Realpolitik dur şi pur: Revenirea la politica de mare putere în lumea lui 2018

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începutul de an 2018 ne arată tot mai mult alunecarea lumii aşa cum o ştim de la normativismul minimal al dreptului internaţional şi respectarea regulilor angajării spre un joc tot mai periculos de Mare Putere, la realismul dur şi pur în care ambiţiile şi revizionismul Rusiei lui Putin converg cu apariţia

tot mai pregnantă a altor actori cu orgoliu în creştere, cu linii roşii trasate şi interese care îi fac să provoace regulile, aranjamentele şi lumea liberală în spaţiile internaţionale de operaţiuni.

Vladimir Putin şi-a epuizat Fondul de Stabilizare, dar, cum petrolul e la 70 de dolari barilul, îşi permite aventurile politice şi militariste. De data asta provoacă Occidentul pe toate meridianele, utilizând nemulţumirile terţilor şi se insinuează în negocieri pentru avantaje individuale. E cazul ingerinţei şi încălcării sancţiunilor ONU în Coreea de Nord. Totul pentru un loc la masă şi pentru a impune propria agendă într-un conflict unde are doar rolul de a strica aşezări, aranjamente şi negocieri ale protagoniştilor cu capacitate şi forţă.

Turcia îşi dezvoltă propriile ambiţii şi-şi apără propriile linii roşii, după ce Preşedintele Erdogan, tot mai necontestat şi necontestabil dacă vrei să-ţi menţii libertatea, a reuşit să creeze ambiguitatea totală a participării la nu mai puţin de trei formate alternative pentru Siria. Totul până la kurzi, la pregătirea lor militară şi la temerile pentru înfiinţarea unui stat kurd la frontiera sa sudică, considerat casus beli. Iar numele operaţiunii – „Ramura de Măslin“ – nu e decât reflectarea oximoronică a războiului, după ce „Scutul Eufratului“ avea măcar imaginea unei intervenţii cu sens, cât Daesh/Stat Islamic era încă deţinător al unui teritoriu în Siria şi Irak.

Nu-i vorba, că şi alţi actori încearcă marea cu degetul şi sancţionează revizionismul şi revanşismul, ocupaţia teritorială şi agresiunea militară. Este cazul Ucrainei, care a consacrat şi juridic Rusia drept agresor în sensul Cartei ONU, în perspectiva proceselor penale şi de revendicare a adevărului şi responsabilităţii la nivel internaţional. Un gest de ruptură definitivă între cele două state, pe termen mediu şi lung, pe care Rusia încearcă să-l contracareze cu acoperirea războiului hibrid de pe teritoriul ucrainean cu declinarea responsabilităţii spre trupe neasumate, prin legiferarea firmelor militare private şi acceptarea mercenariatului controlat de statul rus.

Şi în Europa vântul schimbării se anunţă în noua-veche Mare Coaliţie din Germania, unde SPD arată diferit şi ameninţă să redeseneze ambiţiile Germaniei şi ale Europei, dar şi relaţia cu America lui Trump. Binomul franco-german revine în prim plan, tendinţe europo-centriste se afirmă pregnant în politicile europene cu iz anti-Trump, dar din ce în ce mai mult anti-american, iar euro-atlantismul şi perspectivele relaţiilor transatlantice sunt profund ameninţate. Nu mai vorbim despre spiritul post-modern european, care este revizuit după Brexit prin reclădirea legitimităţii şi arhitecturii europene, pe fundamentele excepţionalismului Vestului european, ce aduce în prim plan binomul franco-german, apoi o preeminenţă de legitimitate a membrilor fondatori, apoi o Uniune cu viteze multiple ce marginalizează Noua Europă, într-o formulă tot mai non-inclusivă a deciziei.

O realitate tot mai dură şi cinică căreia şi România trebuie să îi răspundă cu o creştere a capacităţii diplomatice, de cunoaştere şi intervenţie în dezbatere. Cu eficienţă diplomatică, echilibru, continuitate şi stabilitate strategică, dar rezilienţă, sustenabilitate şi flexibilitate tactică.


Kim Jong-un şi Donald Trump

kim trump

Preşedintele Donald Trump joacă poker cu Kim Jong-un pe arma nucleară, cu Rusia crupier trişor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a dat un interviu de 52 de minute, miercuri spre joi noaptea, la Reuters, chiar din Biroul Oval, acolo unde a abordat cele mai profunde temeri ale cetăţenilor americani despre un iminent/posibil atac nuclear asupra teritoriului american sau direct asupra capitalei Washington DC. În stilul său caracteristic, al imaginilor şi etichetelor şocante, dar cu mult mai multă gravitate şi echilibru faţă de abordările anterioare, foarte vocale şi agresive, preşedintele american a susţinut cum Coreea de Nord se apropie pe zi ce trece de capabilitatea nucleară, chiar dacă nu o are încă la această oră, respectiv racheta cu rază lungă de acţiune capabilă să livreze arma nucleară montată la bord.

Potrivit datelor oficialilor şi experţilor americani, lui Kim Jong-un îi lipseşte încă controlul reintrării în atmosfera terestră a rachetei cu arma nucleară miniaturizată şi formula declanşatorului la impact sau pe telecomandă. Acest lucru face fie ca racheta cu încărcătura nucleară să se topească în atmosferă, fie să aterizeze ca o banală armă murdară, nicidecum explodând la impact. Totuşi, preocuparea creşte în mod substanţial.

Pe de altă parte, Donald Trump a reuşit să se abţină şi să nu comenteze elementele cele mai delicate ale relaţiei cu Coreea de Nord, respectiv confirmarea existenţei unui canal de negociere directă Washington-Phenian, susţinând că, personal, ar putea să se întâlnească cu Kim Jong-un, cum a susţinut deja, dar nu se ştie dacă ajută, odată ce negocierile ultimilor 25 de ani au probat doar tragere de timp şi obţinere de avantaje pe seama Americii, nicidecum o negociere reală. Pe de altă parte, Donald Trump nu a vrut să dezvăluie nici perspectivele unui eventual atac preventiv pentru a evita ca Phenianul să ajungă să deţină arma nucleară montată pe purtătoare şi capabilă să ajungă până la Washington. Preşedintele SUA a susţinut:

„Jucăm un joc de poker foarte tare, cu miză mare şi nu dorim să ne arătăm oponentului ce cărţi avem în mână.“

Jocul de poker pe care-l evocă Donald Trump în interviul său e cu atât mai periculos cu cât miza este o lovitură nucleară împotriva SUA, iar crupierul, unul dintre cei doi crupieri, Rusia, trişează în favoarea Coreei de Nord, în ciuda prevederilor regulilor internaţionale. Astfel, Preşedintele american Donald Trump a declarat că Rusia ajută Coreea de Nord să obţină resurse încălcând sancţiunile internaţionale impuse nord-coreenilor. „Rusia nu ne ajută deloc în privinţa Coreei de Nord. Ceea ce ne ajută (să blocăm) China, Rusia strică“, a spus Trump într-un interviu pentru Reuters.

Trump a lăudat China pentru eforturile sale de a restricţiona livrările de petrol şi cărbune către Coreea de Nord, însă a precizat că Beijingul poate face mai multe. Rusia pare să „completeze însă golurile lăsate de chinezi“, a adăugat liderul american. Preşedintele Donald Trump consideră că preşedintele rus Vladimir Putin alterează eforturile comunităţii internaţionale ajutând ilegal Coreea de Nord.

„Din păcate, nu avem cine ştie ce relaţie cu Rusia şi în unele cazuri probabil ce ia înapoi China dă Rusia. Astfel că rezultatul nu este atât de bun cât ar putea să fie.“

De la începutul anului, a fost dată publicităţii informaţia potrivit căreia Rusia transportă şi transferă pe mare cantităţi de petrol, motorină şi benzină către Coreea de Nord folosind cargouri în apele internaţionale. Operaţiunea a fost urmărită şi documentată din satelit chiar de centrul de specialitate ce urmăreşte programul nuclear al Coreii de Nord, de la Johns Hopkins University din Washington DC. Chiar dacă sunt încă dubii privitor la compania de acoperire şi pavilionul utilizat de pretinsele vase fantomă care transbordează prin conductă mobilă ad hoc petrolul de pe vasele proprii pe cele nord-coreene, toate datele curente arată implicarea Rusiei lui Putin în această tranzacţie. Acuzaţiile directe au fost negate, fireşte, de către Kremlin şi de către Ministerul rus al Afacerilor Externe, prin purtătorul de cuvânt.


Avion de luptă turcesc deasupra provinciei siriene Afrin FOTO AFP

image

Turcia a intrat din nou în Siria: Operaţiunea „Ramura de măslin“ cu bombardamente şi ofensivă mortală în Afrin

Turcia a lansat o operaţiune militară terestră împotriva miliţiilor kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG) în regiunea Afrin, din nordul Siriei, operaţiune numită „Ramura de măslin“. Este a doua incursiune majoră a Turciei în Siria, în regiunea de lângă frontiera sa, controlată de SDF, Forţele Democrate siriene, de opoziţie, majoritar kurde, susţinute de SUA. Precedenta operaţiune, „Scutul Eufratului“, a fost declanşată pentru a bloca trupele kurde să treacă la Vest de Eufrat sau să încerce joncţiunea cu alte zone locuite de kurzi pe toată lungimea frontiera de sud a Turciei.

Operaţiunea Afrin a început de facto pe teren“, a declarat Erdogan într-un discurs televizat. “Urmează apoi Manbij“, a adăugat el, referindu-se la un alt oraş sirian aflat sub controlul miliţiilor kurde.

„După aceea, pas cu pas, vom scăpa ţara noastră până la frontiera cu Irakul de această cruciadă a terorii care încearcă să ne asedieze.“

Afrin este o enclavă siriană controlată de Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), o miliţie kurdă considerată de Ankara drept organizaţie teroristă, însă aliată Statelor Unite în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI). Perspectiva unei ofensive turce de anvergură în Siria provoacă îngrijorare la Washington, dar şi la Moscova, care a anunţat aducerea temei în Consiliul de Securitate al ONU. În plus, Regimul Al Assad a condamnat bombardamentele şi incursiunea drept agresiune în teritoriul sirian, ameninţând cu doborârea avioanelor turce. Militarii ruşi, care intraseră în regiunea Afrin – Idlib (zona de deconflictualizare sub responsabilitate turcă, în varianta acordurilor tripartite de la Astana între Rusia, Turcia şi Iran) au părăsit regiunea Afrin pentru a evita provocări şi a asigura securitatea militarilor ruşi desfăşuraţi aici.

Ceea ce avem pe teren este asumarea de către Turcia a unei poziţii de A Treia Parte în conflictul din Siria. Aici un război civil ce durează de 7 ani a opus regimul Bashar al-Assad structurilor opoziţiei sunnite, majoritare în Siria. Spaţiul de vid de autoritate instalat în anumite zone de est ale teritoriului a permis apariţia organizaţiei teroriste jihadiste Daesh, autointitulată Stat Islamic, care a preluat controlul teritorial pe o vastă arie din Siria şi Irak. După înfrângerea ISIL/ISIS, spaţiul rămas a intrat în disputa actorilor regionali şi globali, care îşi urmăresc obiectivele după propriile strategii.

Turcia a abordat subiectul pe câteva dimensiuni Mai întâi, menţinerea prezenţei sale în cadrul alianţei occidentale NATO, dar cu linia roşie pe care o reprezintă perspectiva unei statalităţi kurde la frontiera sa de Sud. Turcia a permis traversarea teritoriului său de către Peshmerga kurdă irakiană pentru a lupta şi bloca acţiunile împotriva kurzilor sirieni. Apoi, atunci când SUA au înarmat şi pregătit forţele de autoapărare kurde, Ankara a considerat subiectul inacceptabil, mai ales acum, când s-a anunţat antrenarea a 30.000 de oameni din SDF, după ce Daesh-Stat Islamic a pierdut controlul teritorial şi a revenit la postura de organizaţie teroristă clasică. Tensiunile sunt mari şi ating punctul de rupere, cu riscuri majore, pentru prima oară, pentru situaţia din Alianţă.

Pentru ca să atingem maxima complicaţie, Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi Emmanuel Macron, preşedintele francez, au lansat o iniţiativă paralelă anti-Al Assad, declarat explicit terorist de către Erdogan, pentru acţiunile împotriva populaţiei sale.

Pe de altă parte, Turcia a folosit formatele Astana şi Soci, cu Rusia şi Iranul, pentru a-şi asigura dialogul şi spaţiul pentru a putea să-şi atingă interesele în Siria. Din nou, aceste interese au intrat în coliziune cu celelalte două capitale în privinţa menţinerii lui Al Assad şi, totodată, cu Rusia în privinţa rolului şi perspectivei autonomiei kurde în Nordul Siriei. Cât despre formatele de pace, absenţa unei părţi importante din miliţiile şi grupările opoziţiei fac formatul inactiv, însă împărţirea aşa-numitelor zone de deconflictualizare i-a permis Turciei să-şi asume responsabilitatea pe zona Afrin, de lângă frontiera sa. Când Rusia şi regimul al Assad, susţinut de miliţiile şiite pro-iraniene şi de trupele iraniene de pe teren, au intrat în regiunea sa de responsabilitate, Turcia a intervenit direct pentru a împiedica cuceririle regimului, dar, totodată, şi împotriva kurzilor, forţând şi retragerea din zona a celorlalte componente pro-Assad în ofensivă.

Pentru ca să atingem maxima complicaţie, Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi Emmanuel Macron, preşedintele francez, au lansat o iniţiativă paralelă anti-Al Assad, declarat explicit terorist de către Erdogan, pentru acţiunile împotriva populaţiei sale. E al treilea format de negociere în care Turcia face parte, de data asta alături de statele occidentale, inclusiv SUA şi de statele arabe, fără Iran şi Rusia sau regimul al Assad. E un grup în curs de edificare şi trebuie să vedem care va fi perspectiva sa după ultimele evoluţii. Cert e că această multitudine de formate oferă oportunităţi şi abordări multiple, care permit deschideri de opţiuni diverse pentru Turcia, dar ameninţă să creeze şi tensiuni multiple în perspectivă.


Conform noii legi, autoproclamata Republică Populară Doneţk este considerată teritoriu ocupat temporar FOTO Arhivă

image

Prin lege, Rusia agresor şi ocupant militar în Ucraina: ruperea definitivă a punţilor

Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, cu 280 de voturi faţă de cele 226 necesare, un proiect de lege privind reintegrarea teritoriilor ocupate de Rusia în Donbas, propus de către Preşedinţie, care marchează juridic statutul forţelor ruse din regiunile din Estul Ucrainei drept ocupaţie şi Rusia drept agresor militar împotriva Ucrainei. Documentul a fost susţinut în principal de reprezentanţii fracţiunilor coaliţiei, „Blocul Petro Poroşenko„ şi „Frontul Popular„, precum şi de Partidul Radical (de opoziţie). Împotrivă au votat fracţiunile Samopomoci şi Blocul de Opoziţie.

Deşi scopul formal al documentului era marcarea angajamentului şi al strategiei de reintegrare teritorială a Estului Ucrainei, respectiv „eliberarea teritoriilor ocupate şi restaurarea integrităţii Ucrainei“, documentul este mult mai important prin modul în care defineşte relaţia dintre Rusia şi Ucraina, respectiv Rusia este declarată în lege ca „agresor şi ocupant„. Potrivit actului, acţiunile Kievului în regiune sunt definite ca „descurajare şi apărare în faţa agresiunii militare ruse în regiunile Doneţk şi Lugansk“, în conformitate cu articolul 51 din Carta ONU, care defineşte dreptul statelor la auto-apărare. Formularea de „descurajare şi apărare“ reproduce abordarea NATO la summitul de la Varşovia în legătură cu operaţiunile sale din flancul Estic, după etapa de reasigurare pentru statele din flancul Estic convenită la Newport Beach, Ţara Galilor, în septembrie 2014.

Documentul mai acordă comanda acestei operaţiuni Statului Central Operaţional al Forţelor Armate din Ucraina. Potrivit legii, şeful statului poate decide, fără aprobarea Radei Supreme, să impună legea marţială pe teritoriul Donbasului. Ivan Vinnik, secretarul Comisiei parlamentare pentru securitate naţională şi apărare, a declarat că, de acum încolo, în cazul teritoriilor ocupate ar trebui să fie utilizate nu sintagmele auto-proclamatele „Republica Populară Lugansk“ (LNR) şi „Republica Populară Doneţk“ (DNR), ci sintagma „reprezentanţii administraţiei de ocupaţie a Federaţiei Ruse“.

Scopul Legii privind reintegrarea Donbasului este şi asigurarea unei poziţii de protecţie mai eficientă a Ucrainei în litigiile juridice cu Rusia din instanţele internaţionale. Fostul premier Arseni Yaţeniuk, liderul „Frontului Popular“, a declarat că legea „consolidează evaluarea juridică„ potrivit căreia „Rusia este stat agresor; luptele armate din Donbas nu reprezintă conflict intern, ci un război de apărare al Ucrainei împotriva Rusiei; Crimeea şi Donbasul  sunt declarate regiuni ocupate de ruşi“. De asemenea, intenţia legislatorului a fost şi „aplicarea în cazul Rusiei a obligaţiilor legale internaţionale care îi revin ocupantului“.

În replică, Moscova pregăteşte înlocuirea soldaţilor ruşi din Donbas cu formele militare private, printre care Wagner, MAR, E.N.O.T Corp, Slavyansky korpus, Redut şi RSB, utilizate deja în agresiunea militară din Crimeea, Donbas şi Siria. Pentru aceasta, Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, pregăteşte o lege de legalizare a activităţilor de private defense/private intelligence şi a acestor companii, mai ales că activitatea de mercenariat este interzisă în Rusia. Aici e şi dificultatea legislaţiei din Rusia, care interzice meseria de soldat aiurea în lume, dar încurajează formulele de firmă private care să acopere responsabilitatea statului, chiar dacă angajaţii firmelor private sunt, de fapt soldaţi şi foşti soldaţi antrenaţi şi plătiţi de serviciile de informaţii ruse, GRU, până recent într-un format acoperit.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a exprimat părerea „personală“ că Rusia are nevoie de o lege care să reglementeze companiile militare private, astfel ca cei care iau parte la războaie prin intermediul acestor companii să fie „într-un cadru legal şi, deci, protejaţi“ de către puterea legală a statului. Măsurile de redactare şi aprobare a legislaţiei sunt programate pentru luna ianuarie, fapt ce trădează existenţa deja a legii în forma finală în care trebuie trecută formal prin Dumă. Kremlinul a subliniat că nu e o lege în lista priorităţilor introduse de către Preşedinte, mai mult, nu ar fi iniţiativa sa. Este o altă formulă de acoperire a responsabilităţii pentru aceste trupe implicate deja în conflicte, capturate şi a căror existenţă a fost deja probată pe teren de către Kiev, de exemplu.

Companiile militare private au fost utilizate pe scară extinsă în Ucraina şi Siria, dar şi în operaţiuni în Sudan, Afganistan şi Libia. Legalizarea domeniului permite şi existenţa asigurărilor pentru personalul implicat şi un statut de veteran pentru cine luptă, dar cu precădere drepturi pentru familiile şi urmaşii celor ucişi în lupte ce implică această formă de acoperire. O problemă ce preocupă Rusia încă din martie 2014, când a început agresiunea militară pe scară largă din Estul Ucrainei.


Martin Schulz şi Angela Merkel FOTO EPA

image

Fără o Germanie anti-Trump, ci una angajată pe liniile euro-atlantice

Ultimele evoluţii din Germania anunţă o Mare Coaliţie CDU/CSU-SPD pentru o guvernare cu acelaşi Cancelar Angela Merkel. O să ziceţi că e acelaşi lucru de acum 8 ani. Dar e o aparenţă. Din cel puţin două motive: la Casa Albă nu mai este adulatul Barack Obama, democratul şi liberalul, pacifistul şi cel mai susţinut preşedinte american în Europa. Nu. Din contra, Donald Trump s-a detaşat deja în cel mai urât şi dezaprobat preşedinte pe continent, depăşindu-l pe George Bush Jr. în timpul campaniei din Irak, în 2003, ceea ce este, să recunoaştem, o performanţă.

Al doilea motiv este că social democraţii nu mai sunt conduşi de Frank Walter Steinmeier, ci de Martin Shulz. Cu alte ambiţii, cu o campanie electorală ce critică vehement aranjamentele anterioare şi cu dorinţa de a redesena politicile germane dincolo de bussiness as usual. Şi dacă la nivel intern spaţiul de mişcare este destul de redus, în ceea ce priveşte politicile mondiale, cu precădere situaţia Europei Unite, relansarea ei, dar şi relaţia transatlantică, abordările sunt diferite.

Asigurările CDU şi ale doamnei Merkel sunt ferme. Nu însă şi sustenabile, în noua conjunctură politică internă din Germania şi Europa.

Marea preocupare care animă astăzi cu precădere statele din Estul Europei este abordarea noului Guvern german al Cancelarului Angela Merkel şi al noului vicecancelar Martin Schulz faţă de preşedintele Trump, trumpismul şi politica americană, fapt care s-ar putea repercuta asupra liniilor directoare ale relaţiilor cu SUA, asupra euro-atlantismului şi a relaţiei Europei Unite cu Statele Unite. O abordare ce poate avea efecte majore în interiorul Uniunii Europene. Şi să revenim la marile falii şi alegeri majore.

Asigurările CDU şi ale doamnei Merkel sunt ferme. Nu însă şi sustenabile, în noua conjunctură politică internă din Germania şi Europa. Nici perspectiva susţinerii în format bimotor a relansării Europei, alături de Franţa, pe baza proiectelor lui Emmanuel Macron, nu este neapărat asiguratoare prin prisma situaţiei noii Mari Coaliţii posibile în Germania. În special pentru că repulsia personală, critica individuală asupra unor gesturi ale Preşedintelui Trump, dar şi sancţionarea unor politici americane poate duce lesne la un excepţionalism şi europo-centrism şi la o ruptură a relaţiei transatlantice. Cu costuri majore asupra organismelor reprezentative în materie, cu precădere NATO, dar şi la nivelul Consiliului de Securitate al ONU, unde faliile Occidentului se văd tot mai pregnant.

Discuţia privind capitala unificată a Israelului la Ierusalim, revizuirea tacită a formulei soluţiei cu două state în frontierele din 1967, abordarea temei şi angajamentelor privind încălzirea globală, denunţarea formulei, soluţiei şi a demersurilor în privinţa acordurilor de liber schimb în general, a Acordului Trans-Pacific (TTP) şi discuţiile despre renegocierea NAFTA, apoi anularea negocierilor TTIP, Acordul Transatlantic de Parteneriat Comercial şi de Investiţii, toate sunt elemente de divergenţă care au accentuat falia între cele două maluri ale Atlanticului.

E de văzut ce va aduce în Germania contextul şi cadrul politic al negocierilor de Mare Coaliţie.

Nu-i vorba, pe de altă parte, că ultimul summit informal NATO de la Bruxelles a permis reafirmarea respectării de către SUA a articolului 5 – afirmaţie făcută iniţial la vizita preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Washington DC. Apoi reafirmarea angajamentelor statelor membre ale Alianţei pentru un buget al Apărării la nivel de 2% din PIB până în 2024 pare să fi calmat spiritele. Mai adăugăm o revizuire a administraţiei Trump, care a renunţat pas cu pas la elementele personale şi originale în favoarea unor abordori mai raţionale şi conforme unei continuităţi a establishment-ului american, înlăturând treptat persoanele voluntare care creau asperităţi şi înclinaţii spre luări de poziţie netradiţionale.

E de văzut ce va aduce în Germania contextul şi cadrul politic al negocierilor de Mare Coaliţie, în primul rând pentru formula de abordare a Europei, în binom cu Franţa şi în formatul statelor fondatoare în prim-plan sau mai incluzivă şi ţinând cont de dimensiunile şi preocupările noii Europe. Şi în cadrul proiectelor Macron, este necesar un set de revizuiri, aşa cum Brexitul aşteaptă un impuls de nuanţare şi relansare constructivă tot din partea Germaniei. Şi alte dosare importante reclamă tot mai multă atenţie şi acţiune, iar cele 4 luni de pauză la Berlin, ca şi perspectiva negocierilor laborioase pentru formarea cabinetului pot afecta încă eficienţa deciziilor germane şi europene în viitoarele două luni.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite