Siria: Continuă bătălia pentru Alep. ONU confirmă că rebelii deţin tancuri şi armament greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orașul Alep, devastat de explozii
Orașul Alep, devastat de explozii

Rebelii sirieni deţin tancuri şi armament greu în oraşul Alep. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al ONU, citat de AFP. Pe de altă parte, presa americană a scris că președintele SUA, Barack Obama, a semnat un document secret care autorizează acordarea unui ajutor american rebelilor sirieni care luptă împotriva regimului lui Assad.

„Observatorii (ONU) au confirmat informaţia potrivit căreia opoziţia deţine armament greu, inclusiv tancuri, la Alep", a declarat Martin Nesirky, purtătorul de cuvânt al ONU.

El a precizat că este vorba despre arme care erau anterior deţinute de armata siriană.

Observatorii ONU s-au deplasat marți la Alep, al doilea oraș ca importanță din Siria. Confruntările armate dintre armată şi rebeli se concentrează aici de la 20 iulie. Atât regimul, cât şi rebelii au trimis noi întăriri în acest oraș, considerat miză crucială a conflictului.

Observatorii Națiunilor Unite în Siria au anunţat miercuri că armata a folosit la avioane de vânătoare în această zonă.

„ONU a amintit celor două părţi obligaţiile pe care le au la nivel umanitar şi cu privire la protecţia civililor", a adăugat Nesirky.

Sirienii fug din Alep

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, peste 200.000 de locuitori au fugit din Alep, iar Martin Nesirky a precizat că majoritatea celor aflaţi încă la faţa locului se adăpostesc în şcoli şi alte clădiri publice.

Purtătorul de cuvânt al ONU a amintit, de asemenea, care este punctul de vedere al secretarului general Ban Ki-moon. Acesta a insistat pentru ca membrii comunităţii internaţionale să exercite presiuni asupra ambelor tabere implicate în conflict „şi nu doar asupra armatei siriene, deşi este, desigur, principala responsabilă pentru ceea ce se întâmplă".

„Trebuie, de asemenea, să se exercite presiuni asupra rebelilor, pentru ca să ţină cont de ceea ce spunem şi să înceteze luptele", a adăugat Nesirky.

Washingtonul a afirmat miercuri că Bashar al-Assad este „laş" şi a apreciat ca „demn de dispreţ" „un om care se ascunde şi se pune la adăpost, ordonând în acelaşi timp soldaţilor să continue masacrarea civililor din ţara sa", potrivit Departamentului de Stat.

Susținere din partea Statelor Unite

Pe de altă parte, presa americană a scris că preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a semnat un document secret autorizând acordarea unui ajutor american rebelilor sirieni care încearcă să îndepărteze regimul lui Bashar al-Assad.

Documentul ar permite serviciilor secrete americane (CIA) să acţioneze clandestin, au anunţat NBC şi CNN, citând surse neidentificate, notează Mediafax.

Oficiali de la Casa Albă au refuzat să comenteze aceste informaţii, dar nu au exclus în mod explicit ideea că Washingtonul ar oferi forţelor anti-Assad mai multă susţinere în domeniul informaţiilor decât s-a admis până acum.

Washingtonul a anunţat anterior că Statele Unite oferă asistenţă medicală şi logistică rebelilor sirieni, dar că refuză să le furnizeze arme, avertizând că o „înarmare" suplimentară ar fi contraproductivă.

Proiect de rezoluție simbolic

Statele arabe au prezentat miercuri un proiect de rezoluţie simbolic în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin care i se cere preşedintelui Siriei, Bashar Al-Assad, să demisioneze şi să predea puterea unui guvern de tranziţie, notează ABC News.

Proiectul le cere, totodată, forţelor armate siriene să înceteze aracurile.

Ţările arabe critică Rusia şi China pentru că au împiedicat adoptarea unor rezoluţii pe tema Siriei în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.

Adunarea Generală a ONU nu are nicio autoritate pentru a impune aplicarea deciziilor, dar un vot larg ar fi un semnal moral şi simbolic adresat regimului Bashar al-Assad.

Siria se confruntă, din martie 2011, cu revolte violente împotriva regimului Bashar al-Assad şi confruntări armate soldate cu peste 20.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, o organizație neguvernamentală cu sediul la Londra. Bilanţul victimelor nu poate fi verificat din alte surse.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite