În lume

articolul anterior articolul urmator

Speranţa? O ruşine...

2
11 Apr 2016 19:35:11
Dinu Flămând
Foto: BBC
Foto: BBC

Gamele indignării internaţionale sparg plafonul de sus, pe măsură ce iese la iveală conturul acestei uriaşe lumi paralele din „hârtiile“ panameze. Că bogătanii planetei au încercat totdeauna să îşi ţină banii la ascunzătoare, iar de câteva decenii să-i înmulţească, nu producând ceva concret, ci mai mult plătind avocaţi care îi învaţă cum să ocolească ambiguităţile legilor, ştiam.

Nu era totdeauna sigur că frecventează aceleaşi suspecte servicii bancare în care îşi refugiază dubioasele averi şi mafioţii, organizaţiile teroriste, politicienii veroşi, sportivii afacerişti, artiştii care au făcut din artă o industrie deloc suavă, sau tot felul de întreprinzători necinstiţi, care jignesc inteligenţa umană prin destinaţia ce i-o dau. Acum ştim. Şi vedem că printre campionii celor mai neruşinate fraude fiscale faţă de propriile lor ţări sunt şi numeroşi politicieni ai acestor lumi. Cei care, în principiu, ar trebui să garanteze şi să se lupte să finanţeze corect sistemele democratice, serviciile siguranţei planetare, reglementarea convieţuirii în habitatul nostru terestru comun etc. Acest cor al dezminţirilor şi toată previzibila ofensivă, prin cancelarii, de diminuare a scandalului nu ne smulg nicio lacrimă. Dar speranţa noastră într-o lume mai dreaptă moare cu zile. Speranţa că această comunitate planetară îşi poate asuma cu seriozitate propriul ei destin devine o ruşine personală a fiecăruia. Cum să nu tragi concluzia că eşti la rândul tău un naiv iresponsabil, prin pasivitate? Fiindcă dimensiunile iresponsabilităţii celor care ne conduc şi sunt „aleşi“ de noi au devenit enorme. Un fost ministru de externe al Franţei, în analizele căruia m-am regăsit deseori, Hubert Védrine, afirmă pur şi simplă cu nu mai există „comunitatea internaţională“. Fiindcă cei care decid în numele nostru au pierdut contactul cu lumea reală, iar acest lucru a devenit mai nefast chiar decât subjugarea lor, odinioară, în lumea „ireală“ a ideologiilor şi ficţiunilor societale. Mai simplu spus, absenţa ideologiilor, a idealurilor pur şi simplu, îi permite acestui egoism financiar să arunce întreaga planetă în zone de risc, sau chiar de catastrofă, pentru care noua civilizaţie a antropocenului nu ştie şi nu are cum să improvizeze soluţii de salvare.

Nu mă miră că apar în analizele lui referinţe insistente la urgentele ecologice, care erau internaţionalizate înainte de această veselă globalizare a societăţilor umane animate doar de religia productivismului. Iar când nu mai ştii unde să întorci capul de atâtea urgenţe – printre care constatarea că oceanele planetei s-au umplut de saci de plastic, că aerul a devenit irespirabil în multe zone, iar furtunile provocate de dereglarea microclimatelor riscă să distrugă vaste arii – vezi că sângele vital al economiilor, aceste uriaşe fonduri speculative, nu contribuie cu nimic la corectarea urgenţelor. Deci nu îi găseşti niciun scop util efortului care a produs acei bani, inclusiv prin montaje financiare abstracte. Această imensă putere financiară ascunsă, aceste sume dosite sub o pălărie de panama sau prin alte paradisuri fiscale vor servi pentru finanţarea vreunor iahturi care vor naviga pe oceanele infestate de produsele noastre chimice şi vor acosta la ţărmuri devastate de uraganele furioase care nu dau socoteală nimănui. Bun venit în paradisul acestei apocalipse în care omenirea se va putea mândri că are cei mai numeroşi miliardari ticăloşi din galaxie! Greu e să-ţi păstrezi cumpătul. Iar reacţiile extreme tocmai în acest moment se fabrică, fiindcă manipulatorii de opinii sunt serviţi de amatorismul nulei clase dirigente din perioada de timp pe care o parcurgem.

Vedem cam peste tot numai soluţii radicale: fie nimicirea tuturor „cruciaţilor” care stau acasă, pensionari, pe la ei prin Europa, fie vânătoarea de imigranţi, fie dezmembrarea Uniunii Europene şi, eventual, revenirea la o nouă variantă de război rece etc. În asemenea momente apar oamenii care au câte o soluţie sigură, iar în spatele lor se îndeasă turme de oi-cetăţeni care la început dau din cap, iar nu peste multă vreme se pot transforma în cete de lupi. Fiindcă niciunul din reprezentanţii actualelor elite politice nu are pic de credibilitate, inclusiv pe aceste meleaguri valahe. Iar până să apară o personalitate de talia unui De Gaulle, care, deşi fusese salvatorului naţiei sale, insista să plătească din buzunarul propriu cota parte pentru consumul de apă şi electricitate al familiei sale la Elyseé - deci să fie şi un exemplu de probitate morală - va mai curge apă pe fluviile noastre. Iar noi, care credeam că numai comunismul găunos băltea în propriul său dublu limbaj... Şi unde dracu să mai sprijinim luminile unei fărâme de speranţe, când vedem că urgent este să aşteptăm?

P.S.

Le mulţumesc celor trei cititori care, în numărul trecut, au acceptat ideea că venirea primăverii ar putea fi, pentru o clipă, evenimentul major al fiecăruia din noi în parte. Ba chiar li s-a părut simpatic că acest lucru poate fi spus într-un mic poem, cum am făcut eu acolo, dând cu tifla „ratingului“. Le promit că voi recidiva.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Nikola
11.04.2016, 20:34:24

Quo Vadis Homo sapiens?Păi spre Stele,sau extincție.

Papa Raţă
12.04.2016, 08:00:30

Speranța? Da, speranța care, pentru a nu-și da duhul în perpetua democratizare globală , trebuie să persevereze cu Legea : așa cum sunt condamnați la moarte traficanții de droguri în unele țări,la fel să se procedeze și cu cei ce fură și își dosesc prin paradisuri fiscale milioanele , deoarece aceste crime afectează milioane de vieți. Aceasta e speranța - aceasta e soluția

Modifică Setările