Statele Unite: Continuarea colonizării israeliene este „contraproductivă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statele Unite, nemulţumite de continuarea colonizării de către Israel FOTO Arhiva Adevărul
Statele Unite, nemulţumite de continuarea colonizării de către Israel FOTO Arhiva Adevărul

Statele Unite au caracterizat drept contraproductivă continuarea colonizării de către Israel, care anterior anunţase construirea a aproximativ 300 de locuinţe în colonia Beit El din Cisiordania.

 „Aşa cum a spus preşedintele Obama, israelienii trebuie să recunoască faptul că activitatea continuă de colonizare este contraproductivă pentru cauza păcii” pe care Statele Unite o doresc între israelieni şi palestinieni, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Patrick Ventrell, citat de France Presse.

Israelul a aprobat construcţia a 296 de locuinţe în colonia Beit El din Cisiordania, în timp ce încearcă să convingă Statele Unite că se străduieşte să relanseze negocierile cu palestinienii, îngheţate din septembrie 2010.

Ministrul israelian al Justiţiei, Tzipi Livni, responsabilă de asemenea de negocierile cu palestinienii, a încercat să atenueze imediat impactul acestei decizii.

 „Am fost informată cu privire la anunţ, am verificat şi i-am informat imediat pe americani. Nu este nevoie să se facă o dramă sau să se ajungă la tensiuni”, a declarat Livni. 

Autoritatea Palestiniană a acuzat Israelul de „sabotare şi ruinare” a eforturilor administraţiei americane de relansare a procesului de pace.

Kerry, care conduce Departamentul de Stat de trei luni, a făcut din relansarea procesului de pace o prioritate a mandatului său.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite