necesar şi de aşteptat această abordare în avanpremiera definitivării politicii administraţiei americane faţă de China. Liniile generale au fost stabilite, dar strategia şi abordările, politicile şi instrumentele nu par să fi fost asumate încă. Şi e în interesul ambelor părţi să aibă discuţii cât mai substanţiale pentru a realiza foarte clar, din sursă directă, cât şi până unde se poate merge în relaţia bilaterală.

O altă abordare a situaţiei post-conflict, în construcţia unei strategii, este aceea de a lăsa părţile să-şi afirme clar şi răspicat, direct şi cinstit, propriile poziţii pe cea mai mare parte a temelor în discuţie. Fireşte că dacă schimbul de opinii ar rămâne strict la acuzaţii reciproce şi nu ar exista teme de convergenţă şi interese comune, riscul alunecării pe panta conflictului ar fi foarte mare. Dar SUA şi China sunt cele mai mari economii ale lumii, 25% şi respectiv 23,5% din PIB-ul global, iar, după cum spunea Xi Jinping în discuţia telefonică cu Preşedintele Joe Biden, dacă părţile se angajează în conflict, s-ar distruge reciproc şi ar distruge şi lumea. De altfel, soluţia era doar cea a dialogului şi a maximizării componentei de interese comune.

Fireşte că fiecare parte s-a lansat în declaraţii şi a afirmat fără echivoc poziţiile de pe care se pleacă. SUA a lansat nemulţumirile generale pentru acţiunile împotriva drepturilor omului, dar şi nemulţumirile profunde faţă de interferenţa şi nerespectarea dreptului internaţional şi utilizarea constrângerilor economice şi militare împotriva vecinilor din Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est şi relaţiilor cu India din zona Himalayană. Comerţul global, furtul de proprietate intelectuală, atacurile cibernetice şi insulele artificiale construite în larg sunt alte teme unde SUA a marcat, cel mai probabil, afirmaţii clare şi fără echivoc. Se mai pot adăuga angajamentul şi hotărârea de a proteja aliaţi şi parteneri globali.

Partea chineză, la rândul ei, şi-a afirmat propriile linii roşii: nu va face compromisuri pe interesele fundamentale şi pe cele care ţin de suveranitatea sa – incluzând aici delimitările din Marea Chinei de Sud, Taiwanul, dar mai ales va respinge orice ingerinţă americană în afacerile sale interne, inclusiv pe temele Hong Kong, Taiwan, Xinjiang şi problema uigură sau supravegherea în masă şi sistemul premierii şi discriminării pe puncte pentru conformarea cetăţenilor faţă de regim. De aici înainte, părţile au nuanţat relaţiile şi au dat replici de explicitare a poziţiilor proprii pe temele afirmate: China vorbeşte despre abuzarea regulilor internaţionale de către SUA, în timp ce SUA vorbeşte despre încălcarea acordurilor şi angajamentelor Chinei însăşi în diferite direcţii, prin acţiunile sale.

Însă după aceste clarificări şi prezentare de poziţii, rămâne partea comună şi de convergenţă, spaţiile unde se poate face treabă şi unde există interese comune. Pe această componentă s-a putut clădi restul conversaţiei, dialogului, cu elemente asumate şi convenite reciproc. Nu avem datele din spatele uşilor închise, iar părţile nu au avut conferinţe de presă după reuniune. Avem afirmaţiile părţilor făcute în faţa diferitelor instrumente mass media odată ce au ajuns acasă, sau, în cazul părţii americane, după plecarea delegaţiei chineze, care nu a răspuns la întrebările presei locale.

Mult mai bine şi constructiv decât o arată confruntarea de imagine

Părţile nu au ajuns să convină lucruri spectaculoase cu această ocazie. Nici nu se putea. Nici premisele, nici contextul nu permitea un asemenea salt. Partea chineză a perceput pregătirea contondentă în perspectiva întâlnirii drept un factor de presiune artificial pentru ca partea americană să obţină concesii, pe un fond de presiune majoră. Şi cum delegaţia chineză era alcătuită, la rândul ei, din oameni hârşîiţi şi pregătiţi, buni diplomaţi şi cu experienţă, ba chiar căliţi şi în întâlnirile de 4 ani cu Donald Trump şi imprevizibilitatea sa acţională şi tiradele sale verbale, cu atât mai puţin putea renunţa vreodată la a-şi apăra intersele. Însă pe aceeaşi bază, părţile au semnalat reciproc că introduc limite evidente ale nivelului discursului şi a confruntărilor, care nu trebuie să alunece în spaţiul confruntaţional militar.

O abordare puternică şi în forţă de către administraţia americană a Beijingului era evidentă pe baza consensului bipartizan şi a definirii Chinei drept competitor şi rival major. Apoi, noua administraţie americană a semnalat foarte clar că este mult mai înclinată să acuze încălcările drepturilor omului şi a regulilor competiţiei corecte în zona economică şi comercială de către China, renunţând la perioada anterioară de evitare a confruntărilor de orice fel şi a limbajului dur sau a divergenţelor manifeste şi la angajarea excesivă care nu a dat rezultate, înlocuind-o cu această formulă dură şi în forţă. China poate să citească, astfel, nemulţumirea profundă americană faţă de paşii săi şi lipsa de atenţie a Beijingului la solicitările repetate americane, asiatice dar şi europene. Lipsa de eficacitate a abordărilor anterioare şi atitudinea individualistă selectivă a Chinei au dus la situaţia curentă, transmit oficialii americani.

Pe de altă parte, puterea economică, creşterea militară, mai ales în regiunea Indo-Pacific, nerespectarea UNCLOS, convenţia privind dreptul mării, afectarea libertăţii de circulaţie aeriană şi maritimă în spaţiul internaţional toate stârnesc nemulţumiri americane, decantate în modul actual de abordare al Chinei. Beijingul rămâne un actor puternic, dar mai ales unul agresiv teritorial şi revizionist selectiv, nemulţumit de regulile existente şi de statu quo cel puţin în materie de funcţionare a Taiwanului, de statutul de autonomie Hong Kong-ului şi de prezenţă a drepturilor omului în prim planul agendei globale, ca instrument de subminare a imaginii, prestigiului şi de constrângere prin amestec în treburile interne, cum o consideră Beijingul.

Dar China ştie foarte bine că există teme încă nestabilite de administraţia Biden şi că poate încă să lucreze în domeniul tarifelor şi al războiului economic, al elementelor de cybersecurity şi ingerinţe de spionaj economic şi extragere de date, ca şi în problematica originilor pandemiei de Covid-19 şi evitarea costurilor directe ale unei responsabilităţi generale pentru pandemie. Chiar şi numai aceste teme încă deschise, în care se pot obţine paşi înainte şi formule de modus vivendi cu SUA, sunt importante, şi autorităţile de la Beijing sunt conştiente de acest lucru.

Nu-i vorba că există şi elemente comune şi de interes care pot servi ca teme de construcţie a unei agende de dezbateri constructive între părţi. Astfel, la capitolul interese comune vitale, putem include situaţia programului nuclear al Coreii de Nord – acolo unde Kin Jong Un pare să nu mai fi reacţionat la semnalele primite de la partea americană, după schimbarea administraţiei, şi mergând până la combaterea schimbărilor climatice. Potrivit părţii americane, elementele comune care se adaugă sunt Iranul – programul nuclear – Afganistanul şi perspectiva retragerii americane dintr-un stat lăsat nestabilizat, eventual pe mâna talibanilor, chiar la graniţa cu China. De altfel, Anthony Blinken a subliniat că SUA şi-a atins toate ţintele la întâlnire, o prezentare similară celei a părţii chineze.

Cum diplomaţia îşi intră în reguli, după excesul de joc de scenă pentru imagine

Confruntarea pentru camerele de luat vederi, oricât de puţin ar fi fost aranjată şi scontată de partea americană, a fost imediat dată uitării şi înlocuită cu abordarea obişnuită, diplomatică, imediat după încheierea negocierilor. Consilierul pentru Securitate naţională Jack Sullivan a susţinut că America nu caută conflictul, dar o competiţie acută este binevenită, şi a afirmat formal că “SUA îşi va apăra întotdeauna principiile, cetăţenii şi prietenii”. Discuţia sino-americană a fost prezentată drept o conversaţie “substanţială, serioasă şi directă”. Oficialii americani au recunoscut, în egală măsură, că ambele părţi au abordat în forţă relaţia, pentru a nu lăsa spaţiu de dat înapoi şi a arăta determinarea fiecăruia în apărarea intereselor propriei părţi.

Altfel, discuţiile au fost caracterizate la Washington drept dure şi directe, iar Preşedintele Joe Biden a anunţat că e mândru de Secretarul său de Stat, o susţinere directă pentru cei doi oficiali care au reprezentat SUA la reuniune. Oricum relaţia sino-americană e la cel mai de jos nivel posibil din istorie, iar negocierile nu aveau cum nici să aducă schimbări majore directe, dar nici să facă mai mult rău, din contra: simpla clarificare de poziţii e un pas înainte. Dacă reprezentanţii SUA se aşteptau la aceste discuţii dure şi directe pe un set mare de teme, iar secretarul de Stat a spus că nu a fost surprins de răspunsul defensiv al părţii chineze la acuzaţiile privind abuzurile privind drepturile omului în Zinjiang, Tibet, Hong Kong şi atacurile cibernetice şi presiunea asupra Taiwanului, partea chineză a avut răspunsuri în oglindă.

Yang Jechi a declarant televiziunii chineze CGTN că discuţiile au fost atât constructive cât şi în beneficiul ambelor părţi, insistând că, fireşte, sunt încă diferenţe de poziţii substanţiale, şi că “China îşi va apăra suveranitarea naţională, Securitate şi dezvoltarea”. În plus, pe reţelele oficiale a apărut definirea întâlnirii drept candidă, constructivă şi cu beneficii reciproce.

“În materie de economie, comerţ şi tehnologie, am spus părţii chineze că revedem acum toate aceste teme în consultare strânsă cu Congresul, cu aliaţii şi partenerii noştri, şi că vom reveni cu toate aceste teme către ei şi ne vom mişca într-o manieră care să protejeze complet şi să promoveze interesele noastre, ale muncitorilor şi companiilor,” a mai adăugat Blinken. În aceeaşi manieră a comunicării indirecte, consilierul de stat chinez Wang Yi, care a fost prezent la întâlnire, a spus televiziunii de stat din China că ar fi transmis părţii americană faptul că suveranitatea Chinei este o problemă de principiu şi să nu subestimeze determinarea Beijingului în a o apăra.