Serviciile de informaţii şi operaţiunile speciale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se redefinesc, de data aceasta în teren şi nu într-un war game, modalităţile în care se poartă un conflict, răspunzând datelor cu totul noi şi dezvoltărilor foarte rapide în domeniul ameninţărilor neconvenţionale, devenite acum prioritare, printre care şi terorismul.

De la războiul din Vietnam încoace, treceând prin Irak şi Afganistan, acum ăn Mali şi Somalia, se vede că structura forţelor armate pregătite pentru a acţiona pe teatre de luptă extinse, dar în format clasic, nu mai pot răspunde integral unei realităţi care a consacrat un nou tip de inamic: grupările teroriste.

Au început ca organizaţii mici cu celule cuprinzând maximum zece-cinsprezece persoane, folosind resurse puţine şi acţionând doar în scopul de a da lovituri exemplare, cu cât mai mare impact public, naţional şi internaţional.

Aceasta a marcat "anii terorii", anii '60-'70, ocazie cu care comunitatea internaţională avea să realizeze cu stupoare că ceea ce, la început, fuseseră doar organizaţii strict naţionale, cu luptători selectaţi din câteva ţări din Orientul Mijlociu şi Maghreb, deveniseră foarte rapid pe de o parte organizaţii acţionând în reţea, pe de altă parte bază de recrutare pentru o serie de elemente fanatice provenite din diferite ţări europene sau din SUA.

În plus, de decenii, pe modelul Hezbollah sau Hamas, mişcările respective au deschis un nou tip de activitate, extrem de real şi de amplu, cel social, fiind, pentru multe zone şi extrem de multe familii, singurul sistem de securitate socială existent. Finanţează nu numai familiile sărace, nu numai pe cele ale celor ucişi în diverse acţiuni, dar şi tineri trimişi la studii la marile universităţi ale lumii precum şi o întinsă reţea de propagandă, iarăşi cu precădere în Europa şi SUA.

Aceasta le permite o dizolvare absolut reală în sânul populaţiei, ceea ce face ca identificarea şi izolarea lor în cadrul unei operaţiuni militare clasice să fie extrem de greu de realizat.

Beneficiind acum de fonduri uriaşe, uneori de susţinere statală, organizaţiile respective au putut să achiziţioneze cantităţi impresionante de echipament militar, de la arme uşoare până la sisteme mobile de rachete sol-aer. Dispun acum de capacităţile umane şi tehnice pentru a lansa atacuri devastatoare asupra sistemelor de comunicaţii, cyber-atacuri care pot paraliza viaţa unei naţiuni mai efcient şi mai rapid decât un atc militar clasic.

De ce nu se răspunde decisiv? Cheia stă în incapacitatea structurilor internaţionale construite după cel de-al doilea război mondial  de a mai ţine pasul cu realitatea din teren, mult mai rapidă şi fluidă în raport cu puterea lor de a organiza o formulă de ripostă.

Franţa a intervenit în disperare de cauză, la cererea urgentă a guvernului din Mali, dar Naţiunile Unite încă elaborează forma de desfăşurare, în trepte succesive, a unei misiuni de impunerea păcii. Este evident pentru toată lumea că formele actuale de conflict ar trebui să implice un alt tip de cooperare, cel care să implice serviciile de informaţii ale democraţiilor occidentale unite într-o cupolă unică şi care, mai departe, să poată alimenta în mod corect acţiuni foarte rapide şi precise, tipice forţelor speciale.

După care, eventual, forţele convenţionale să intre în teren pentru a stabiliza şi controla situaţia. Operaţiunile de până acum autorizate de Consiliul de Securitate au avut în vederea realizarea unor operaţiuni punctuale cu caracter defensiv, de exemplu un spaţiu de interdicţie navală pentru stoparea acţiunii piraţilor somalieni, dar niciodată trupele speciale nu au fost autorizate să patrundă adânc înspre bazele terestre ale piraţilor, acolo unde ar fi întâlnit poate şi alte personaje, în tranzit spre ţările africane ce urmau să devină viitoare teatre de conflict.

Iar dacă au fost autorizate asemenea operaţiuni, ele au fost doar unele de extracţie, punctuale şi beneficiind doar de datele pe care le aveau serviciile naţionale de informaţii ale trupelor din ţara lor.

Se discută acum intens despre un nou sistem de securitate şi mijloacele de care ar trebui să dispună, adaptate acestui nou tip de provocări. Noi rules of engagement, mai flexibile şi permiţând eventual folosirea forţelor speciale în formulă ofensivă.

Numai că, atâta timp cât doar se discută, evenimentele tind să se complice extrem de tare şi pe un spaţiu foarte larg. Pierderea controlului acestui spaţiu ar putea genera o tragedie, impunerea controlului poate însemna asumarea unei serii de conflicte punctuale.

O dilemă la care, din păcate, democraţiile occidentale nu sunt încă gata să ofere un rapsuns operaţional credibil. Şi asta ar putea să coste extrem de tare.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite