SUA au blocat o declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU pe tema conflictului israeliano-palestinian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scene ale duelului cu rachete dintre Hamas şi Israel FOTO EPA-EFE
Scene ale duelului cu rachete dintre Hamas şi Israel FOTO EPA-EFE

Consiliul de Securitate al ONU, care s-a reunit miercuri de urgenţă pe tema conflictului israeliano-palestinain, nu a ajuns la o înţelegere asupra unei declaraţii, din cauza unei opoziţii insistente a Statelor Unite, cel mai important susţinător al Israelului, declară diplomaţi pentru AFP.

Statele Unite consideră că acest „Consiliu de Securitate îşi marchează îngrijorarea prin faptul că se reuneşte şi nu este nevoie de mai mult”, a declarat pentru AFP un diplomat, care s-a exprimat sub protecţia anonimatului. 

„Statele Unite par să considere că o declaraţie nu ajută la o dezescaladare” a situaţiei de pe teren, a subliniat un alt diplomat, tot sub protecţia anonimatului.

Potrivit mai multor surse, o majoritate a celor 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU era în favoarea adoptării unei declaraţii comune în vederea unei scăderi a tensiunilor.

Contactată de AFP, Misiunea Statelor Unite la ONU nu a făcut niciun comentariu.

Statele Unite au refuzat deja, luni, într-o primă reuniune de urgenţă a Consiliului, adoptarea unui text propus de către Tunisia, Norvegia şi China, care îndemna cele două părţi să se abţină de la orice provocare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite