Siria, Idlib: măcel macabru în numele lui Assad şi a grandorii Rusiei lui Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Idlib FOTO AFP
Idlib FOTO AFP

Siria a intrat în ultima parte a războiului civil. Acesta a fost motivaţia intervenţiei multiplelor puteri globale şi regionale ale lumii, care şi-au găsit un spaţiu de consumare a rivalităţilor în Orientul Mijlociu. Confruntarea finală a început din aprilie în provincial Idlib, unul din cele 14 guvernorate ale Siriei, ultima redută a opoziţiei siriene şi cea mai mare.

În dorinţa de a evita orice negociere – acordul constituţional şi Adunarea Constituantă fiind blocate de la sfârşitul anului trecut, pentru că are în acelaşi timp reprezentate ca părţi egale puterea, opoziţia şi diaspora siriană aflată în exil – forţele loiale lui Al Assad, Rusia lui Putin şi miliţiile şiite şi forţele Al Quds ale Gardienilor Revoluţiei Islamice iraniene, care constituie carnea de tun din prim planul ofensivei doresc să spulbere orice opoziţie şi să controleze din nou Siria utilă, pentru a impune formula de pace pe care şi-o doresc. Totul nesocotind doleanţele sirienilor. Un măcel macabru se pregăteşte în Idlib pentru a marca Victoria lui Al Assad şi grandoare lui Putin precum şi viitoarea sa influenţă absolută în Orientul Mijociu.

Recâştigarea teritoriului sirian, cu ruşi şi iranieni în prim plan

Întreaga campanie din Siria după retragerea şi abţinerea americanilor în perioada Obama de a soluţiona chestiunea - în ciuda datelor clare şi rapoartelor privind utilizarea armei chimice şi încălcarea liniilor roşii pe care le-a înscris chiar preşedintele american în conflictul ce durează deja de 8 ani - a fost un măcel, o păcăleală generală şi o bătălie ce a avut de-a face mai mult cu ambiţiile şi rivalităţile locale şi regionale decât cu dorinţa şi aspiraţiile populaţiei siriene, din care 5,5 milioane au ajuns refugiaţi şi 6,5 milioane strămutaţi interni de luptele atroce. În privincia Idlib e foarte curent să întâlneşti familii care au părăsit zona de conflict şi s-au mutat de nu mai puţin de 5 ori.

Rusia, sprijinită de forţele sale aeriene, forţele speciale şi companiile militare private, împreună cu Iranul ce constituie coloana vertebrală a trupelor siriene guvernamentale, după decimarea armatei lui Assad, şi cu trupele Al Quds respectiv miliţiile şiite din întregul Orient Mijlociu au luat cu asalt şi echilibrat înfrângerea lui Assad, care era în curs în toamna lui 2015. Iar efortul a dus în aproape 4 ani de lupte, la blocarea prăbuşirii Siriei allawite, la măcelărirea sunniţilor majoritari şi la recâştigarea pas cu pas a teritoriului pentru Assad.

Pasul următor a fost acela de a crea false zone de dezescaladare unde opoziţia putea administra teritoriile cucerite. A fost cazul Homs-ului, Alep, Gouta de Est sau Daraa, Idlib fiind ultima asemenea regiune. Aici trăiau familiile celor ce nu-şi doreau guvernarea lui Assad şi trupele militante care le apărau şi i se opuneau dictatorului călău sirian.

Bătălia e pe viaţă şi pe moarte, mai ales pe moarte, tactica fiind bombardamente puternice pe motivul eliminării unor grupări jihadiste în zonă, dar în fapt distrugerea cu intenţie a spitalelor, şcolilor, magazinelor şi a brutăriilor.

În fiecare din aceste provincii, încetarea focului şi zona de dezescaladare a fost transformată în măcel planificat prin lansarea atacurilor chimice – de obicei clorină, dar într-un caz şi gaz sarin – pentru ca apoi atacurile, bombardamentele şi ofensiva săngeroasă a forţelor terestre ruso-iraniano-siriene să ducă la negocierea pe ultima sută de metri de către ONU a coridorului ultimei şanse, pentru ca cei rămaşi în viaţa şi înconjuraţi în aceste regiuni să lase armele şi să se refugieze mai departe, abandonând zona iniţial de dezescaladare şi încetare a focului, dar cucerită prin atacul forţelor pro-Assad, în mâna trupelor guvernamentale.

Aşa a rămas o singură provincie, un singur guvernorat controlat de către opoziţie, o zonă cu 1,5 milioane de locuitori înainte de conflict unde se află peste 3 milioane de persoane, şi care este expusă astăzi ofensivei ruso-iraniano-siriene în sud. Iar bătălia e pe viaţă şi pe moarte, mai ales pe moarte, tactica fiind bombardamente puternice pe motivul eliminării unor grupări jihadiste în zonă, dar în fapt distrugerea cu intenţie a spitalelor, şcolilor, magazinelor şi a brutăriilor pentru a împinge populaţia mai departe, tot mai departe, a epura sectar sunniţii din Siria controlată de Assad, a distruge opoziţia şi susţinătorii săi şi a prelua controlul teritoriului. Assad controlează azi peste 60% din teritoriu, după ce în urmă cu 4 ani trebuia să depună armele şi să arboreze steagul alb, înainte ca Rusia să intre în război.


Tancuri ale armatei turce FOTO AFP / Bulent Kilic

Tancuri ale armatei turce sunt prezente la graniţa dintre Turcia şi Siria în oraşul Karkamis regiunea de sud Gaziantep FOTO AFP / Bulent Kilic

Turcia şi acordurile nerespectate în Idlib. Presiunea regimului sirian

Toată această ofensivă ce miroase a genocid calificat, cu condamnări generale pentru utilizarea armelor interzise, a fost contemplată fără intervenţia SUA - care a preferat să realizeze în zonă doar ambiţia şi obiectivul de a elimina Daesh - autointitulată Stat Islamic - dar şi protejarea graniţei aliatului iordanian şi apărarea zonei controlate de trupele kurde în nord-estul Siriei. Iar Uniunea Europeană nu a avut nici un rol, s-a dovedit fără nici o capacitate de influenţă şi s-a arătat preocupată cu precădere de refugiaţi şi migranţi veniţi din şi pe seama războiului din Sirias pre Europa, şi mai puţin de o soluţie justă şi echilibrată, aşa cum era dorită de către sirieni.

În rest, Siria rămâne tărâm de confruntare pentru Rusia, care doreşte să controleze regiunea, să alunge SUA şi să influenţeze întregul Orient Mijlociu, pentru Iran care-şi doreşte coridorul şiit până la Mediterană, cu înconjurarea Israelului, ca şi înclinarea balanţei decisive în rivalitatea sectară sunnită-şiită/allawită, Turcia care doreşte evitarea unui stat kurd la frontiera sa de sud şi o zonă tampon la graniţa sa pentru a plasa acolo refugiaţii, fiind gazda a peste 3,5 milioane de refugiaţi sirieni azi. Peste toate, monarhiile sunnite din Golf, care susţin diferite grupări şi miliţii ale opoziţiei, mai mult sau mai puţin apropiate jihadiştilor, mai mult sau mai puţin islamiste, puţine dintre ele democratice.

În această maximă complicaţie geopolitică, etnică şi sectară, s-au decantat, în diferite momente, mai multe grupări de dezbateri şi formate de negociere ale soartei Siriei, în funcţie de interesele manifestate de statele din sânul acestor grupuri. Cel mai vizibil a fost formatul Astana, Rusia-Iran-Turcia, care pare să-şi fi epuizat capacitatea de negociere prin poziţiile diferite ale jucătorilor. Rusia marşează pe cucerirea teritorială în favoarea lui Al Assad, dar folosind carnea de tun preponderent iraniană şi a miliţiilor şiite (pe lângă companiile sale private a căror prezenţă pe teren o neagă, chiar dacă sunt coordinate de serviciile de informaţii militare GRU).

Iranul doreşte menţinerea preeminenţei şiită-allawită şi plasarea unei miliţii proprii în Siria, complet dependente de Teheran precum Hezbollahul libanez pro-iranian, folosit pe scară largă în Siria. Iar Turcia care-şi doreşte negocierea la orice masă unde interesele sale pot fi apărate: eliminarea “terorismului kurd” al PYD/YPG, forţele de autoapărare kurde din cadrul Forţelor Democratice Siriene - finanţate de SUA - şi evitarea oricărei forme de proto-statalitate a kurzilor în nord-estul Siriei.

Acordul bilateral al Turciei şi Rusia, din 2018, a presupus blocarea oricărei ofensive în Idlib, plasarea unor garnizoane – puncte de observare turce în provincie şi separarea opoziţiei şi combatanţilor anti-Assad de jihadişti. Dar Turcia nu a reuşit să facă acest pas, forţele fostului Front al Nusra fiind cele mai active şi mai puternice din regiune. De aceea, bazate pe această perspectivă, forţele guvernamentale siriene, cele ruse şi iraniene au declanşat atacul pentru ocuparea provinciei Idlib şi lichidarea întregii opoziţii în aprilie. Un motiv, un pretext, dar care ameninţă să fie declanşatorul celui mai mare măcel din războiul Siriei în ultimii 8 ani, pe lângă cei 500.000 morţi şi dispăruţi, milioanele de refugiaţi, inclusiv cei din Idlib care se aşteaptă la ultima fază a asaltului.


Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin

Imagine indisponibilă

SUA şi construirea legitimităţii stopării ofensivei ruso-iraniene

E motivul pentru care Turcia şi-a elaborat propriile planuri şi misiuni în nordul Siriei şi a lansat negocieri de ultimă oră cu SUA pentru a obţine zona de excludere tampon în sudul frontierei sale, în zona kurdă, dar şi un comandament comun şi intrarea în provincia Idlib cu trupe, patrule comune turco-americano-siriene, unde opoziţia SDF e reprezentantă de componenta araba şi turcomană, nekurdă. Acordul e în curs de aplicare, iar ofensiva ruso-iraniano-siriană a prins trupele turce în prim plan, un post al său de observaţie fiind chiar înconjurat în atac de trupele siriene.

Şi SUA îşi doreşte retragerea trupelor sale din Siria, dar după ce soluţionează câteva teme majore şi obiective ale intervenţiei sale: menţinerea forţei ce combate Daesh şi radicalismul jihadist şi protejează SDF, trupele siriene majoritar kurde, de o eventuală ofensivă turcă sau a trupelor guvernamentale siriene, dar şi trasarea liniilor interne ale viitoarei Sirii. Iar în această ecuaţie, menţinerea miliţiilor şiite şi trupelor iraniene în afara Idlibului e punct obligatoriu, motiv pentru care a avut nevoie să-şi creeze legitimitatea solicitării de blocare a avansului, dar şi să-şi reafirme libertatea de mişcare şi operaţională în regiune.

Motivaţia este eliminarea componentelor importante ale forţelor jihadiste şi teroriste din regiunea Idlib pentru a avea un argument relevant în oprirea asaltului şi măcelului în regiune.

Sâmbătă, trupele siriano-ruso-iraniene au marcat un armistiţiu unilateral şi o încetare unilaterală a focului, rezervându-şi dreptul de a trage dacă opoziţia islamistă îi atacă poziţiile. Interpretarea acţiunii Rusiei este consolidarea forţelor guvernamentale şi pro-Assad pe teritoriul cucerit, aprovizionarea trupelor din linia întâi şi pregătirea asaltului mai departe în provincia Idlib. Unii au speculat că e încă un moment în care Rusia oferă Turciei posibilitatea separării trupelor opoziţiei jihadiste de restul opoziţiei militante din Idlib şi distrugerea primei categorii fără a afecta civili şi combatanţi ai opoziţiei susţinute de Turcia. Ankara nu poate face acest pas, nu are cum, opoziţia find profund interconectată în Idlib, cu jihadiştii în prim plan.

În acest context, la câteva ore de la anunţul încetării focului, CENTCOM a lansat un atac major, bombardând o adunare a jihadiştilor într-o tabără de antrenament din Idlib şi ucigând peste 40 de lideri jihadişti. În tabără erau antrenaţi tineri şi mai puţin tineri pentru trupele jihadiste. Comandamentul American responsabil de Orientul Mijlociu a anunţat că a distrus trupele cu legături cu Al Qaeda, care sunt reponsabile de atacurile “care ameninţă cetăţeni americani, parteneri şi civili”.

CENTCOM şi Pentagonul au refuzat să spună cine a purtat atacul, ce tip de armă a fost folosit, existând azi dubii între atacuri cu rachete din avioane de luptă, rachete cu rază lungă lansate cu precizie la locul ţintit şi drone cu explozibil sau rachete care au distrus adunarea jihadistă şi facilitatea de antrenament, lichidând o forţă atât de importantă pe teren. Atacul a vizat cu precădere liderii grupării Hurras al-Deen şi aliaţii lor din Ansar al-Tawhid aflaţi în reuniune în tabăra de antrenament. Motivaţia este eliminarea componentelor importante ale forţelor jihadiste şi teroriste din regiunea Idlib pentru a avea un argument relevant în oprirea asaltului şi măcelului în regiune sau măcar expunerea forţelor siriano-iraniene-ruse dacă continuă operaţiunea, văduvindu-le de un argument important.


FOTO US Army

Soldat Siria FOOT US Army

Jihadiştii din Idlib: realitate, exagerare, poveste de război

Este prima operaţiune americană de această factură în ultimii doi ani desfăurată în Siria. Ambele grupări vizate sunt membri ai comandamentului de operaţiuni ale fostei forţe Al Qaeda din Siria, Frontul al Nusra, transformat mai nou în Hay'et Tahrir al-Sham (HTS). Gruparea controlează provincia Idlib şi părţi importante din provinciile alăturate Alep şi Latakia spre Vest, până la Mediterana.

Potrivit ONU, în regiune există circa 30.000 de luptători ai opoziţiei, dintre care circa 10.000 jihadişti. Cele două forţe de opoziţie sunt amestecate şi aflate în zone de refugiaţi civili, cu familiile, astfel încât orice atac de obicei se soldează cu moartea tuturor civililor nevinovaţi prinşi în bombardamentele ruse sau în tirurile artileriei siriene, purtate fără nici un discernământ. Povestea apartenenţei, ulterior a ruputurii de Al Qaeda a Frontului al Nusra e veche, însă afirmaţiile originare fac ca motivaţia ruso-siriană să fie credibilă şi, oricum, utilizabilă. Fără ca aceste trupe să poată fi exonerate sau considerate în vreun fel băieţi buni ai conflictului din Siria, ele se opun regimului al Assad de la începutul confruntării civile şi au o capacitate importantă de luptă.

Atacul de sâmbătă al SUA a fost un răspuns ce creează premizele opririi asaltului asupra Idlibului prin eliminarea motivaţiei pentru măcelul pregătit în Idlib.

Rusia a transmis duminică nemulţumirea pentru acţiunea americană şi raidul în zona de dezescaladare, care ar încălca numeroase acorduri anterioare şi ar periclita încetarea focului impusă unilateral de ruşi. Ministerul rus al Apărării a anunţat că operaţiunea nu a fost consultată sau anunţată anterior nici Rusiei, nici Turciei. Un caz clasic de afirmare a libertăţii de acţiune şi de lansare a unei operaţiuni în zonă de conflict, SUA nefiind ţinută de nici un acord cu Rusia să informeze sau să ceară vreun acord fie Moscovei, fie Ankarei pentru această operaţiune.

De altfel, atacul acoperă ceea ce nu putea face Turcia pentru a livra condiţiile acordului de neagresiune a provinciei cu Rusia. Acum acest livrabil e prezent şi motivaţia atacului mai departe în provincia Idlib şi spre graniţa Turciei e eliminată. În plus, acordul turco-american pare să dea rezultate, odată ce trupele kurde din SDF au început să se retragă de lângă frontiera turcă. Pe de altă parte, opoziţia siriană exasperată face apeluri exact la SUA şi Turcia să nu fie abandonată şi cetăţenii cer Washingtonului şi Ankarei intervenţia pentru stoparea ofensivei ruso-siriană-iraniene în provincie.

Atacul de sâmbătă al SUA a fost un răspuns ce creează premizele opririi asaltului asupra Idlibului prin eliminarea motivaţiei pentru măcelul pregătit în Idlib. Suntem astfel, în condiţiile cerute de acordul ruso-turc de anul trecut, iar motivaţia strivirii enclavei Idlib a dispărut. Nu înseamnă că trupele guvernamentale siriene, împreună cu cele ruse şi iraniene, nu vor continua ofensiva. Doar că, de această dată, vor trebui să-şi asume că ceea ce combat în regiune sunt civili, opoziţia politică la regimul Assad şi motivul operaţinilor este cucerirea teritoriului, epurarea sectară a sunniţilor şi politică a opoziţiei lui Assad, nicidecum combaterea terorismului care asigura, până de curând, o motivaţie morală ca bază de legitimitate a operaţiunii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite