Spionii care au păcălit lumea şi au declanşat unul dintre cele mai grave conflicte ale ultimului deceniu
0
Minciunile a doi spioni irakieni au stat la baza acuzaţiilor că fostul lider Saddam Hussein avea arme de distrugere în masă. De altfel, acesta a şi fost motivul pentru care Marea Britanie şi SUA au descis să atace Irakul. Dar oare câtă acurateţe au avut aceste informaţii şi cum au influenţat ele soarta unui conflict iniment, se întreabă jurnaliştii britanici de la BBC.
Cu şase luni înainte ca trupele britanice să invadeze Irakul, prim-ministul de atunci, Tony Blair, îşi avertiza concetăţenii despre ameninţarea armelor de distrugere în masă pe care Saddam Hussein le avea. „Programul de fabricare a armelor de distrugere în masă nu s-a închis. Încă funcţionează şi la acest moment“, declara Blair, bazându-se pe informaţiile furnizate de serviciile secrete MI6 pentru a justifica războiul.
În aceeaşi zi de 24 septembrie 2002, guvernul şi-a publicat controversatul dosar cu informaţii privind armele de distrugere în masă deţinute de liderul irakian. Destinat publicului, dosarul conţinea o prefaţă scrisă chiar de Tony Blair, în care îşi asigura cititorii că Saddam Hussein a continuat să producă arme de distrugere în masă „fără îndoială“.
Dar existau îndoieli, iar în dosar nu se specifica acest lucru.
Eşecul serviciilor secrete
Multe dintre informaţiile-cheie invocate de Marea Britanie şi de Casa Albă erau bazate pe date fabricate şi minciuni. „Ceea ce părea a fi aur în ceea ce priveşte informaţiile obţinute de serviciile secrete s-a dovedit a fi aurul proştilor, pentru că semăna cu aurul, dar nu era“, spune generalul Mike Jackson, fostul şef al armatei britanice.
Cel mai cunoscut spion care a păcălit lumea a fost dezertorul irakian Ahmed Alwan al-Janabi. Informaţiile fabricate de el şi minciunile sale au fost o parte esenţială pe care serviciile secrete s-au bazat pentru a justifica acest război. Astfel, aceste informaţii au contribuit la cel mai mare eşec al serviciilor secrete.
Ahmed Alwan al-Janabi a devenit cunoscut drept „Curveball“ (care încearcă să păcălească sau să ducă în eroare n.r.), nume de cod dat de serviciile secrete americane şi care, în final, s-a dovedit a fi potrivit.
Janabi a ajuns în 1999 la un centru german de refugiaţi căutând azil şi spunând că este inginer chimist, ceea ce a atras atenţia serviciilor de informaţii germane, BND. El a povestit că a văzut laboratoare biologice mobile montate pe camioane pentru a nu fi detectate, dar această dezvăluire nu i-a convins pe germani, care au împărtăşit informaţia cu americanii şi cu britanicii.
Şi MI6 avea îndoieli, pe care le-a dezvăluit în secret celor de la CIA: „Elemente ale comportamentului său ne fac să îl evaluăm ca fiind unul dintre acei indivizi numiţi «fabricatori», dar suntem înclinaţi să credem că o parte semnificativă a declaraţiilor lui Curveball este adevărată.“ În cele din urmă, britanicii au luat de bune declaraţiile lui Curveball, la fel cum au făcut-o şi americanii. Ulterior, acesta a recunoscut că a minţit.
Dar el nu a fost singurul spion care a păcălit lumea. Maj Muhammad Harith, un fost ofiţer al serviciilor secrete irakiene, a declarat că el a avut ideea laboratoarelor biologice mobile, susţinând totodată că a comandat şapte camioane Renault în acest sens. Odată ajuns în Iordania, a susţinut acest lucru în faţa americanilor, dar în final a declarat că a inventat o astfel de poveste pentru că voia o nouă „casă”. Informaţiile oferite de el au fost dezminţite cu zece luni înainte de începerea războiului.
Semnalul costumului
Însă nu toate sursele s-au dovedit a fi eronate. Informaţii de la două dintre sursele cele mai apropiate lui Saddam Hussein s-au dovedit a fi adevărate. Ambele au confirmat că Irakul nu avea arme de distrugere în masă. Sursa CIA a fost ministrul de Externe al Irakului, Naji Sabri.
Fostul ofiţer CIA Bill Murray a negociat cu acesta prin intermediul unui junalist arab căruia i-a dat o recompensă de 154.000 de euro. Bill Murray a întocmit o listă de întrebări pentru ministrul irakian, iar intermediarul s-a întâlnit cu Naji Sabri la New York, în septembrie 2002, acolo unde urma să ţină un discurs în faţa ONU, cu şase luni înainte de începerea războiului.
Intermediarul i-a cumpărtat ministrului un costum lucrat manual, pe care acesta l-a purtat la congres, semn pe care Murray l-a interpretat că un acord din partea acestuia de a li se alătura.
„Saddam Hussein avea câteva arme nucleare rămase de la începutul anilor `90, dar a luat rezervele şi le-a distribuit unor triburi loiale lui. Avea intenţia de a crea arme de distrugere în masă, chimice, biologice şi nucleare, dar la acel moment nu avea practic nimic”, spunea ministrul Naji Sabri.
Discreditarea surselor
Cea de-a doua sursă credibilă a fost şeful serviciilor secrete irakiene, Tahir Jalil Habbush Al-Tikriti, care evalua membrii guvernului lui Saddam Hussein.
Un ofiţer senior al MI6 s-a întâlnit cu acesta în Iordania în ianuarie 2003, cu două luni înainte de începerea războiului. Se crede că Habbush ar fi negociat un acord prin care invazia iminentă ar fi fost oprită. La rândul său, Habbush a declarat că Saddam Hussein nu deţinea nicio armă activă de distrugere în masă.
În mod surprinzător, Lordul Butler a aflat de informaţiile furnizate de Habbush numai după ce raportul a fost publicat. „Nu-mi pot explica acest fapt. Acest lucru a scăpat raportului nostru. Dar atunci când am întrebat despre această informaţie, ni s-a spus că nu este un fapt foarte important pentru că MI6 a considerat că era o informaţie concepută de Saddam şi menită să inducă în eroare”, explică Butler.
Acesta a mai adăugat că nu ştia nimic despre informaţiile furnizate de Naji Sabri. Mai mult, Bill Murray nu a fost prea încântat de modul în care informaţiile de la aceste două surse extrem de bine plasate au fost folosite. „Am crezut că am produs unul dintre cele mai bune servicii secrete pe care cineva poate să le facă în perioada de dinainte de război. Informaţia a fost respinsă şi nu a fost folosită“, mai spune Murray.
Se încarcă comentariile...
