Studiul despre hidroxiclorochină, bazat pe date furnizate de o companie americană obscură. Aceasta susţine că are acces la datele a 1.200 de spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

O investigaţie The Guardian a scos la iveală că Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi anumite ţări latine şi-au bazat răspunsul la pandemie pe datele unei companii americane obscure care pretinde că are acces la sistemele electronice ale unui număr important de spitale din toată lumea.

Este vorba de compania americană Surgisphere, al cărei director director executiv, Sapan Desai, chirurg vascular, a fost implicat în procese de malpraxis.

Publicaţia The Guardian a aflat că studiile recente privitoare la hidroxiclorochină publicate în două jurnale medicale de top s-au bazat pe datele furnizate de această companie obscură. De asemenea, Sapan Desai a fost coautor al acestor studii.

Compania Surgisphere are un număr  limitat de angajaţi, iar aceştia nu au studii stiinţifice sau statistice. Compania suţine că a obţinut legitim date statistice ale pacienţilor de la peste o mie de spitale. 

Publicaţii americane de prestigiu, Lancet şi New England Journal of Medicine, au publicat studii bazate pe aceste date şi în consecinţă ţări sud-americane precum Peru şi-au schimbat politicile de tratament pentru Covid-19 , iar OMS şi institute de cercetare din întreaga lume şi-au suspendat testele clinice referitoare la medicamentul controversat hidroxiclorochină.

Un audit independent asupra validităţii datelor a fost convocat de coautorii studiilor din cele două publicaţii medicale de prestigiu.

Datele investigaţiei The Guardian sunt următoarele: responsabilul ştiinţific al companiei este un autor de SF şi compania spune că are doar 3 angajaţi; prezenţa online e aproape inexistentă, în pofida faptului că Surgisphere susţine că are unele dintre cele mai cuprinzătoare şi rapide date statistice din spitale din lume, pagina de Wikipedia a fost ştearsă din cauza indoielilor cu privire la acurateţea informaţiilor despre companie.

Studiul publicat în Lancet arată că tratamentul cu medicamentul antimalarie se asociază cu o rată mai ridicată a mortalităţii şi cu probleme de inimă. Concluziile se bazează pe date ale Surgisphere colectate de la aproape 15.000 de pacienţi infectaţi, internaţi în 1.200 de spitale din toată lumea - aceştia au primit doar hidroxiclorochină sau acest medicament combinat cu antibiotice.

Rezultatele au determinat OMS să suspende testele clinice implicând acest medicament.

Totul a început când The Guardian a descoperit inexactităţi legate de grupul de pacienţi din Australia: studiul a inclus mai mulţi pacienţi decedaţi (73 în loc de 67). Desai a spus că studiul a inclusiv accidental un spital asiatic şi de aici eroarea.  Dar publicaţia a contactat spitalele australiene care au declarat că nu au furnizat informaţii şi nu au auzit niciodată de Surgisphere.

Un al doilea studiu bazat pe date Surgisphere, care de asemenea l-a avut autor secundar pe Desai, a fost despre medicamentul antiparaziţi ivermectin care s-a dovedit că reduce rata mortalităţii la pacienţii cu forme secvere de Covid-19.  A fost publicat online în reţeaua Social Science Research înainte de a fi revizuit şi a determinat guvernul peruan să adauge medicamentul pe lista tratamentelor pentru COVID-19.

New England Journal of Medicine a publicat un studiu bazat de datele Surgisphere în legătură cu pacienţi infectaţi din 169 de spitale din 11 ţări din Asia, Europa şi America de nord , care a arătat că medicamentele de inimă comune nu sunt asociate cu un risc ridicat.

Miercuri publicaţiile medicale au transmis un comunicat comun prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de studiile semnate de Mandeep Mehra şi Desai.

Surgisphere, fondată în 2008, a fost lansată ca o companie educaţională în medicină.  Baza de date a fost anunţată recent şi totuşi compania spune că include date despre 96.000 de pacienţi ai 1.200 de spitale din toată lumea.

Desai spune că are 11 angajaţi, dar aceştia au alte specialiăzri decât cele ştiinţifice sau statistice, iar mulţi s-au alăturat companiei foarte recent. 

Experţii care au siteuri ce publică rezultate ale cercetărilor a spus că Surgisphere a venit de nicăieri şi totuşi a efectuat poate cel mai influent studiu global al pandemiei. 

Desai a răspuns The Guardian că baza de date a început să fie construită de la înfiinţarea companiei şi informaţiile sunt analizate prin inteligenţă artificială şi machine learning.

Nu este însă clar cum a reuşit compania să obţină acorduri de transfer de date cu atât de multe spitale, între care şi unele care nu dispun de tehnologie avansată, şi totodată, cum a putut concilia limbaje diferite şi sisteme de codare, totul în timp ce a respectat reglementări etice şi de protecţie a datelor diferite în fiecare ţară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite