Stelian Tănase, Radu Dobriţoiu şi noaptea furtunoasă a presei militare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din spectacolul cu piesa -  la Teatrul TV - "O noapte furtunoasă".
Imagine din spectacolul cu piesa -  la Teatrul TV - "O noapte furtunoasă".

Înnobilatul, de experienţele îndelungate, dobândite în deşerturile teatrelor de război afgan şi irakian, jurnalistul care s-a remarcat în relatări obiective, pe timpul misiunilor efectuate acolo, de batalioane din forţa expediţionară românească, nu între o aterizare şi o decolare a unui avion de transport militar, profesionistul postului public de radio, Radu Dobriţoiu, a abordat, pe blogul său, chestiunea oglindei mediatice a armatei ţării.

Care oglindă - a se citi presa militară - este dorită de politicieni pentru a le reflecta luminos chipurile, printre altele, şi pe timpul discursurilor rostite la cimitirele unde îngroapă patriotismul nemimat sub coroanele de flori aduse doar pentru a impresiona alegătorii, de ieri şi de mâine..

Pe 10 februarie, sub titlul MASS-MEDIA MILITARĂ: INDEPENDENTĂ, Radu Dobriţoiu pledează – puteţi da click aici pentru a citi opinia distinsului jurnalist - pentru păstrarea statutului profesional al instituţiei presei din armata ţării noastre.


Primul aspect de comentat este intenţia, semnalată de ofensivul om de radio, a unui Departament pentru Relaţia cu Parlamentul şi Informare Publică de a conduce explicit presa militară.

În traducere liberă, aici fiind vorba de dorinţa unei persoane trecătoare de a fi mai vizibilă atât în paginile săptămânalului armatei - cel şantajat anual că nu va mai primi bani pentru ediţia print -, cât şi  pe timpul minutelor acordate de postul public de radio sau a celor încă existente la postul public de televiziune.

Indiferent de guvernul aflat la putere, după decembrie 1989, indiferent de coloratura politică a miniştrilor apărării şi a secretarilor de stat perindaţi prin cabinetele luxoase, de la parterul şi primul etaj al menestrelului armatei, nu sumarul presei militare a fost grija – era să scriu grijania…- unora dintre ei, ci obsesia de a fi măcar acolo răsplătiţi cu onorul visat, de multe ori nemeritat.

Metoda unor trepăduşi politici, perindaţi pe la departamentul amintit, este de a conduce, vorba vine, prin numirea, la nivele ierarhice inferioare, a unor prea plecaţi – la modul propriu, ca pe vremea supunerii domnitorilor la Înalta Poartă – purtători de sentimente cucernice faţă de Dumnezeul cu cosiţe sau Allah-ul cu priviri aprige, care i-a numit în funcţie, pe criteriul loialităţii necondiţionate.

Faptul că Radu Dobriţoiu menţionează nemulţumirea publică, a lui Stelian Tănase, faţă de emisiunea "Pro Patria" este o informaţie bună pentru crainicul postului de Radio Erevan.

Emisiunea are un format şi un sumar care reflectă expresia înţelegerii, de către realizatori, a faptului că rostul lor este să nu creeze probleme decidenţilor politici, de la menestrelul apărării, care trebuie să apară, pe micul ecran, doar ca nişte feţi frumoşi, inteligenţi, impecabili în ţinută, discurs şi gesturi publice.

Poveşti vânătoreşti.

Comparaţia audienţei emisiunilor “Pro Patria” cu aceea a emisiunii “Ora Armatei”, la care recurge Radu Dobriţoiu, este doar un reper, mai degrabă colateral, decât relevant, pentru că una este vorba în vânt, rostită la micofon, alta imaginea derulată pe micul ecran, reflectând acelaşi eveniment, dar cu grijă pentru buzele roşii ale doamnei X, sau pentru părul vâlvoi al domnului Y.

Ca în piesa „O noapte furtunoasă”.

Da, este un insucces actual al TVR şi o reuşită a celor de la postul public de radio, pe planul bilanţului economic şi pe cel al audienţei la nivelul opiniei publice româneşti.

Dar nu din cauza asta “Pro Patria” ar fi pe locul următor, la capitolul atenţiei acordate de publicul ţintă vizat, după “Ora Armatei”, o departajare mai mult subiectivă, aplombul suplimentar fiind dat de faptul că, de regulă, şefii nu prea ascultă, la ora difuzării lor, dialogurile purtate despre armată transmise pe unde radio.

Invocarea NATO, în discuţia despre cine vrea să mai violeze presa militară - unul fiind pe la un "J" de la SMG, care îşi simte transferul în liga secundă a mutărilor previzibile de cadre - este un demers nobil.

Dar puţin relevant.

Soluţia este simplă.

Armata nu trebuie să depindă de posturile publice de radio şi televiziune.

Ministerul Apărării Naţionale are un post de radio, echipat cu cele de trebuinţă, care poate emite în orice moment, fiindu-i necesară doar o încadrare adecvată, comparabilă cu aceea a postului israelian militar de radio.

Ministerul Apărării Naţionale are un post de televiziune, dotat modern, care, ca şi cel menţionat, de radio, stă în... adormire, tot din comoditate şi pretexte puerile, când ar putea emite precum postul german militar de televiziune, pe timpul orelor de program, în armată, sau 24 de ore din 24, ca în armata americană.

Ministerul Apărării Naţionale, în condiţiile ofensivei mediatice răsăritene, ar trebui să transforme „Observatorul militar” în nucleul platformei electronice mediatice, care ar da o ripostă inteligentă la dezinformările ce vor să aburească europenii, cei de la vest de graniţa răsăriteană a NATO, conform cărora trupele ruse sunt pacificatoare în Ucraina, iar criminalii sunt ucrainenii, deoarece nu mai vor să trăiască precum le dictează omuleţul când roşu, când palid, deloc verde, de la Kremlin.

Până vin avioanele cu care tot păcăleşte opinia publică, pe plan mediatic, un oficial al menestrelului apărării, până se decide madam X dacă schimbă rujul sau se fardează mai puţin, prejudecăţile trebuie lăsate în dulapul cu schelete imagologice şi creat un nou cadru performant.

Un cadru motivant, pentru instituţia presei militare, unde sunt jurnalişti, în uniforma armatei naţionale, cu drag de ţară, talent, idei suficiente, dar care trebuie să depăşească faza cu emisiunea devenită indezirabilă, la TVR, şi cea lăudată, mai degrabă tactic, la nivelul postului public de radio.

Nu există presă militară independentă în nicio armată a vreunui stat membru NATO.

Dar există o altă modalitate, strict profesională, de a indica priorităţi ale ministerului de resort, ale statului major din ţara respectivă, în rest fiind de competenţa profesioniştilor militari şi civili, de a stabili cine, ce, cum, când, unde şi de ce va reflecta o acţiune sau alta.

Cu oamenii existenţi, într-un cadru organizatoric nou, cu o televiziune militară, după model german, sau american, cu un post de radio, după model israelian şi o publicaţie scoasă pe piaţă, ca în Franţa, instituţia presei militare ar fi la înălţimea capacităţilor reale ale  celor care îi asigură azi existenţa.

Dar pentru asta trebuie resetarea mentalităţii celor care confundă mărimea propriului birou oficial cu dimensiunea intelectuală personală, cea reală fiind departe de exigenţele induse privitorilor de rând, uimiţi de titulatura pompoasă, de pe eticheta metalică aflată pe uşa unui decident care se uită prea mult, cu jind, în oglinda menestrelului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite