Situaţia din Mediterana se complică în continuare: pe ce bază şi până unde se poate merge?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
sss

Nu există un singur răspuns. Ceea ce avem acum sunt răspunsuri incipiente generate de crizele din spaţiul central şi de est al Mediteranei care, foarte rapid, pare să se transforme, din nou,  în teren de înfruntare a tuturor ambiţiilor de supremaţie militară şi economică, alăturate, din nefericire, unor istorii mai vechi derivate din trecutul imperial şi din nostalgii coloniale.

În acest sens, miza hidrocarburilor, chiar dacă extrem de importantă şi evidentă, nu este decât o componentă a edificiului conflictual şi, pe fond, discuţia să trebuiască să ia în considerare eternele condiţionări ale tuturor relaţiilor de putere stabilite în zonă, toate obligate să se refere la nişte puncte fixe ale raţionamentelor militare economice şi de securitate.

Ceea ce avem acum, miza tuturor discordiilor care otrăvesc şi distorsionează orice încercare de rezolvare prin metode clasice a conflictului din Libia, este acordul dintre guvernul libian recunoscut de comunitatea internaţională şi Turcia privind noi frontiere maritime şi definirea unor noi zone economice exclusive, interferând cu ceea ce Grecia şi Ciprul consideră dreptul lor suveran. Fără probleme. Compania Petrolieră Turcă (TAPAO) îşi va continua activităţile de explorare şi forare în zona Mediteranei de est, apărând astfel drepturile ciprioţilor turci, spunea joi Hami Aksoy, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe. Răspundea astfel atât poziţiei comune exprimate de Macron şi Mitzotakis în cadrul întâlnirii de la Paris, cerând totodată Franţei să înceteze sprijinul pentru forţele rebele conduse de Mareşalul Haftar în Libia, cât şi documentului comun de poziţie dat joii publicităţii în urma întâlnirii între Luigi din Maio, ministrul italian de externe, şi omologul său cipriot Nikos Christodulides.  Asta a venit joi la pachet cu decizia Parlamentului de la Ankara de a condamna, în unanimitate, planul de pace propus de Trump „menit doar să legitimizeze ocuparea Palestinei, timp de decenii, de către Israel, inclusiv a Moscheii Al Aqsa şi impunerea acestei soluţii palestinienilor. Ceea ce se doreşte este transformarea ocupării (teritoriului palestinian n.n.) în anexare de teritorii”.

Fundalul tensiunilor de acum îl constituie temerea că Turcia ar merge mai departe (sau chiar este pe cale să finalizeze) pe calea construcţiei a două mari bariere de securitate. Prima în centrul Mediteranei, a doua în zona de conexiune cu Marea Neagră.

Iată, după semnarea acordului maritim între Turcia şi Libia, contururile zonei de care se angajează să răspundă cele două ţări (recte armata turcă), definind şi noile zone economice exclusive pe care, unilateral, le proclamă Turcia. Apoi comparaţi prin suprapunere această hartă cu a doua,  cea care prezintă traseul conductei Mediteranei de est, proiectul comun între Grecia, Cipru şi Israel, cea mai lungă conductă submarină din lume şi veţi înţelege că, dacă totul este OK în momentul în care apele sunt calme, din punct de vedere al securităţii ar putea să apară oarece probleme serioase dacă situaţia ar degenera şi ar începe să bată un vânt de furtună.

Iată cum arată prima mare barieră strategică (deocamdată încă la nivel simbolic) pe care o poate coborî oricând Turcia într-o Mediterană posibil conflictuală.

aaa
aaa

Ce poate degenera în zonă? În principiu, cam orice dacă vom considera că Ciprul reprezintă în continuare zona critică, împărţit fiind între zonele turcă şi greacă, mereu inflamate şi gata să-şi aducă aminte de ostilităţi şi grozăvii trecute, niciodată uitate pe deplin, încă foarte folositoare tuturor celor care vor să stârnească, în folos propriu, câinii neadormiţi ai războiului. Drept care, pentru a înţelege înverşunarea cu care încep a se pună problemele, să mai adăugăm un vector de securitate: eterna Dilemă a Strâmtorilor, ea însăşi legată indisolubil de raţionamentele geopolitice ale noii Rusii – putere cu proiecţie globală care are nevoie în continuare de totală libertate de a putea jongla rapid, la nevoie, dinspre sau înspre Marea Neagră, cu aliatul turc jucând de partea sa. Context în care orice semnal de tensiune se va repercuta instantaneu în cea mai sensibilă zonă dintre toate, cea a Insulelor din Marea Egee unde, istoric, se stă pe meterezele de apă într-o învârtoşare de secole şi frontierele sunt mai fluide decât marea însăşi:

aaa

Drept care, din punctul meu de vedere, cea mai importantă mişcare din zonă este cea despre care se vorbeşte doar în treacăt, ca şi cum ar fi un lucru oarecare. Proiectul Canal Istanbul, căci despre el este vorba, este una dintre mişcările strategice care shimbă fundamental geografia strategică a zonei, căci face ca marea problemă a Strâmtorilor să devină un dublu argument de control pentru Turcia. Conform Convenţiei de la Montreux, Ankara va fi în continuare Gardiana Strâmtorilor, închizând şi permiţând accesul în termenii conveniţi de tratatul internaţional. Dar, în acelaşi timp, îşi mai crează un canal propriu, naţional, care funcţionează după legile şi interesele sale. În consecinţă, poate să permită sau să interzică accesul oricărui tip de nave, inclusiv în condiţii care să depăşească ceea ce e prevăzut în textul Convenţiilor.

ssss

Dar aceasta este a doua mare barieră strategică deoarece, astfel, Turcia îşi prelungeşte controlul strategic absolut asupra Mării Negre.  Astfel se explică opoziţia totală la proiectul românesc de a susţine, la Summitul NATO de la Varşovia, formarea unei forţe navale permanente a NATO în Marea Neagră, vorbind, în acel moment, despre dorinţa sa de a construi o arhitectură mai largă de securitate în regiune. Aveţi aici un document excepţional, publicat de NORDIC MONITOR. Este un document confidenţial al forţelor armate, minuta unei întâlniri a oficialilor de la Ankara pentru a discuta propunerea românească, cu concluzia că „nu corespunde politicii turceşti la Marea Neagră“.

Au trecut anii, iar Ankara va avea curând la dispoziţie acest dublu baraj la contactul Mediterana - Marea Neagră care, securizat de bateriile de rachete ruseşti S-400, va putea să schimbe raţionamentele de securitate în această partea a noastră de lume. Canal Istanbul NU va fi supus Convenţiei de la Montreux şi va fi operaţional cel mai târziu în 2023.

Între timp, nimeni nu pare gata să mai creadă în angajamente sau promisiuni de pace, criza libiană se adânceşte şi devine absolut similară cu cea de odinioară din Siria, acolo ajung mercenarii care au luptat până în ultimele luni în favoarea unuia sau altuia dintre actorii din regiune, li se alătură nou-veniţi din mişcările jihadiste din Africa Neagră. Iar Europa îşi vede pusă la grea încercare structurile militare comune incipiente (conceptual şi operativ) şi nu are nici măcar perspectiva de a elabora un mandat coerent de intervenţie, interesele jucătorilor din UE fiind destul de divergente, precum le sunt şi ambiţiile.

Drept care, într-un paradox deloc ciudat, tot Turcia le este, mai pe faţă sau mai în secret, singura speranţă de a pune capăt unei eventuale migraţii masive dinspre Africa. De aici şi jocul acesta cu diverse pisici şi şoareci, amuzant până - Doamne fereşte şi apără! - devine serios şi Mediterana va începe să fiarbă.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite