Războiul Mondial V

În 2006, scriitorul Max Brooks a publicat cartea Războiul Z (World War Z), în care explorează modul în care indivizi şi naţiuni s-au adaptat unei pandemii devastatoare. Cartea este un diamant ascuns într-un gen care cel mai adesea se concentrează pe grotesc şi carnagiu.

Brooks alege un drum diferit, sondând psihicul uman în condiţii extreme, dar şi zguduind temeinic fundaţiile pe care sunt construite naţiunile, pentru a vedea ce rămâne în picioare odată ce se aşează praful.

În acest articol vreau să extrag ceea ce cred că sunt lecţiile esenţiale ale acestei cărţi şi să le aplic situaţiei curente cu care se confruntă comunitatea internaţională, epidemia de 2019-CoV, cunoscut şi sub numele de noul coronavirus Wuhan. Pentru asta, este important să fac două precizări de la bun început:

Cartea lui Max Brooks nu este o carte tipică pentru genul zombie. Brooks s-a concentrat pe modul în care o urgenţă planetară ar afecta relaţiile interumane, introspecţia, relaţiile internaţionale şi umanitatea ca un întreg. Cartea este construită ca o serie de interviuri cu supravieţuitori ai Războiului Z, la zece ani după ce molima a fost îndiguită şi controlată. Chiar Brooks a divulgat principala sursă de inspiraţie într-un interviu, anume cartea The Good War de Studs Terkel, publicată în 1980, o colecţie de interviuri cu supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial.

La fel ca Terkel în lucrarea sa, Brooks mizează pe expunerea experienţei personale, vividă, suprapusă marilor evenimente istorice, deja înregistrate. Singurul element care scoate cititorul din senzaţia că citeşte non-ficţiune este inamicul, adică hoardele de zombie. Faţă de alte cărţi sau filme, aici zombie au rolul de a fi întruchiparea tangibilă a molimei, a inamicului. Este o hiperbolă mai mult decât o unealtă de a instila cititorului teroare. O hiperbolă pentru pentru toate ameninţările globale cu care ne confruntăm în realitate, în particular o potenţială pandemie devastatoare.

Scopul articolului nu este sub nicio formă de a sugera că epidemia de coronavirus Wuhan are în vreun fel potenţialul de a aduce devastarea descrisă în carte. Evit să îmi exprim o părere referitor la evoluţia şi caracteriscile epidemiologice ale bolii, având în vedere că într-un astfel de domeniu, cel mai indicat este de a propaga cu minimă interferenţă recomandările oficiale ale principalelor organizaţii active în domeniu, în acest caz OMS şi CDC.

Scopul este mai degrabă de a analiza scenariul extrem propus de Brooks, în special modul în care pandemia Z a afectat geopolitica şi balanţa de putere globală, diferenţele de adaptare la această situaţie între democraţii şi regimuri autoritare, precum şi cum defecte pur umane au înrăutăţit criza. Aceste lecţii sunt valoroase, nu doar pentru această epidemie, dar şi pentru cele ce vor urma.

Astfel, cartea lui Brooks este gândită a fi o colecţie de interviuri pe care naratorul, căruia nu i se dezvăluie identitatea, le-a ţinut cu supravieţuitori ai Războiului Z. În zece capitole, care încadrează cronologic etapele pandemiei, naratorul discută într-un spirit de jurnalist de investigaţie, direct, personal, cu persoane care au trecut prin război având perspective şi experienţe extrem de variate dar legate de o serie de elemente comune.

Răspunsurile şi confesiunile supravieţuitorilor creionează trei mari etape ale conflictului: perioada premergătoare cu primele avertismente legate de furtuna ce urma, precum şi proasta lor gestiune, marea panică globală care s-a instalat ca urmare a înrăutăţirii pandemiei şi îndiguirea pandemiei şi preluarea controlului şi teritoriilor pierdute.

Când natura umană este mai periculoasă decât virusul

Capitolele Avertismente şi Vinovăţie abundă de mărturii care ar fi trebuit să ducă la investigaţii temeinice şi acţiuni din partea autorităţilor naţionale şi locale. Primul interviu al cărţii este cu Kwang Jing-shu, preşedintele consiliului regiunii Chongqing din China postbelică, care îşi aduce aminte cum într-o seară a fost chemat într-un sat uitat de lume, relocat după construcţia Barajului celor Trei Defileuri, cel mai mare din lume. Kwang îşi aminteşte cum un băiat din sat fusese adus în lanţuri, mai mult mort decât viu, făcând crize violente, asemănătoare cu turbarea, după ce a înotat în apropierea barajului.

Băiatul muşcase mai multe persoane care deveniseră inconştienţi. Situaţia ieşită din comun l-a făcut pe Kwang să notifice rapid Ministerul Sănătăţii, numai că într-o oră, cinzeci de oameni înarmaţi, îmbrăcaţi în costume de protecţie, au ajuns în sat, încătuşând sătenii şi luându-i pe infectaţi. Kwang a fost arestat şi încarcerat. Ministerul Securităţii Statului ştia că ceva se întâmplă şi încerca să acopere urmele.

Dacă în cartea lui Brooks atitudinea Chinei faţă de criza care se prefigura este una extrem de agresivă în direcţia muşamalizării, mergând până la punctul de a provoca o criză militară cu Taiwanul, pentru a deturna atenţia de la mobilizarea armatei, în viaţa reală răspunsul Beijingului este evaluat drept mai nuanţat. Directorul General al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a enunţat în mod repetat şi apăsat eforturile Chinei în a lupta cu noul coronavirus, în timp ce un expert OMS a criticat răspunsul iniţial deficitar, la debutul crizei, când autorităţile locale, şi posibil şi cele centrale, au încercat să muşamalizeze problema.

“Este ca şi cum ai lupta într-un război. Unele lucruri sunt grele dar trebuie făcute” spune Yang Gonghuan, un fost înalt funcţionar din sistemul medical chinez pentru Bloomberg. Într-adevăr, Beijingul a luat decizia dificilă dar corectă de a pune sub carantină 16 oraşe cu aproximativ 56 de milioane de oameni, cea mai mare astfel de operaţiune din istorie.

Totuşi, China are un istoric în ceea ce priveşte muşamalizarea unor astfel de crize. Epidemia SARS din 2002-2003 este exemplul cel mai des citat dar un caz mai vechi şi mai puţin mediatizat pune sub lumină situaţia din China profundă, rurală. În provincia Henan, în anii 1990, o schemă prin care ţăranii locali puteau dona sânge contra unor sume de bani a fost folosită de oficiali locali de la Ministerul Sănătăţii pentru a se îmbogăţi, ignorând practici medicale standard şi declanşând o epidemie de HIV care a fost ascunsă de autorităţile centrale, pentru a mima controlul intern şi a evita oprobriul internaţional. Şi în cazul noului coronavirus fractura dintre autorităţile locale şi cele centrale a condus la întârzieri în abordarea corectă a epidemiei emergente, timp preţios care se putea traduce în mai puţine victime, poate chiar îndiguirea epidemiei în Wuhan.

Aceste două mecanisme, corupţia şi ineficienţa autorităţilor locale şi importanţa imaginii interne şi externe pentru Beijing sunt folosite şi de Brooks. Comerţul cu organe care provin din China a fost unul din principalii vectori de propagare iniţială a patogenului Z, comerţ cu organe care există şi în realitate şi care este posibil, în primul rând, datorită corupţiei la nivelul instituţiilor chineze, precum cele din sistemul de penintenciare. Interesant şi interviul cu Nury Televaldi, un traficant de diverse mărfuri din Tibet care a început să se îmbogăţească odată ce tot mai mulţi chinezi bolnavi sau care vedeau că criza capătă proporţii încercau să fugă din ţară, pe ruta Kârgâzstan. „Ştampile pe acte, vehiculele înregistrate, bani la grăniceri şi partea mea de profit”  spune acesta că era tot ce îl interesa, deşi după o vreme şi-a dat seama că banii nu vor mai fi de niciun folos.

Dorinţa de a păstra aparenţele s-a văzut şi în cazul doctorului decedat din cauza coronavirusului despre care a încercat să avertizeze lumea. Liu Wenliang a fost acuzat de autorităţi de “comportament ilegal”, după ce a avertizat mai mulţi colegi cu privire la un nou virus apărut în Wuhan, în jurul datei de 30 decembrie, timpuriu pe linia cronologică a epidemiei. Moartea acestuia a cauzat nemulţumiri profunde şi nelinişte în mediul online din China, lumea începând să propage un mesaj lăsat de Wenliang: “Cred că o societate sănătoasă nu ar trebui să aibă o singură voce”.

În lumea ficţională a lui Brooks, tumultul care se acumula rapid prin apariţia a tot mai multe cazuri şi a unui focar major în Africa de Sud conduce la un răspuns deficitar şi din partea Statelor Unite. “Leacul”, medicamentul Phalanx, care trata formele grave de turbare dar nu avea niciun efect asupra patogenului Z, a fost împins cu repeziciune prin FDA, pentru a fi comercializat în cantităţi industriale, creând un sentiment că lucrurile sunt sub control. şi imbogăţind câteva persoane în proces. După cum se confesează Grover Carlson, fostul şef de personal de la Casa Albă, naratorului, “Nu poţi opri ploaia. Dar poţi să construieşti un acoperiş care speri tu că nu o să picure, sau nu o să picure pe oamenii care votează cu tine”. La momentul agravării crizei, administraţia prezidenţială americană din universul lui Brooks era în plin an electoral.

 În realitate, Statele Unite are un răspuns destul de robust faţă de epidemia de coronavirus dar unele restructurări făcute de administraţia Trump în trecut ar putea să ducă la un răspuns federal mai puţin eficient. Uneori, birocraţia întortocheată şi lupta politică pot genera victime colaterale mult mai profunde decât în mod obişnuit, pe fondul unei lebede negre, cum este apariţia noului coronavirus. În carte, un raport comun din zona de intelligence care semnala cazuri suspecte din mai multe oraşe ale lumii, se pierduse pe scara birocraţiei undeva într-un sertar al unui funcţionar mijlociu din administraţia americană.

Când panica şi dezinformarea omoară mai mulţi oameni decât virusul

Perioada dintre izbucnirea focarului major din Africa de Sud şi retragerea guvernului american în Munţii Stâncoşi este considerată Marea Panică în universul Războiul Z. Armata Rusiei aproape se dezagregă, revoltele fiind înăbuşite prin instituirea practicii decimării, în care unul din zece soldaţi este ucis de către camarazii săi. Islamabadul şi Teheranul au un schimb nuclear limitat, în lipsa canalelor de comunicare diplomatice pentru situaţii de criză. Armata Statelor Unite este zdrobită la Yonkers, lângă New York, de hoardele de zombie dar şi de incompetenţa de a se adapta la noile condiţii de luptă. Milioane de americani şi canadieni mor într-un exod încurajat de mass-media către nordul Canadei, unde în lipsa pregătirii şi experienţei supravieţuirii în sălbăticie, iarna şi lipsa legilor fac ravagii.

“Zack”, denumirea generică dată de infanteria americană inamicului, adică zombiilor, aşa cum ruşii în al Doilea Război Mondial erau cunoscuţi drept “Ivan” şi germanii “Fritz”, nu poate fi “şocat şi îngrozit”, concept strategic real folosit de armata Statelor Unite în Irak. Zack are un singur scop, infectarea şi reproducerea fără discriminare printre populaţia umană.

Succesul lui Zack din carte aduce în discuţie o problemă din viaţa reală şi anume faptul că ameninţările virale dar şi alte tipuri de patogeni, atacă fără discriminare şi fără oprire. Nu există reguli de război. Nu exită graniţe sau acorduri politice. Odată ce epidemia începe să se acutizeze, fără un set de măsuri clare, aplicate la scară largă şi într-o manieră disciplinată, adoptate de populaţie şi supravegheate de guvern pe termen lung, numărul de decese poate scăpa de sub control rapid. Prin urmare, panica şi dezinformarea pot cauza, indirect, chiar mai multe decese decât virusul în sine.

În roman, aceşti ucigaşi sunt descrişi de Barati Palshigar, operator radio la Radio Pâmântul Liber, un echivalent al Radio Europa Liberă în universul Războiului Z. Rămâşitele autorităţilor naţionale şi ale unor organisme internaţionale refugiate pe vase în Oceanul Pacific au înfiinţat acest radio pentru a difuza informaţii critice către supravieţuitori. “Ignoranţa era duşmanul. Ignoranţa a ucis miliarde de oameni”, spune acesta.  Barati rememorează pentru narator cum printre cele mai des combătute naraţiuni era încercarea de a eticheta zombie cu denumiri insultătoare, adesea în funcţie de animozităţile naţionale specifice. Spre exemplu, indienii hinduşi asociau molima cu musulmanii.

Această xenofobie se vede şi în viaţa reală faţă de chinezi şi asiatici, în general. Semne cu “interzis chinezilor” au început să apară în Coreea de Sud Mediul online era deja suprasaturat de dezinformare înainte de izbucnirea epidemiei de coronavirus, prin urmare informaţii greşite şi periculoase au început să se propage pe această temă cu repreziciune, determinând ceea ce OMS numeşte o “infodemie”. Thailanda, una din cele mai afectate ţări, a organizat o şedinţă guvernamentală la care a participat şi sectorul privat, inclusiv un director Facebook local, unde s-au discutat strategii în combaterea informaţiilor false în mediul online. Ministrul Economiei Digitale, Buddhipongse Punnakant, a declarat că 75% din ştirile legate de coronavirus de pe platformele sociale din Thailanda sunt false, relatează Bangkok Post.

 Ministerul Sănătăţii din Malaezia a trebuit să emită o informare pe Twitter în care se precizează că noul coronavirus nu transformă oamenii în zombie. Importanţa informării corecte şi respectării recomandărilor autorităţilor nu poate fi supraevaluată iar ştirile false reprezintă un atac la fel de real în această situaţie precum o unitate militară adversă.

 Vladimir Jirinovski, deputat în Duma de Stat, nu a stat mult pe gânduri până să folosească acest tip de atac, declarând public că epidemia de corovirus este de fapt o armă biologică americană care este testată pe populaţie, în scopul îmbogăţirii marilor companii farmaceutice. Totuşi, declaraţiile acestuia nu au apărut pe paginile oficiale ale Kremlinului, ci în ziarele şi publicaţiile online din Rusia şi propagate în Europa, pentru a demoniza Statele Unite, una din strategiile pe termen lung ale Moscovei. Un alt caz îngrijorător este al unui site de ştiri din Lituania, care a fost compromis informatic de către terţi, care au postat o ştire falsă cu privire la un soldat NATO infectat cu virusul.

Geopolitica în vremea coronavirusului

Tuşele de geopolitică din cartea lui Brooks sunt fine şi suficient de frecvente pentru a transforma geopolitica într-o temă a cărţii. Fiecare interviu din carte este precedat de un preambul scris de narator, în care descrie foarte sumar istoricul celui intervievat. Naratorul precizează şi ţara unde are loc interviul, astfel vedem denumiri precum Federaţia Unită a Chinei, Sfântul Imperiu Rus sau Statele Unite ale Africii de Sud.

Cuba a devenit o superputere profitând, în mod paradoxal de embargo-ul la impus de Statele Unite, cazurile de infectaţi fiind rapid identificate şi izolate. Refugiaţi din America de Nord au început să vină pe plute spre insulă, într-o ironie a istoriei. Regimul Castro a profitat de aceşti nou-sosiţi pentru a-I folosi ca forţă de muncă, în esenţă sclavi, crescând şi mai mult economia Cubei şi nivelul de trai pe insulă.  Odată cu creşterea numărului de refugiaţi, regimul autoritar de la Havana a resimţit presiunea şi a introdus un sistem prin care aşa-numiţii nortecubanos, adică refugiaţii de pe continent, puteau să muncească pentru a se elibera pe ei dar şi pe alţii, precum rude, şi a obţine o recunoaştere cetăţenească parţială. În timp, aceşti nortecubanos, care trăiseră în democraţii, au schimbat sistemul comunist din interior, aducând economia de piaţă, antreprenoriatul şi în cele din urmă, mai multe libertate pe insulă. Eternul Castro bineînţeles că a profitat şi s-a autoredefinit drept un reformator.

Această răsturnare completă de situaţie descrisă în carte a fost posibilă doar datorită unui context internaţional specific, în care embargo-ul impus s-a transformat aproape peste noapte din cea mai mare ameninţare a regimului, în cel mai mare avantaj. Această schimbare fundamentală este alimentată şi de gravitatea situaţiei. Cu cât ameninţarea reală sau percepută este mai mare, cu atât ordinea socială şi balanţa de putere global devin mai fragile.

Revenind la coronavirus, George Friedman argumentează pentru Geopolitical Futures că epidemia în curs nu este un eveniment politic sau geopolitic în sine dar faptul că guvernul chinez se află oricum sub o presiune mare ca urmare a conflictului comercial cu China, situaţia taberelor de detenţie din Xinjiang, revoltele din Hong Kong şi o creştere economică încetinită, coronavirusul ar putea să determine o schimbare fundamentală în sistemul internaţional. Dacă China trebuie să se izoleze şi mai mult, într-un scenariu improbabil, prin blocarea traficului maritim comercial, Xi Jinping s-ar regăsi într-o poziţie politică aproape imposibil de reconciliat. O cădere a administraţiei Xi sau poate chiar a Partidului Comunist ar avea ramificaţii profunde şi de lungă durată pentru Asia-Pacific şi pentru restul lumii.

Graniţele şi restricţionarea accesului sunt un subiect care apare în mod inevitabil în cazul unei epidemii. Deja trăim într-un mediu politic în care graniţele au început să fie aduse tot mai des în discursul public, în general de către partidele politice de dreapta, care argumentează în favoarea întăririi lor, în special în ceea ce priveşte fenomenul imigraţiei spre Europa şi America de Nord. În cartea lui Brooks, schimbul nuclear dintre Islamabad şi Teheran a pornit de la exodul masiv de refugiaţi dinspre Pakistan spre regiunile muntoase relativ sigure din Iran. În lipsa unor canale diplomatice bine construite, precum cele dintre New Delhi şi Islamabad, interlocutorii de rang mijlociu, în special din zona militară, au făcut ce era de neconceput.

Ideea şi lecţia acestui capitol din carte este că trebuie să alegem cooperarea şi comunicarea în detrimentul izolării politice. Chiar dacă din punct de vedere epidemiologic, bariere trebuie ridicate, pentru binele comun, a face acest lucru într-un climat de cooperare bilaterală şi multilaterală ar conta enorm în lupta împotriva răspândirii patogenului şi de a ajunge înapoi la normalitate politică  mai repede odată ce pandemia este oprită. De remarcat aici schimbul diplomatic dintre Japonia şi China, în care Ministerul de Externe chinez a lăudat atitudinea Japoniei, în timp ce foarte mulţi utilizatori de pe Weibo, o platformă socială populară în China, au mulţumit Japoniei pentru abordarea crizei.

Evident, impactul economic, discutat intens în presă, are o legătură inextricabilă cu geopolitica. Gestiunea deficitară a crizei, pe lângă tensiunile generate în interiorul partidului comunist, va afecta puternic imaginea de partener comercial credibil şi constant a Chinei pe scena internaţională. Aşa cum remarcă Ian Bremmer pentru TIME, aceasta este una din cele mai mari ameninţări reale cu care Beijingul se confruntă. Deja o serie de întâlniri bilaterale între Uniunea Europeană şi China s-au anulat la începutul acestui an, încetinind considerabil un potenţial acord de investiţii între două dintre cele mai mari economii ale lumii. În acelaşi timp, Beijingul încearcă să îşi respecte obligaţiile comerciale, declarând că va înjumătăţi tarifele pe anumite bunuri din Statele Unite, ca parte a primei faze a recentului acord semnat între cele două părţi.

Izolarea Chinei pe plan internaţional ar fi detrimentală, dacă nu chiar fatală, în funcţie de gradul izolării, pentru politica sinocentrismului global, care emană de la Beijing de câteva decenii. China nu poate să proiecteze soft power prin Noul Drum al Mătăsii, sculptând drumuri prin Asia Centrală, până în Europa, sau investind masiv în infrastructura de transport din Africa sau minele de cupru din Chile, dacă nu are stabilitate şi control acasă.

În romanul lui Brooks, Republica Populară Chineză devine Federaţia Unită a Chinei după ce revolte apar ca urmare a prăbuşirii Barajului celor Trei Defileuri, dezastru care pe lângă impactul nimicitor asupra a milioane de chinezi deja afectaţi de pandemie, a aprins flacăra revoluţiei în China comunistă. Ramuri ale armatei s-au scindat pe aceste linii, culminând cu o lovitură nucleară asupra ultimelor forţe loialiste ascunse în buncărul Politburo-ului dintr-un submarin nuclear rebel. Problema fundamentală a autorităţilor a fost că nu au vrut să recunoască gravitatea situaţiei şi să adopte măsuri care ar fi redus pandemia. Aceasta incapacitate de a lua decizii corecte în situaţii de criză s-a suprapus cu dezastrul de la baraj, ducând poporul chinez peste limita răbdării. Totuşi, romanul ne sugerează că această China emergentă este una mai deschisă spre democraţie şi libertate decât cea comunistă, îngropată de Zack.

Rusia, confruntată şi ea cu mai multe crize preexistente, răspunde agresiv, bombardând populaţia şi epurând masiv armata. Totuşi, regimul de la Kremlin nu pierde puterea, apelând la religie ca o supapă de a transfera atenţia publicului care supus la ororile danteşti, se refugiază în ultraortodoxim, preoţii militari şi civili asumându-şi un rol mai important în societate, transformând Rusia într-o teocraţie totalitară. Un exemplu de pervertire a religiei o vedem şi în viaţa reală, în cazul lui Abdul Halim Abdul Karim, un profesor de religie din Singapore, care este investigat deoarece a spus pe Facebook că noul coronavirus este pedeapsa dată de Alah chinezilor pentru tratamentul uigurilor din provincia Xinjiang.

Aceste transformări geopolitice profunde nu sunt posibile în viaţa reală deoarece ameninţarea coronavirusului nu este una existenţială dar indică modurile în care anumite sisteme politice reacţionează în perioade de criză. Beijingul a ales o cale rezonabilă în viaţa reală. Măsuri cu un cost politic important, precum carantina a peste 50 de milioane de locuitori, indică faptul că epidemia este luată în serios de regim şi tratată ca un test pe care nu are voie să îl pice.

 Într-un fel, virusul are un efect similar asupra regimului cu cel asupra corpului uman. Cu cât individul infectat suferă de alte probleme cronice, cu atât virusul este mai periculos şi probabilitatea fatalităţii creşte. Regimul chinez este conştient de acest lucru, fapt semnalat şi de conţinutul promovat de reţeaua media internaţionala Xinhua către publicul în limba engleză. În această caricatură politică, un boxer chinez susţinut de un public global dă lovitura de graţie “Virusului”. Acest tip de desen aduce aminte de afişele din al Doilea Război Mondial, în care inamicul era Japonia Imperială. China se află într-un război pe care trebuie să îl câştige pentru a nu risipi ce a strâns în ultimele decenii, în special statutul de jucător cu greutate pe scena internaţională. În acest război, China nu îşi poate permite să nu aibă susţinerea lumii şi mai ales, să pară că nu deţine controlul.

Planeta V

Mărturiile adunate de narator în cartea lui Brooks pun în context modul în care natura umană, slăbiciuni dar şi calităţi umane, au schimbat cursul războiului. Evoluţia pandemiei nu este scrisă de la momentul apariţiei primelor cazuri, acţiunile noastre au un efect hotărâtor asupra deznodământului final şi al numărului de infectaţi şi de morţi. Politica, corupţia, birocraţia, toate pot să încetinească răspunsul sau chiar să înrăutăţească situaţia. Şi în viaţa reală, aceste trei elemente au avut un efect negativ asupra gestionării crizei şi încă nu ştim care va fi impactul final al epidemiei.

Noul coronavirus este un test existenţial pentru regimul comunist din China dar şi pentru comunitatea internaţională. Daca pentru Partidul Comunist, sau cel puţin pentru facţiunea Xi, epidemia ar putea însemna sfârşitul, pentru comunitatea internaţională este un test al capacităţii de cooperare şi organizare în lupta cu un inamic care nu are conceptul de graniţă. Cooperarea internaţională este un concept adesea diluat de realpolitik, de interese economice şi politice naţionale, dar în cazul acestui gen de ameninţare, coordonarea internaţională a diverselor politici şi măsuri naţionale de sănătate rămână critică pentru o strategie de success. OMS poate să fie organismul care să facă acest lucru dar nu este o instituţie lipsită de controverse.

 În 2010, o investigaţie a Jurnalului Britanic de Medicină a scos la iveală faptul că la momentul în care au fost scrise recomandările pentru guverne în ceea ce priveşte pandemiile de gripă, consultanţii care au redactat documentul primeau sume importante de bani prin contracte de consultanţă cu Roche şi GSK. Printre recomandările acestora se număra stocarea în masă a medicamentelor antivirale, printre care Tamiflu (Roche) şi Relenza (GSK).

Aproape sigur, vom avea nevoie de acest test pentru a suda aceste practici de cooperare. OMS a publicat în decembrie 2015 o listă cu patogenii cu potenţial ridicat de pandemie şi împotriva cărora se consideră că nu există suficiente contramăsuri. Pe lângă Ebola, SARS sau Zika, pe listă apare şi Boala X. Aceasta nu este o boala propriu-zis, ci o denumire generică pentru boli emergente, cu potenţial epidemiologic mare. Noul coronavirus este o boală X dar nu este boala X. Boala X va exista mereu, deoarece mereu vor apărea noi virusuri care să producă un număr ridicat de morţi. Termenul “noi” este relativ. În prezent se cunosc 1400 de patogeni care produc boli la oameni, dintr-un total estimat de 100 de milioane de tipuri de virusuri. Pe măsură ce populaţia umană creşte, invadăm tot mai multe habitate şi aceşti viruşi care au drept rezervor specii animale ajung să infecteze oameni. Sunt consideraţi patogeni noi dar asta doar pentru că nu existau pe radarul nostu, nu pentru că nu ar fi existat deja în natură.

Poate asta este cea mai importantă lecţie pe care trebuie să o învăţăm, faptul că planeta pe care trăim este mai mult a acestor microorganisme decât a noastră, Joshua Lederberg, laureat al premiului Nobel şi una din cele mai importante personalităţi din domeniul microbiologiei din secolul XX, a spus că “cea mai mare ameninţare la adresa dominaţiei umane a planetei este virusul”.

Războiul pe care îl ducem acum cu noul coronavirus nu este unul nou. Este un război cu adevărat global pe care îl ducem de la existenţa noastră, în cea mai primitivă formă, în primul rând prin propriile noastre mecanisme biologice de apărare, şi acum prin tehnologie şi cunoaştere. Chiar şi cu avansul tehnologiei de partea noastră, balanţa este departe de a fi înclinată în favoarea noastră, Războiul Mondial V fiind unul pe care îl vom duce mereu, atât timp cât locuim pe această planetă şi pe care, cel mai probabil, nu îl vom câştiga niciodată cu adevărat.