Autorităţile canadiene din Vancouver au transmis că incidentului a avut loc pe 23 mai şi au anunţat compania Tesla pentru a face o investigaţie în comun cu scopul determinării cauzei izbucnirii focului.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului din SUA a declarat joi pentru Reuters că „este la curent cu incidentul şi a contactat producătorul pentru informaţii”.
Într-un videoclip postat pe site-ul Electrek se poate observa cum, timp de câteva minute, din vehicul iese fum, iar apoi izbucneşte focul în interior. Potrivit site-ului, şoferul a declarat că pentru a ieşi „a trebuit să spargă geamul”, adăugând: „Am dat cu piciorul în geam pentru că tot sistemul s-a oprit. Uşa nu s-a deschis. Geamurile nu s-au coborât.”
La aproximativ cinci minute după ce din maşină a început să iasă fum, pompierii au ajuns la faţa locului şi au reuşit să stingă incendiul. Potrivit şoferului, acesta cumpărase maşina în urmă cu opt luni.
Compania Tesla a mai fost subiectul unor investigaţii anterioare privind accidentele în care sunt implicate vehiculele produse de aceasta. Anul trecut, guvernul SUA a lansat o investigaţie asupra sistemului de asistenţă pentru şofer al Tesla, cunoscut sub numele de Autopilot, după o serie de coliziuni cu autoturisme ale serviciilor de urgenţă care se aflau parcate.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a declarat că a identificat 11 accidente din 2018, în care maşinile Tesla au lovit autoturisme ale serviciilor de urgenţă aflate la locul unor incidente, toate în timp ce Tesla-urile erau „angajate fie în pilot automat, fie în controlul de croazieră responsabil de trafic”.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
"Autorităţile canadiene din Vancouver au transmis că incidentului a avut loc pe 23 mai şi au anunţat compania Tesla pentru a face o investigaţie în comun cu scopul determinării CAUZEI IZBUCNIRII FOCULUI." Investigatia este inutila, cauza se cunoaste "... maşina a luat foc DIN SENIN..."
Pompierul stinge cu apa un incendiu la o masina electrica??????