Siria nu este pe cont propriu: ţările aliate şi oponente duc o luptă strategică de dominare în Orientul Mijlociu

Siria se află în mijlocul unui periculos joc de putere din Orientul Mijlociu  FOTO: Reuters

Suspiciunile de folosire a armelor chimice în războiul civil din Siria pune o mare presiune pe Statele Unite ale Americii pentru a da un răspuns atât preşedintelui Bashar al-Assad, dar şi puterilor internaţionale. Războiul sirian prelungit nu implică numai SUA, ci miza pusă în joc este mult mai importantă. Atât Rusia, China şi Iran sunt ţări care ar putea avea un cuvânt greu de spus în ce priveşte conflictul din Orientul Mijlociu.

Declaraţiile tot mai credibile formulate de Franţa, Marea Britanie şi Israel potrivit cărora preşedintele sirian Bashar al-Assad a dispus folosirea armelor chimice creează o situaţie tensionată la nivel internaţional. 

Statele Unite simt apăsarea unor decizii cruciale care aşteaptă să fie luate, iar administraţiei preşedintelui american Barack Obama i se cere să răspundă cu mai multă fermitate în ce priveşte războiul sirian, mai ales în contextul în care a trasat „o linie roşie” de avertizare.

Un editorial apărut în pagina online a publicaţiei „Foreign Policy” îi propune să tragă o linie de separaţie între cele două tabere opuse ale statelor care se luptă pentru cea mai mare influenţă în jocul de putere asupra Iranului. Consecinţele pot avea implicaţii profunde, cu un important efect asupra întregului Orient Mijlociu.

În prezent, oficialii de la Casa Albă par să îşi reevalueze atitudinea şovăitoare de până acum. Secretarul Apărării Chuck Hagel a anunţat recent că SUA va suplimenta trupele desfăşurate în Iordania pentru „a îmbunătăţi eficienţa şi pentru a pregăti (trupele) pentru diferite scenarii”, referindu-se la conflictul din ţara vecină, Siria. Iar Pentagonul are în vedere planuri de a mări semnificativ forţa miliară, potrivit publicaţiei „Los Angeles Times”.

Orice scenariu este posibil

Contextul politic de astăzi sugerează că implicarea Statelor Unite în regiune nu va avea aceeaşi amploare şi la fel de îndelungată precum s-a întâmplat în războiul din Irak. În schimb, cel mai probabil va implica mai mult echipament militar, distribuirea ajutoarelor umanitare, crearea unor zone de interdicţie aeriană şi refugii, coordonarea sau executarea atacurilor asupra teroriştilor şi sancţionarea încălcării „linii roşii” de folosire a armelor chimice.

Washingtonul ar trebui să ia în considerare consecinţele geostrategice care implică Iranul, Rusia şi China, mai ales în cazul în care intervenţia Statelor Unite este o ameninţare faţă de aliatul lor din Damasc. În relaţiile diplomatice, asemenea fizicii, fiecare acţiune generează o reacţie, astfel încât administraţia Obama ar trebui să fie pregătită pentru orice scenariu, se arată în editorialul „Foreign Policy”.

Blocul de ţări format de Iran, Rusia şi China are importante interese de a menţine la putere regimul lui Bashar al-Assad. Iranul contribuie la finanţarea şi susţinerea militară a armatei siriene şi se implică şi în organizarea grupurilor de luptători alawita, loiali lui al-Assad. În schimb, Teheranul se bucură de o importantă bază de operare în zona mediteraneană unde armele iraniene pot fi modificate, fabricate şi trimise aliaţilor Hezbollah din Liban.

La fel de important, alianţa cu Siria întăreşte pretenţiile Iranului drept ţară conducătoare a rezistenţei împotriva Israelului şi protectoare a comunităţii şiite globale. Washingtonul ar trebui să anticipeze progrese chiar mai mici în ce priveşte negocierile asupra programului nuclear, instabilitate şi mai puternică în Irak, noi violenţe în Golful Persic şi o posibilă desfăşurare de arme nucleare.

Dictatura lui al-Assad, importantă pentru aliaţii lui

Atât Rusia, cât şi China are interese ideologice şi strategice pentru care vor să păstreze dominaţia lui al-Assad. Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a concentrat mare parte din politici pe respingerea eforturilor sponsorizate de America pentru schimbarea regimului al-Assad. Deşi Beijingul nu s-a implicat la fel de mult, limitează cu grijă presiunea pusă pe „ţările-marionete”, aşa cum s-a văzut în cazul Coreii de Nord.

China are tendinţa de a urma regulile impuse de Rusia în ce priveşte numeroase probleme globale, atitudine explicată în parte de faptul că cele două ţări împărtăşesc aceeaşi atitudine faţă de Statele Unite. Mai mult de atât, cele două ţări par să se teamă că SUA şi aliaţii lor vor putea pune la cale intervenţii de succes, care le va permite o implicare şi mai mare în problemele interne  ale regiunilor precum Tibet, Caucazul de Nord şi Xinjiang.

Jocul de putere din ţările vecine Siriei este clar în favoarea SUA şi a ţărilor partenere, astfel încât există puţine şanse ca Rusia şi China să se opună în mod direct forţei americane. Dar cele două ţări pot acţiona atât în defavoarea stabilităţii Statelor Unite, cât şi a păcii mondiale.

Punctele slabe ale SUA

În primul rând, Rusia şi China ar putea face Washingtonul să plătească pentru că ajută la îndepărtarea regimului al-Assad. Asul din mânecă al autorităţilor de la Moscova este dependenţa tot mai mare a Europei de hidrocarburile ruseşti, dar pot profita şi de pe urma planurilor neclare şi complicate ale NATO privind Afganistanul. Pe de altă parte, China ar putea împiedica iniţiativele SUA în cadrul forumurilor internaţionale.

Este tot mai vizibilă creşterea economică, politică şi miliatară a Chinei, precum şi puterea de a provoca Statele Unite, în timp ce influenţează situaţia din Peninsula Coreeană şi  continuă perpetuarea conflictului cu Japonia în ce priveşte insulele disputate din Marea Chinei de Est.

De asemenea, Rusia şi China ar putea adopta o atitudine chiar mai solidară faţă de Iran, consolidându-şi parteneriatul, astfel încât să încurajeze Teheranul să încalce în continuare recomandările Statelor Unite şi pedepsele impuse de ONU. 

De exemplu, China a r putea suplimenta furnizarea de petrol în Iran, restricţionată recent, ceea ce ar fi o provocare la sancţiunile impuse de SUA. Cele două ţări ar putea submina iniţitivele Washingtonului în cadrul discuţiilor privind programul nuclear, ceea ce ar putea împiedica SUA să obţină mandatul internaţional pentru a interveni cu forţe militare, în cazul în care va fi nevoie.

Cu toate acestea, potenţialul unei reacţii negative din partea Rusiei, Chinei şi Iranului nu ar trebui să descurajeze Washingtonul să aplice măsurile necesare în Siria. Stabilitatea în Orientul Mijlociu reprezintă un punct cheie pentru interesul Washingtonului, iar eforturile de a încheia războiul civil din Siria este o sarcină esenţială pentru rolul de securitate al Statelor Unite.