„Rusia, stat-sponsor al terorismului“, noua perspectivă conflictuală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
aa

„Veţi declara Rusia ca stat-sponsor al terorismului?“ - a întrebat senatorul american Lindsey Graham (Rep). „Analizăm acest lucru... Pentru mine nu există niciun fel de îndoială că ruşii terorizează populaţia ucraineană. Problema este - şi specialiştii studiază acest lucru - să fim siguri că situaţia existentă îndeplineşte criteriile cerute pentru atribuirea acestei caracterizări“ - a răspuns Secretarul de Stat Anthony Blinken.

Replica a venit imediat: "...dacă aveţi nevoie să schimbaţi legea pentru a face astfel încât chestiunea Rusia să se integreze, atunci aveţi 100 de voturi. Şi nu ştiu ce poate face mai mult o ţară pentru a fi declartă sponsor pentru terorism...vă încurajez să continuaţi şi să acţionaţi în consecinţă".

Chestiunea este extrem de gravă în sine şi poate avea consecinţe la nivel structural pentru pentru întregul sistem al relaţiilor internaţionale. Strict tehnic, este o dezvoltare logică a afirmaţiei făcute nu cu mult timp în urmă de Preşedintele Biden care spunea că Rusia este "un stat paria", ceea ce amintea de celebra "axă a răului" de care vorbea Bush:

i

Ţări care, alături de Coreea de Nord, Cuba şi Sudan au intrat pe lista oficiîală a Deparatamentului de Stat care stabilea care sunt "statele sponsor ale terorismului" cu penalizări specifice din partea americanilor dar, mai important, reprezenta o foarte reală tinichea atârnată de coadă, transformându-le chiar în state-paria, adică nefrecventabile decât în cazuri speciale şi în reuniuni restrânse.

Poate intr în această categorie orice stat " care a oferit în mod repetat sprijin pentru acte de terorism internaţional", iar sancţiunile descrise pe situl oficial al Departamentului de Stat cuprind patru categorii, incluzând restricţii în ce priveşte asistenţa internaţională oferită de SUA; embargou aspura exporturilor şi vânzărilor de armament; anumite forme de control asupra exporturilor americane de echipamente cu folosire duală, civilă şi militară precum şi o multitudine de alte măsuri, la nivel de ţară, companii şi persoane. Pe lista de acum cu acest tip de state se află Siria (din 1979), Cuba (a fost scoasă în 2015 dar a revenit în 2021), Irakul (din 1982) Iran (din 1984) şi Coreea de Nord (din 2017).

Desigur au fost sancţiuni, desigur că au existat chiar forme diverse de blocadă economică, cu siguranţă că a existat un cvasi-continuu şi interns embargou politic dar, pe fond - şi aici este marea problemă - ţările respective nu numai că au continuat exact acelaşi tip de politici, ci şi-au intensificat şi activitatea de recrutare de adepţi, constituindu-se în sursă cvasi-inepuizabilă de finanţare şi arme pentru nenumărate organizaţii şi reţele teroriste din întreaga lume. Comunitatea internaţională s-a dovedit însă incapabilă să acţioneze dincolo de comunicate de presă care de care mai opărit şi indignate la finalul reuniunilor internaţionale. Marile organizaţii mondiale au fost puse rapid în blocaj complet şi dictatorii din zonele respective au avut astfel baza de a-şi formula o propagandă intens preluată de reţelele sociale de toţi neisprăviţii fricoşi care se ţin sub acoperirea anonimatului, acuzând persecuţii din partea unui occident care oricum şi-a pierdut demult orice legitimitate.

Aşa se va petrece şi acum?

Nu cred. Spun asta deoarece există câteva indicaţii că structurarea demersului de acum este cu mult mai complexă şi asistăm doar la prima parte a unei mişcări componistice mai largi.

În primul rând, pentru prima oară în istoria Naţiunilor Unite, vedem că SUA, un stat membru permanent în Consiliul de Securitate, deschide în mod oficial această dezbatere acuzând  în mod direct Rusia, un alt membru al acestui organism coordonator al arhitecturii modniale de scuritate şi cu sarcina de a asigura managementul conflictelor. Faptul că Federaţia Rusă ar putea fi declarată de americani drepr "stat-sponsor al terorismului" anulează, de facto, însăşi valoarea şi sensul prezenţei Rusiei nu numai în Consiliul de Securitate, ci şi în ONU...Miza este enormă şi depăşeşte cu mult cadrul "problemei ucrainiene".

Culmea - şi asta depăşeşte capacitatea mea de înţelegere - Rusia pare să facă absolut totul pentru a alimenta scandalul şi de a da muniţie de lux adversarilor. Altfel cum s-ar putea oare explica faptul că, exact în momentul în care Secretarul General al ONU vizita Kievul, ruşii au tras împotriva oraşului cu rachete de croazieră Kalibr (aflate doar în dorarea forţelor ruseşti) care şi-au greşit ţinta şi au lovit blocuri de locuinţe? Asta venind ca argument direct, imediat şi imposibil de negat tocmai când celui mai înalt oficial al ONU i se explicase situaţia gropilor comune descoperite în ultimele zile şi acum aflate în ancheta procurorilor de la CPI? Nu înţeleg raţionamentul decidenţilor de la Kremlin, mai ales că, miza din spatele mizei de care vorbim este o mişcare deosebit de importantă declanşată la ONU de o iniţiativă lansată de Lichtenstein (iată ce înseamnă forţa diplomatică a unui stat mic)  şi co-sponsorizată de 50 de stateşi care vizează instituirea obligaţiei ca fiecare stat membru permanent al Consiliului de Securitate să fie OBLIGAT să justifice în faţa Adunării generale folosirea dreptului de veto, lovitură prezumabil extrem de impirtantă la adresa Rusiei, cea care a folosit de cele mai multe ori acest privilegiu pentru a bloca decizii care nu-i conveneau.

Mai departe, spun unele surse, poate fi vorba chiar de mai mult.

Să  nu uităm că, dacă se va realiza trecerea Rusiei pe lista statelor sponsor ale terorismului internaţional, asta pleacă de la o cerere expresă făcută de Preşedintele Zelensky într-o convorbire cu omologul său american. Caz în care să reamintim o altă cerere formulată expres de preşedintele ucrainean: Consiliul de Securitate fie să elimine Rusia, fie să se auto-dizolve pentru binele omenirii, asta în paralel cu instituirea oficială a unui Tribunal special pentru crimele de război, crimele împotriva umanităţii şi genocid în Ucraina, pe modelul celui de la Nuremberg.

Astea sunt mizele care se pun şi încep să fie jucate la un nivel înalt şi, extrem de posibil, decisiv pentru configurarea lumii în care vom trăi. Ar fi rebuit să ne intereseze acest joc diplomatic care transformă o lume? Cu siguranţă că da, dar mi e cazul, altfel, măcar în vizitele la Kiev, ar fi zis cineva vreo vorbuliţă. N-a zis nimeni nimic. Asta e, nu mai miră pe nimeni.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite