România, pe locul 50 în topul prosperităţii la nivel mondial. Norvegia îşi păstrează primul loc pentru al şaptelea an la rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul celor mai prospere ţări din lume, un clasament care se bazează pe fericirea locuitorilor şi pe situaţia financiară, România s-a clasat pe locul 50, urcând cu zece locuri faţă de poziţia pe care s-a aflat anul trecut. Ţările nordice se păstrează în fruntea clasamentului, Norvegia fiind numită cea mai prosperă ţară a lumii, pentru al şaptelea an la rând, potrivit Indexului Prosperităţii publicat de „The Legatum Institute“.

Norvegia a fost numită cea mai prosperă ţară din lume, pentru al şaptelea an la rând, în timp ce ţările vecine ca Danemarca şi Suedia ocupă şi ele locuri fruntaşe. România s-a clasat în topul prosperităţii pe locul 50, din 142 de ţări, crescând cu zece locuri faţă de aceleaşi top de anul trecut, iar Republica Moldova este pe locul 92.

Ţările scandinave au avut scoruri mari la factori precum educaţia, antreprenoriatul şi oportunitatea, economia, sănătatea şi capitalul social. Norvegia, ţară bogată în petrol, are un sistem de beneficii neobişnuit de generos şi o vârstă de pensionare mică, ţara prosperând în afara Uniunii Europene. Totuşi, ţările nordice au fost criticate pentru eşecurile din şomaj: Suedia are o rată a şomajului de 7,8%, Danemarca de 6,3%, iar Finlanda de 9,4%, notează „The Telegraph“.

Marea Britanie ocupă locul al 15-lea, reuşind să obţină cea mai mare inversare de poziţii dintre ţările dezvoltate, potrivit Indexului Prosperităţii publicat de think-tank-ul londonez „The Legatum Institute“. Marea Britanie are cel mai mare nivel al angajărilor dintre cele mai sărace 20 de procente ale populaţiei, comparativ cu orice economie majoră a UE. În 2009, doar 6% dintre cei mai săraci aveau o slujbă cu normă întreagă. În 2014, acest număr a crescut de cinci ori, ajungând la 30%.

Studiul, care a clasat ţările pe baza a opt categorii, a subliniat şi creşterea economiilor sud-estice din Asia. Singapore a înregistrat primul loc în sub-indexul economic al ţărilor sud-estice din Asia, în vreme ce Indonezia a fost numită cel mai bun performer din punct de vedere economic, urcând 21 de locuri în clasamentul global al ultimilor şapte ani.

Raportul avertizează şi despre problemele Chinei, deoarece şomajul a crescut, iar aşteptările pe piaţa muncii sunt printre cele mai scăzute din Asia.

Dezvoltarea grupării teroriste Statul Islamic a schimbat peisajul securităţii din Orientul Mijlociu, adaugă raportul, avertizând că lumea devine un loc din ce în ce mai periculos.

SUA au căzut un loc în clasamentul mondial din cauza siguranţei şi securităţii

În cădere în clasament se află şi Statele Unite ale Americii, performanţele ţării fiind umbrite de nivelurile scăzute ale siguranţei şi securităţii. Cea mai mare economie a lumii a căzut un loc, pe 11, în topul general, însă a obţinut un loc mai jos de 30 în sub-indexul Siguranţei şi Securităţii. 

Acest lucru s-a întâmplat din cauza situaţiei privind violenţele susţinute de stat, care includ crime, torturi, dispariţii şi încarcerări din motive politice. Bazându-se pe rapoarte ale grupării activiste Amnesty International, SUA a înregistrat un loc inferior din cauza detenţiei prizonierilor în închisoarea din Guantanamo, pentru că ţine prizonieri la izolare în închisori, pentru pedeapsa cu moartea şi pentru uzul de forţă al poliţiei.

În opoziţie, Canada a ajuns pe primul loc în sub-indexul Libertăţii Personale, având scoruri mari la toleranţă şi libertăţi civile.

Canada, Norvegia, Noua Zeelandă, Islanda şi Irlanda sunt primele cinci ţări privind tolerarea imigranţilor, aproximativ nouă din zece cetăţeni considerând că ţara lor este primitoare pentru imigranţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite