Talibanii, tot mai aproape de recucerirea Afganistanului. Chiar dacă şi-au anunţat retragerea, americanii promit bombardamente împotriva acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fortele afgane luptand impotriva talibanilor FOTO EPA-EFE
Fortele afgane luptand impotriva talibanilor FOTO EPA-EFE

Chiar dacă trupele americane s-au retras din Afganistan, şeful operaţiunilor militare americane în regiune a anunţat că SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul armatei afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensive.

„Statele Unite au intensificat loviturile aeriene de sprijin pentru forţele afgane în ultimele zile şi suntem pregătiţi să menţinem acest nivel ridicat de sprijin în zilele următoare, dacă talibanii îşi continuă atacurile”, a afirmat generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului central al armatei americane (Centcom), porivit AFP, preluată de Agerpres.

Declaraţia vine în contextul în care ofensiva talibană a reuşit să facă progrese semnificative în ultimele zile, cucerind importante zone rurale din Afganistan. Atacul talibanilor coincide cu retragerea aproape încheiată a trupelor internaţionale din Afganistan.

Forţele afgane au opus o rezistenţă firavă până acum în faţa talibanilor. Drept consecinţă, au pierdut majoritatea capitatelor de provincii şi nu mai controlează decât o parte redusă din principalele rute de transport ale ţării.

După 20 de ani de la înlăturarea talibanilor de la putere de către operaţiunea militară condusă de SUA în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, există temeri tot mai justificate că aceştia vor reuşi să ajungă din nou să controleze întreaga ţară.

Guvernul afgan a impus sâmbătă stare de urgenţă în aproape întreg teritoriul ţării, în încercarea de a-i opri pe talibani să mai invadeze oraşele. În afară de capitala Kabul şi încă două provincii, oamenii nu au voie să iasă din case între orele 22.00 şi 04.00.

„Vreau să fiu clar: guvernul afgan va fi supus unor grele încercări în zilele următoare, talibanii încearcă să dea campaniei lor un caracter ineluctabil. Dar ei se înşeală (...) Victoria talibanilor nu este inevitabilă”, a susţinut generalul american.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite