Referendumul din Turcia - sfârşitul primei republici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Referendumul din Turcia a marcat despărţirea definitivă faţă de republica laică şi regimul parlamentar instituit de Atatürk.

Nu este vorba de apariţia unui nou regim prezidenţial, similar celui din Statele Unite, aşa cum încearcă să îl prezinte propaganda oficială de la Ankara, ci de un regim autoritar asemănător celor conduse de Franco sau Salazar în trecut ori Lukaşenko în prezent, un regim care poate oricând degenera în dictatură dacă se va menţine starea de urgenţă pe termen lung. 

În România nu s-a discutat foarte mult despre transformarea acestui regim, un proces care nu începe odată cu referendumul din 16 aprilie, ci datează de cel puţin un deceniu. Nu s-a discutat deoarece Turcia este considerat un stat NATO, un partener strategic, un pilon de stabilitate în regiune etc. S-a pus în lumină multă vreme doar latura de actor în relaţiile internaţionale şi s-a ignorat evoluţia internă a acestui stat. Comportamentul intern al unui stat influenţează inevitabil şi comportamentul extern. Criticile la adresa Turciei vor reorienta acest stat către iniţiative de colaborare regională în care regimurile autoritare sunt bine primite. Această evoluţie este inevitabilă.

Actuala Constituţie a Turciei datează din 1982, fiind adoptată la sfârşitul unei perioade de dictatură militară şi a fost amendată de 20 de ori. S-au mai organizat referendumuri pentru revizuire în 1987, 2007 şi 2010. Rolul Preşedintelui a fost întărit de fiecare dată. Regimul s-a transformat dintr-unul parlamentar într-unul semiprezidenţial. Odată cu alegerea Preşedintelui prin vot direct în 2007, tranziţia de la o formă de regim la altul s-a încheiat. Doctrina oficială în Turcia este însă că s-a dezvoltat o formă de „parlamentarism atenuat”. La fel se spunea şi despre regimul politic instituit în România prin Constituţia din 1991. Treptat, această aserţiune s-a dovedit a fi ceea ce este, o încercare de a determina o mai bună colaborare a puterilor.

În 2011 a fost înfiinţat un comitet constituţional compus din experţi şi ONG-uri. Numărul celor care s-a alăturat acestei iniţiative a ajuns la 60.000. Propunerile acestui organism, prin care drepturile fundamentale ar fi fost mai bine garantate, nu au fost luate în considerare de autorităţi, iar comitetul a fost dizolvat în 2013. Aceste propuneri ar fi putut fi luate în considerare cu ocazia actualei revizuiri, dar s-a evitat orice dezbatere reală pe marginea lor.


FOTO Guliver / GettyImages

image

Tentativa de lovitură de stat, doar un pretext

Trecerea la regimul prezidenţial a fost principala temă de campanie electorală la alegerile din iunie 2015. Lovitura de stat eşuată a constituit doar pretextul pentru a accelera punerea în aplicare a acestei reforme. În ianuarie 2017, Marea Adunare Naţională a Turciei (aşa se numeşte oficial Parlamentul turc, în buna tradiţie a unor state autoritare care nu doresc să se refere la puterea legislativă prin denumirea consacrată) a adoptat amendamentele la Constituţie cu 339 de voturi, fiind necesare un minim de 330 (4/5 din număr total parlamentari). Pentru a obţine această majoritate, imunitatea parlamentară a unor deputaţi a fost ridicată în mai 2016, iar în noiembrie 2016 preşedintele partidului de opoziţie HDP şi alţi 8 parlamentari ai acestui partid au fost arestaţi. Adoptarea amendamentelor s-a făcut cu nerespectarea Constituţiei: potrivit acesteia, revizuirea se face prin vot secret, dar în timpul votului mai mulţi deputaţi AKP au votat la vedere. Aceste voturi nu au fost anulate. Adoptarea amendamentelor constituţionale s-a făcut în timpul stării de urgenţă. Nu există o regulă universal valabilă care să interzică în mod expres o asemenea practică, dar majoritatea constituţiilor o interzic. Inclusiv în Constituţia României o asemenea prevedere există (art. 152, alin. 3). Este vorba de un principiu unanim acceptat al constituţionalismului: atunci când nu pot fi exercitate drepturile fundamentale, nu poate exista o discuţie deschisă, cu argumente pro şi contra, despre cum ar trebui să fie modificată o Constituţie. Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia nu prevede că un referendum nu poate avea loc în timpul stării de urgenţă, o asemenea interdicţie fiind subînţeleasă şi acceptată în majoritatea democraţiilor constituţionale, aşa cum chiar Comisia de la Veneţia o afirmă în Opinia sa asupra referendumului din Turcia din martie 2017.

Deşi Comisia de la Veneţia a avertizat că nu poate avea loc un referendum în aceste condiţii, autorităţile de la Ankara nu au reacţionat în niciun fel.

Nu a existat o dezbatere în jurul amendamentelor nici în afara Parlamentului. Libertatea de întrunire nu este asigurată în timpul stării de urgenţă. Propaganda turcă a contracarat această realitate cu două argumente: primul a fost că alegerile parlamentare au fost organizate în 2002 tot în timpul stării de urgenţă (argument fals, starea de urgenţă se aplica doar în anumite părţi ale teritoriului, iar libertăţile fundamentale nu erau afectate); al doilea a fost că alegerile prezidenţiale în Franţa vor avea loc tot în timpul unei stări de urgenţă (alt argument fals, drepturile politice nu sunt afectate în prezent în Franţa de vreo restricţie).

Deşi Comisia de la Veneţia a avertizat că nu poate avea loc un referendum în aceste condiţii, autorităţile de la Ankara nu au reacţionat în niciun fel.

Alegerea formei de regim politic, parlamentar, semiprezidenţial sau prezidenţial este atributul suveran al oricărui popor. Aceasta nu înseamnă că pot fi preluate din fiecare Constituţie doar anumite prevederi şi asamblate într-o altă Constituţie. Fiecare Constituţie se bazează pe un sistem de separaţie şi echilibru între puteri care rezultă din ansamblul prevederilor. Turcia a argumentat prezentând virtuţile regimului politic din SUA, dar în acest regim există bicameralism, federalism, alegerea la termene diferite a puterii legislative şi a celei executive, o puternică influenţă a Congresului asupra numirilor propuse de Preşedinte, Vicepreşedintele este ales şi nu numit, există o putere judecătorească foarte puternică şi un sistem complex de checks and balances în general. Preşedintele SUA nu poate dizolva Congresul oricând şi din orice motiv, aşa cum o va putea face Erdogan de acum înainte. În regimurile prezidenţiale, prerogativa Preşedintelui de a dizolva Parlamentul este rar întâlnită, fiind considerată un act care contravine principiului separaţiei puterilor.

Noul regim politic de la Ankara se caracterizează prin concentrarea puterii executive într-o singură persoană. Preşedintele nu are niciun fel de responsabilitate şi are imunitate de jurisdicţie practic nelimitată (sistemul de punere sub acuzare a devenit practic imposibil). Preşedintele va numi şi revoca miniştrii, funcţia de prim-ministru dispare. Miniştrii vor putea proveni doar din rândurile Parlamentului, ceea ce va crea un veritabil „patronaj” al Preşedintelui faţă de legislativ, potrivit Comisiei de la Veneţia. Preşedintele va dicta, astfel, agenda şi modul de lucru al Parlamentului. Nu va exista astfel nicio formă eficientă de control a legislativului asupra executivului.

image

Statul şi partidul de guvernământ, conduse de acelaşi om

Preşedintele va putea fi membru al unui partid politic, în contradicţie cu normele sau practicile democratice. Argumentul susţinătorilor lui Erdogan a fost că şi Atatürk sau Inönü au fost membri ai unui partid politic. Afirmaţia este adevărată, dar acest lucru s-a întâmplat câtă vreme exista un singur partid politic. Odată cu instaurarea multipartidismului, interdicţia pentru şeful statului de a fi membru al unui partid politic a fost formalizată. Imediat după referendum, AKP l-a invitat formal pe Erdogan să redevină membru. Statul şi partidul de guvernământ vor fi conduse de aceeaşi persoană.

Preşedintele va putea numi 4 din cei 13 membri ai Consiliului Judecătorilor şi Procurorilor (echivalentul CSM), 2 vor fi numiţi de ministrul Justiţiei şi secretarul de stat de la Ministerul Justiţiei, iar 7 de Parlament. Practic, Preşedintele va decide componenţa întregului Consiliu, ceea ce este în contradicţie flagrantă cu principiul separaţiei puterilor. În regimul prezidenţial invocat de susţinătorii lui Erdogan, cel din SUA, Preşedintele nu poate interveni direct în puterea judecătorească. Numirile la Curtea Supremă trebuie aprobate de Senat.

Toate aceste modificări prin care se instaurează un regim super-prezidenţial reprezintă o despărţire clară de regimul politic instituit de Atatürk, „un pas înapoi periculos pentru tradiţia democratică constituţională a Turciei”, potrivit Comisiei de la Veneţia. Acest organism a respins ferm modificările constituţionale, pe motivul că urmarea lor este introducerea unui „regim prezidenţial care nu posedă mecanismele de checks and balances necesare pentru a evita transformarea într-un regim autoritar”. În ciuda acestui avertisment, revizuirea Constituţiei a continuat. Aproape un secol de tradiţie democratică în Turcia (cu perioadele de suspendare a democraţiei inclusiv) s-a încheiat.

Din cauza stării de urgenţă, libertatea de asociere şi cea de întrunire au fost sever restricţionate, iar astfel desfăşurarea campaniei a fost profund viciată.

Referendumul a avut loc pe data de 16 aprilie, iar adepţii modificărilor constituţionale au câştigat cu o majoritate la limită (51,4%). Procedura de revizuire a fost viciată, modificările votate de Parlament au fost împotriva principiilor constituţionale unanim acceptate. Nici desfăşurarea campaniei pentru referendum şi a referendumului nu a corespuns standardelor democratice. Misiunea de observatori comună OSCE/ODIHR şi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a observat că, pe timpul campaniei pentru referendum, cei care se opuneau revizuirii erau numiţi „terorişti”, iar evenimentele organizate de aceştia au fost oprite prin intervenţia poliţiei. Din cauza stării de urgenţă, libertatea de asociere şi cea de întrunire au fost sever restricţionate, iar astfel desfăşurarea campaniei a fost profund viciată. Deciziile Înaltului Consiliu Electoral nu au putut fi contestate în justiţie. Membrii acestei autorităţi au fost selectaţi în principal din rândurile celor favorabili modificărilor constituţionale, contrar recomandărilor cuprinse în Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia. Observatorii interni nu au putut fi acreditaţi în secţiile de vot, majoritatea ONG-urilor care furnizau observatori fiind dizolvate după lovitura de stat din iulie 2016. Mulţi dintre adversarii modificărilor constituţionale au fost arestaţi în timpul campaniei. Campania în limba kurdă a fost interzisă de autorităţi.

Înaltul Consiliu Electoral a considerat valide buletine de vot care nu erau marcate cu ştampila oficială a autorităţilor electorale. Principalul partid de opoziţie a depus o contestaţie, cerând oficial anularea referendumului. Comisia Europeană a cerut Turciei să efectueze o anchetă independentă asupra desfăşurării referendumului, solicitare refuzată de autorităţile de la Ankara.

Drumul spre un regim autoritar este larg deschis acum în Turcia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite