Se deschid uşile Noii Ordini Mondiale. Etapa I: refacerea hărţilor de putere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel şi Klaus Iohannis, la Summitul de la Riga   FOTO AP
Angela Merkel şi Klaus Iohannis, la Summitul de la Riga   FOTO AP

Citiţi, vă rog, Declaraţia Finală a Summitului Parteneriatului Estic. Ştiu că, în mod obişnuit, este un exerciţiu nerecomandabil deoarece este plictisitor şi anost.

De data însă, veţi avea surpriza de a vedea doar în spaţiul jumătăţii unui singur paragraf, cel de-al doilea, cum se reface întreg jocul, se pun delicat şi profesionist bazele celui din viitorul imediat, se anunţă cadrul de negocieri pe termen scurt şi mediu, se trasează limitele hărţilor promisiunilor viitoare.

...participanţii la Summit reafirmă dreptul suveran al fiecăruia dintre parteneri să aleagă  în mod liber nivelul de ambiţii şi obiectivele la care aspiră în relaţiile cu Uniunea Europeană. UE şi partenerii săi suverani sunt cei care trebuie să decidă asupra modului în care vor continua relaţiile lor. ...

Declaraţia comună a Summitului Parteneriatului Estic (Riga, 21-22 mai 20115)

Astfel, doamnelor şi domnilor, se schimbă totul. Nu e vorba despre o modificare de sens, de o ajustare de drum, este vorba despre o repunere a elementelor politice ale prezentului într-un nou format de lucru, profund, fundamental diferit de ceea ce a fost până acum,

Ce se schimbă? În primul rând, cel mai important, este că se renunţă la principiul considerat dogmă absolută după căderea Cortinei de Fier: faptul că toate statele vor adera la valorile lumii occidentale deoarece aceasta este, aşa cum ştiu şi îşi doresc ele deja, singura variantă sustenabilă pentru viitor reprezintă o evoluţie  istorică inevitabilă. Pe această convingere absolută a Occidentului s-a bazat amorsarea primelor discuţii de după '90 privind extinderea viitoare a NATO şi UE. Tot aceasta era şi motivaţia invocată de americani privind necesitatea exportului de valori şi civilizaţie occidentală în spaţiile Orientului Mijlociu şi Apropiat, apoi în Maghreb...

După un sfert de secol, iată că are loc schimbarea filozofiei de joc, căci revine în forţă, exprimat din nou ca atare, mai vechiul principiu al nevoii de a respecta dreptul de autodeterminare al popoarelor, voinţa lor liber exprimată şi modul în care decid să intre (sau să iasă) din alianţe.

Este ceea ce, cu mai mult de un secol în urmă, afirma Woodrow Wilson, vizionarul preşedinte american ale cărui concepte au premers toate marile schimbări geopolitice, inclusiv cele de azi din spaţiul euro-atlantic.

„Aspiraţiile naţionale trebuie să fie respectate: de acum, popoarele pot fi dominate şi conduse doar în urma propriului lor consimţământ. Autodeterminarea ne este un cuvânt oarecare ci reprezintă principiul imperativ de acţiune...” - Woodrow Wilson, discursul din 11 februarie 1918.

Dacă vă mai amintiţi, acelea au fost vorbele şi acela a fost momentul care a marcat începutul recunoaşterii mondiale a unuia dintre cele mai vaste procese politice din istoria omenirii, destructurarea imperiilor - Imperiul Britanic, cel Austro-Ungar şi cel ţarist fiind cele mai importante.

Recitiţi însă paragraful Declaraţiei din 2015 şi veţi vedea imediat evidenta similitudine, dar mare atenţie şi la deosebirea esenţială, iarăşi de natură structurală. Pentru Woodrow Wilson (ca mai apoi pentru Lenin şi Stalin), autodeterminarea popoarelor era o mişcare cu sens unic decisă de popoare în raport cu o entitate care nu mai avea niciun fel de drept de decizie sau o reacţie previzibilă, muribundă fiind şi cu toate instituţiile de forţă în colaps.

De data asta, în noua etapă de joc, partenerii strategici sunt consideraţi egali, la nivel de decizie şi de beneficii, recunoscându-se acel drept suveran de a „fixa nivelul ambiţiilor în relaţia de colaborare sau/şi cooperare”.

Extraordinar de interesant în sine. Dar, mai uitaţi-vă o dată pe text şi puneţi-vă întrebarea: oare mesajul este adresat exclusiv ţărilor din blocul Parteneriatului Estic sau nu cumva avem aici amorsarea mişcării reale care ne arată cum se va structura setul de propuneri (cu hărţile de putere conexe) ce va negociat cu cele două ţări care au perspectiva unui exit în perioada următoare, Grecia şi Marea Britanie?

Este oare aici, foarte frumos ascunsă în spatele unei extreme corectitudini politice a mesajului, un tip de „ofertă care nu se poate refuza” ce se desenează pentru a creiona viitoare formule instituţionale pentru a permite „existenţă europeană post-exit” a ţărilor în cauză, exact aşa cum se sugerează paliere instituţionale de cooperare, ca un fel de service a la carte pentru ţările din Parteneriatul Estic. Este vorba despre un mesaj care în est va ajuta la lămurirea rapidă a unor situaţii politice aflate în echilibru instabil, precum în Republica Moldova, dar vor duce şi la o accentuare a vitezei de rezolvare a situaţiei din Ucraina pe care, foarte probabil, o vom vedea în situaţia de a accepta ideea unui stat federal ca formulă de ieşire din actualui război civil. Dar şi pentru Georgia, Azerbadjian şi Armenia mesajul îşi are valoarea sa extrem de relevantă, pe de o parte privind modul în care UE vede calea de ieşire din „războaiele îngheţate”, dar şi aprobarea certă dată relaţiilor strânse ale unora dintre aceste ţări cu Federaţia Rusă.

O idee pe care o aud evocată cu insistenţă pe anumite culoare ale puterii de la Bruxelles, dar nu numai, este că noua formulă a Uniunii Europene ar fi sustenabilă în formatul nucleu dur + o variantă de Commonwealth deschisă partenerilor cu care se vor semna acordurile de cooperare din viitor.

În acest context, pentru spaţiul european, mesajul de la Riga are valoare de test foarte important, semnalând  că s-ar putea să vedem, în cazul unor ţări, în anumite circumstanţe, se poate deschide o ofertă instituţională similară, multi sau uni-nivel, corespunzând şi unor cercuri de putere şi influenţă diferite. Sau, după caz, chiar total diferite.

Cred că, din acest moment, este evident că nu mai există poziţia temătoare şi atotnivelatoare de până acum „cu orice concesii, trebuie să ne ţinem cu toţii împreună”, ci s-a trecut la o formulă de tip parteneriate posibile în folos reciproc. Exact până la limita în care folosul, avantajele şi beneficiile de securitate funcţionează.

Mi se pare la fel de evident că se negociază, până în ultima clipă, formule de apropiere de Rusia. Sub presiunea timpului, căci se apropie Consiliul de vară din iunie în care s-ar putea relua problema sancţiunilor. Este în curs de execuţie procedura deschisă de Comisia Europeană împotriva Gazprom. Urmează să se dea un verdict privind corectitudinea în raport cu normele europene a contractului de 10 miliarde euro, împrumut oferit de Rusia Ungariei pentru construirea de Rosatom a două noi reactoare etc, etc.

Se acumulează evenimente contradictorii, iar Europa, păţită şi suferindă în orgoliu, nu mai doreşte să ia angajamente extensive. Mai degrabă, chiar invers, Se concentrează spre interior, spre punerea la punct, cu o mentalitate de contabil, a proiectelor de făcut bani şi crescut puterea diverselor pieţe interne strategice. Că se va putea sau nu, asta vom vedea. Dar asta pare să fie intenţia, cu singura certitudine că dorinţa tuturor este de a se depăşi starea de blocaj instituţional în care Europa se afundase din cauza şi pe timpul crizei.

Să mai adăugăm şi faptul că, aşa cum spuneam cu altă ocazie, nici nu mai sunt banii de altădată, cei care puteau acoperi găurile masive lăsate de nesfârşitele concesii (inclusiv cele făcute britanicilor) care permiteau ajungerea la un vot prin consens la nivelul Consiliului. Nu mai sunt bani, evident, dar nici voinţa politică nu mai este aceea a momentului în care se imagina, spre exemplu, o structură masivă ca cea a Parteneriatului Estic (chiar cu Adunare Parlamentară proprie!) menită să evolueze entuziast pe un drum fără spini.

În plus, nu mai există răbdare cu corijenţii, repetenţii sau mincinoşii clasei, cu cei care trimit la Bruxelles statistici umflate şi falsificate şi care se apropie sau sunt la limita insolvenţei de ţară.

Există, în schimb, un Proiect care, cum se vede, se pune în practică, cu o geografie a puterii din ce în ce mai previzibilă. Şi noi? Tot acolo unde ştiţi, imobili, suficienţi şi fericiţi.

Cu noi sau fără, ordinea mondială se reface. Nu pe principiile unei conspiraţii, ci pe cele, contabiliceşti, ale supravieţuirii economice. Deocamdată, dacă nu singurul criteriu al noului joc, oricum unul prioritar şi definitoriu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite