Rusia reface harta politică a Orientului Apropiat

Priviţi cu atenţie această fotografie căci marchează nu numai un moment geopolitic extrem de interesant ci, în aceeaşi măsură, semnalează, la centenarul unei înfrângeri, o enormă luare de revanşă şi, totodată, trimite un mesaj foarte important pentru viitor.

Este vorba despre întâlnirea din această săptămână, la Moscova, între miniştrii de Externe şi cei ai Apărării din Federaţia Rusă, Turcia şi Iran. Ocazie cu care a fost semnată o Declaraţie privind rezolvarea conflictului din Siria, implicând şi cele trei zone de influenţă care să gereze şi garanteze impunerea păcii şi să pregătească organizarea alegerilor, acelea în care s-a promis că nu va mai candida Bashar al-Assad...

O înţelegere la nivelul Siriei, dar care, cu siguranţă, va avea implicaţii de durată la nivelul Orientului Apropiat şi va schimba ce a mai rămas din vechile hărţi de putere şi, posibil, va putea determina şi rearanjări de frontiere. Adică va putea schimba din temelii ordinea existentă, cea apărută printr-un acord secret, absolut samavolnic, cunoscut drept „Acordurile Sykes-Picot”. Semnat în ascuns pe 16 mai 1916 între francezi şi britanici într-un birou din clădirea de pe Downing Street, acesta definea modul de împărţire a Imperiului Otoman, trasând frontierele zonelor de influenţă. Textul devine public în 1917 când bolşevicii care preluaseră puterea în Rusia îl găsesc în arhivele Ministerului de Externe...

Şocul a fost enorm deoarece, în prealabil, arabilor le fuseseră făcute promisiuni ferme pentru a-i motiva să intre în ceea ce acum cunoaştem sub numele de „Marea Revoltă Arabă”, cea care avea să zguduie din temelii Imperiul Otoman... totul este uitat şi Orientul Mijlociu este decupat astfel: Zona Roşie formată din Mesopotamia este pusă sub administraţia directă a Marii Britanii, iar Franţa preia Zona Roşie alcătuită din Liban, coasta siriană şi Cilicia. Palestina este declarată zonă internaţională, considerându-se că Ierusalimul este un oraş sfânt pentru cele trei religii monoteiste. Statele arabe independente conduse de Haşemiţi sunt dispersate în două zone distincte: Zona A din nord revenea Franţei şi Zona B Marii Britanii.

După 100 de ani, cu excepţia Palestinei şi a Transiordaniei (devenită Iordania după ce Declraţia Balfour din noiembrie 1917 a statuat nevoia creării unui Cămin naţional al evreilor), frontierele trasate de Acordurile Sykes-Picot sunt încă perfect funcţionale.

Problemele actuale sunt uriaşe, probă seria interminabilă şi cumplită a conflictelor care zguduie de decenii ţările din zonă. Toate, spun specialiştii, avându-şi originea directă în Acordurile Sykes-Picot, născute din aceeaşi mentalitate colonială britanică şi a dispreţului faţă de populaţiile locale care a dus, spre exemplu, şi la tragicul proces de împărţire arbitrară a Indiei coloniale în cele trei state care există şi azi (India, Pakistanul de vest - Pakistanul de acum şi Pakistanul de est, Bangladesh-ul de azi). Ca şi în cazul Indiei, împărţirea a fost făcută absolut arbitrar şi urmărind exclusiv interesele de dominaţie viitoare ale puterilor occidentale, ignorând tradiţiile locale, echilibrele demografice, apartenenţele la comunităţi religioase diferite...

Fiecare dintre marile comunităţi religioase a continuat propriul său război împotriva celor pe care-i consideră necredincioşi şi care trebuie stârpiţi de pe faţa pământului, asta în contextul unei încercări din ce în ce mai vizibile de a prelua controlul asupra unor zone pe cât se poate „curăţate” prin formule dintre cele mai violente, dar şi al acţiunii din ce în ce mai disperate a kurzilor care au simţit că, în acest context al derutei statelor naţionale, ar putea să-şi realizeze visul de a avea propriul lor stat.

Un peisaj al tuturor incertitudinilor în care a apărut Statul Islamic, proclamat prin acordurile celor de la ISIS şi Al-Quaeda care au spus că, prin formarea unui Califat în Orientul Mijlociu, încheiau epoca pe care o numeau „cea a complotului occidental”. În momentul în care proclamă Califatul, jihadiştii pun în circulaţie o înregistrare video intitulată „Sfârşitul Acordurilor Sykes-Picot” în care Abu Bakr Al Baghdadi spunea:

„Avansarea binecuvântată a armatelor noastre nu se va încheia înainte de a bate în cuie capacul sicriului conspiraţiei Sykes-Picot”.

Acum să fie momentul în care chiar se va pune, în teren, problema refacerii peisajului de putere din Orientul Apropiat, inclusiv refacerea frontierelor? Posibil, căci pacea lumii a fost de mult prea multe ori primejduită de conflictele din zona respectivă, reverberate prin intermediul alianţelor, prieteniilor şi influenţelor la nivel mondial. Pe de altă parte, este la fel de evident că multe dintre statele din zonă nu sunt capabile să asigure ordinea internă şi o normalitate a vieţii sociale... Este deci nevoie de un protectorat asigurat de puteri terţe?

Nimic mai puţin sigur căci răspunsul poate fi extrem de riscant. Dar, cel puţin în acest moment, avem unul. Priviţi din nou la fotografia prezentând întâlnirea de la Moscova. Prezenţa este evident extrem de importantă. Dar, la fel, să vedem cine lipseşte. Căci nu vedem pe nimeni din partea Naţiunilor Unite, organizaţia care, cel puţin în teoria jocurilor, ar fi trebuit să fie pilonul central al oricărei înţelegeri cu parteneri internaţionali asupra Siriei, dar ignorată acum cu desăvârşire... Lipseşte Uniunea Europeană, până acum foarte vocal implicată în diferitele reuniuni internaţionale consacrate Siriei şi având State Membre, chiar multe, care au participat la coaliţia împotriva terorismului. Apoi, extrem de important, lipsesc americanii, cei care avuseseră odată proiectului „Noului Mare Orient Apropiat”, care fuseseră extrem de aproape de a stabili o nouă structură a puterii după intervenţiile militare din Irak, retraşi acum în aşteptarea deciziilor politice ale noii Administraţii Trump. Şi, poate, nu chiar extrem de trişti că nu mai sunt chemaţi ca pompier de serviciu să se implice într-o operaţiune de pacificare tip Irak sau Afganistan. Iar Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării sintetiza poziţia celor trei privind iniţiativele americane şi europene în Siria:

„Tentativele de acord privind eforturile combinate ale SUA şi aliaţilor lor erau condamnate la eşec... Niciunul nu a avut o influenţă reală în teren. Iar adoptarea declaraţiei comune la nivelul miniştrilor de Externe şi ai Apărării semnifică faptul că suntem gata să începem, împreună, să dăm un răspuns la toate chestiunile legate de acest conflict”.

Iar Serghei Lavrov preciza şi că prioritatea din acest moment în Siria  este lupta împotriva terorismului şi nu schimbarea de regim politic.

Deocamdată, un prim  succes care este o demonstraţie la nivel mondial: Vladimir Putin a anunţat încheierea ostilităţilor în Siria... Ce înseamnă asta, cât va dura şi, mai ales, care sunt condiţiile concrete ale acestei operaţiuni de impunere a păcii, urmează să vedem, Aşa cum vom vedea, foarte curând, dezvoltările ulterioare nu numai în ce priveşte ISIS, dar şi reacţia „brigăzilor independente” afiliate Daesh dar cu proprie organizare militară şi afiliere doctrinară, sau cum va acţiona Hezbollah. Sau, cea mai mare necunoscută a momentului, care va fi soarta kurzilor.

Cum va arăta însă harta de putere din Orientul Apropiat dacă ea va fi retrasată de noua Antantă, Rusia-Turcia-Iran? Cine mai rămâne acolo şi în ce formă? Care sunt asigurările date Israelului de către Trump, poate tocmai din cauza acestei noi reorganizări a tuturor jocurilor din zonă? Dacă tema vă interesează, vă invit să urmăriţi azi, pe Adevărul LIVE, începând cu ora 16:00, o discuţie amplă pe acest subiect cu generalul Ioan Talpeş, fost Director al Serviciului de Informaţii Externe.

Acordul pe Siria. Se redesenează Orientul Apropiat?