SUA şi talibanii au avut o înţelegere secretă în timpul evacuării: luptătorii talibani au escortat cetăţeni americani la o „poartă secretă” a aeroportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul din Kabul / FOTO Arhivă
Aeroportul din Kabul / FOTO Arhivă

Armata americană a negociat o înţelegere în secret cu talibanii în timpul evacuării din Kabul pentru ca luptătorii talibani să însoţească grupuri de cetăţeni americani la porţile aerportului din Kabul, conforum unor surse CNN.

Una dintre sursele citate de CNN a precizat şi că armata americană a pus la punct o „poartă secretă” la aeroport, pe care intrau doar cetăţenii americani. 

Cetăţenii americani erau instruiţi telefonic să se prezinte în anumite punct din apropierea aeroportului şi, conform înţelegerii dintre SUA şi noua putere din Afganistan, talibanii verificau documentele acestora şi apoi îi escortau până la poarta controlată de forţele americane.

Oficialii citaţi au vorbit sub condiţia anonimităţii pentru CNN dată fiind natura înţelegerii şi au spus că nu au vorbit până acum pentru că Washingtonul se temea de reacţia talibanilor dacă publicul ar fi aflat de înţelegerea secretă şi de posibilele atacuri ale ISIS-K în cazul în care jihadiştii ar fi aflat că cetăţenii americani erau escortaţi în grupuri mai mari de persoane.

În timpul evacuării, administraţia Biden a ţinut să accentueze că talibanii dau dovadă de cooperare, iar oficiali de la vârful ierarhiei americane au spus că grupul islamist a promis să lase americani să treacă către aeroport. În ciuda acestor declaraţii, au existat diferite relatări despre cazuri în care persoane cu paşapoarte americane au fost întoarse din drum de talibani şi uneori au fost bătute.

Conform informaţiilor CNN, călătoriile de la punctul de întâlnire până la aeroport sub escorta talibanilor au avut loc „de câteva ori pe zi” şi au putut fi supravegheate de la distanţă de trupele americane. „A funcţionat, a funcţionat foarte bine”, a declarat una dintre surse despre înţelegerea cu talibanii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite