În lume

articolul anterior articolul urmator

Sute de elefanţi, găsiţi morţi în Botswana. Cercetătorii nu au aflat încă ce anume îi ucide

4
1 Jul 2020 21:35:05
Autor: Ionuţ Mureşan
Imagine: Adevărul
Imagine: Adevărul

Peste 350 de elefanţi au murit în ultimele două luni în Botswana, în ceea ce experţii au numit „un dezastru al conservării speciilor”. Autorităţile din statul african nu au făcut încă teste pentru a afla cauza morţii pahidermelor, astfel că deocamdată nu există informaţii despre aceasta sau dacă există şi un risc pentru sănătatea oamenilor, transmite The Guardian.

 
O primă serie de decese a fost raportată pentru prima dată în Delta Okavango, la începutul lui mai. Până la sfârşitul lunii, numărul elefanţilor morţi a ajuns la 169. Până la jumătatea lunii iunie, numărul s-a dublat. 70% dintre elefanţii morţi au fost găsiţi în jurul surselor de apă, potrivit unor surse locale care doresc să rămână anonime, scrie publicaţia britanică citată de Digi24.
 
„Este vorba despre o moarte în masă, la un nivel care nu a fost văzut de foarte mult timp. În afara morţilor cauzate de secetă, nu ştiu să se mai fi întâmplat aşa ceva ”, a spus dr. Niall McCann, director pentru conservararea speciilor la National Park Rescue.
 

Ce ipoteze iau în calcul cercetătorii

Cele două ipoteze principale sunt otrăvirea sau un agent patogen necunoscut. Antraxul - considerat iniţial cauza cea mai probabilă - a fost exclus.
 
„Când atât de mulţi elefanţi mor în apropierea zonelor locuite de oameni, într-un moment în care bolile provenite de la animale sunt în mintea tuturor, pare extraordinar faptul că guvernul nu a trimis probe la un laborator de încredere”, spune McCan.
 
Martorii spun că unii elefanţi au fost văzuţi plimbându-se în cerc, ceea ce este un indiciu al unor probleme neurologice. „Dacă te uiţi la carcase, unii dintre ei au căzut drept în faţă, ceea ce arată că au murit foarte repede. Alţii mor mai încet. Deci este foarte dificil să spunem care este această toxină”, a agăugat el.
 

Numărul real al deceselor este necunoscut

Elefanţi de toate vârstele şi de ambele sexe. În zonă au fost observaţi şi câţiva elefanţi vii, dar emaciaţi, ceea ce sugerează că vor mai fi înregistrate decese şi în săptămânile următoare. Adevăratul număr al elefanţilor morţi este probabil şi mai mare, deoarece carcasele pot fi dificil de observat, spun experţii în consevarea speciilor.
 
Intoxicaţia cu cianură - adesea folosită de braconieri în Zimbabwe - rămâne o posibilitate, dar animalele care mănâncă cadavrele elefanţilor nu par să fie afectate. Martorii spun că au văzut vulturi, a puţini decât se aşteptau, dar care nu păreau să aibă un comportament anormal.
 
S-a vehiculat chiar că elefanţii ar fi putut muri de COVID-19, dar acest lucru este puţin probabil.
 
În Delta Okavango sunt aproximativ 15.000 de elefanţi, 10% din totalul din ţară. Ecoturismul contribuie cu 10-12% la PIB-ul Botswanei, pe locul al doilea după diamante.
 
„Elefanţii sunt bunuri ale ţării. Sunt diamante rătăcind prin Delta Okavango. Este un dezastru de conservare – arată cum o ţară nu reuşeşte să-şi protejeze resursa cea mai valoroasă”, a spus McCann. În ţările învecinate nu au fost raportate cazuri de elefanţi morţi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Lupulalbastru
1.07.2020, 23:40:04

E simplu. Elefanții s-au dus pe moneda din Botswana!

+2 (2 voturi)
Pontus Euxinus
2.07.2020, 04:08:20

Au murit si astia tot de covrig chinese virus. Azi toata lumea moare numai de covrig chinese virus , chiar si animalele daca pica bine planului globalist

t mihai
2.07.2020, 07:51:41

E clar, mai mult nu poti...

t mihai
2.07.2020, 07:50:56

"... 70% dintre elefanţii morţi au fost găsiţi în jurul SURSELOR de apă, potrivit unor SURSE locale care doresc să rămână anonime..." Excelent, chiar excelent.