Tendinţă alarmantă în Brazilia: Peste 50% din paturile de terapie intensivă sunt ocupate de pacienţi în jur de 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Majoritatea pacienţilor de COVID-19 de la terapie intensivă din Brazilia au în jur de 40 de ani, arată un raport citat de Reuters.

Conform unui raport publicat în weekendul trecut de Asociaţia braziliană de medicină intensivă, 52% din paturile de terapie intensivă din Brazilia erau ocupate în martie de pacienţi de COVID-19 ce au în jur de 40 de ani.

Este vorba de o creştere cu 16,5% faţă de datele înregistrate în decembrie şi februarie.

Cauza acestei tendinţe nu este certă, unii experţi punând-o pe seama mutaţiei braziliene a coronavirusului, care s-ar resimţi mai mult în rândul tinerilor decât celelalte tulpini.

Alţi factori nu sunt excluşi, precum vaccinarea prioritară a persoanelor în vârstă sau obiceiul tinerilor de a ieşi şi de a se întâlni fără a respecta recomandările privind combaterea coronavirusului.

Într-un alt raport, Institutul de Sănătate Publică atrage atenţia că tinerii internaţi cu COVID-19 necesită o perioadă mai lungă de tratament, iar sistemul brazilian de sănătate se află sub o presiune imensă.

Brazilia este actualmente epicentrul crizei sanitare, înregistrând peste 4.000 de decese zilnice de COVID-19 săptămâna trecută.

Brazilia este a treia cea mai afectată ţară din lume de SARS-CoV-2, raportând peste 13,6 milioane de cazuri de infectări, dintre care aproape 360.000 fatale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite