Talibanii, aceşti „imitatori” exigenţi ai profetului Mahomed

Talibani în Palatul Prezidenţial din Kabul FOTO EPA-EFE

Moştenitori ideologici ai unei şcoli coranice fondate în India în secolul XIX, noii stăpâni ai Afganistanului afişează un puritanism religios extrem şi un „reformism” social al codurilor de onoare tribale.

Cu cât zilele trec, cu atât se reduc speranţele de a-i vedea pe talibani convertiţi la virtuţile moderaţiei politice. Deşi nu este exclus ca noii stăpâni ai Afganistanului să continue să manifeste un anumit pragmatism pe plan politic, totuşi există un domeniu în care par neînduplecaţi, şi anume religia.

Încă de la înfiinţarea mişcării, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, talibanii încearcă să-l imite strict pe profetul Mahomed, chiar şi în cele mai simple lucruri, de la lungimea bărbii până la cea a pantalonilor.

Sunt numiţi islamişti, dar acest termen este prea general pentru a-i descrie pe talibani, ale căror origini se regăsesc în şcolile coranice din Pakistan. De altfel, printre duşmanii lor din anii ’90 s-au numărat şi islamiştii „moderaţi”, relatează „Le Monde”.

O dublă influenţă

Talibanii se află sub o dublă influenţă: a Deobandi, o şcoală coranică fondată în 1867 în nordul Indiei Britanice, şi a wahhabismului, forma oficială a islamului din Arabia Saudită. În momentul întemeierii, la zece ani de la Răscoala şipailor împotriva puterii coloniale britanice, Şcoala Deobandi îşi propunea promovarea unei versiuni austere a religiei în rândul musulmanilor din subcontinentul indian.

Acest puritanism va înflori printre milioanele de refugiaţi afgani care vegetau în condiţii mizerabile în tabere improvizate din Pakistan pe timpul invaziei sovietice din perioada 1979-1989. Îndoctrinaţi de liderii partidului fundamentalist pakistanez Jamiat Ulema-e-Islami (JUI), a cărui ideologie religioasă este apropiată atât de cea a Şcolii Deobandi, cât şi de cea predicatorilor wahhabiţi saudiţi, care susţin revenirea la originile islamului, aceşti tineri refugiaţi vor fi văzuţi ca salvatori în momentul primei cuceriri a Kabulului, în 1996. Ghidaţi de crezul că „nu există Dumnezeu în afara lui Allah şi Mahommed este trimisul său”, talibanii favorizează o interpretare fundamentalistă a islamului, consideră ijtihadul, adică posibilitatea „interpretării” Coranului, ca anatemă, şi interzic rolul femeilor în spaţiul public.

În opoziţie cu pashtunwali

Dincolo de dimensiunea teologică şi religioasă, destul de surprinzător este aspectul „social-reformist” al talibanilor. Proveniţi din paştuni, etnia principală a Afganistanului, talibanii au încercat totuşi, între 1996 şi 2001, să impună un proiect naţional menit să depăşească diviziunile tribale. „Suntem tentaţi să-i vedem pe talibani ca expresie a unui conflict între locuitorii din mediul rural şi cei din mediul citadin, dar este important să subliniem că ei au fost expresia unei culturi specifice mediului rural, cea a mullahilor de la sate, şi că s-au ridicat împotriva codului tribal pashtunwali (dreptului cutumiar al paştunilor, n. red.), adesea chiar opunându-se aplicării sale”, remarcă istoricul Antonio Giustozzi.

Cu toate că provin din societatea tribală paştună, talibanii se dezic de instituţiile tribale tradiţionale. De exemplu, au înlocuit jirgas (vechile consilii) cu shurra.

Mai mult decât atât, constată T. H. Johnson şi M. C. Mason în „Understanding the Taliban and Insurgency in Afghanistan, Orbis”, vol. 51, n° 1, 2007, „în unele cazuri, interpretarea Coranului (de către talibani, n. red.) contrazice paştunwali, în special în privinţa drepturilor femeilor la moştenire”.

Între obsesia faţă de corpurile femeilor, puritanism extrem şi un proiect „naţional” trans-etnic pentru un nou Afganistan, talibanii nu au alt orizont teologic decât cel al unei „imitaţii” minuţioase a profetului, singura referinţă religioasă care constituie baza viziunii lor asupra lumii, conchide „Le Monde”.