În lume

articolul anterior articolul urmator

Violenţa geopolitică - o privire

3
24 Feb 2016 20:02:51
Alexandru Cristian

Lumea internaţională este caracterizată de o foarte mare necunoscută şi de o mare violenţă. Conflictele calde sau reci, latenţele neexprimate geopolitic pot provoca adevărate dezastre.

Siria este în opinia mea eşecul unei cooperări la nivel internaţional, unii sceptici o numesc rea voinţă. Ucraina este eşecul construcţiei unui stat. Clivajul din lumea musulmană are rădăcini multiple şi complexe.

Geopolitica este o ştiinţă ce prezintă starea de fapt. Dacă închidem ochii şi îi deschidem imediat vom observa aparent un haos. Nu este haos, este violenţă în cel mai pur mod. O violenţă structurală, directă şi indirectă, manifestată sau latentă.

Datorită stingerii avântului globalizării, statele încep  a-şi arăta adevăratul comportament şi adevăratele interese. Cine a definit statul ca şi un individ , teoria naturalistă a statului, s-a gândit la latura psiho-geopolitică.

În fapt un stat este un teritoriu bine determinat stăpânit de un grup de oameni ce împărtăşesc o limbă şi idei ancestrale. Statul  foloseşte monopolul legitim al violenţei pentru a-şi marca posesia acelui spaţiu geografic. Suveranitatea statelor este definită pe scurt ca o maximă putere în interior şi o largă independenţă în exterior.

         Trăim un fenomen invers, cel al consolidării suveranităţii statelor. După slăbirea energiilor globalizatoare statele îşi pot exprima adevăratul rol în lumea internaţională. Un fenomen denumit  contra-globalizare. Nu spun anti pentru că nu este împotriva fenomenului, spun contra pentru că maşina globalizării a stagnat datorită unor presiuni externe de voinţa acesteia.

           Toată această “foame de suveranitate” a adus lumea în această tensiune. Este normal să fie aşa,  fiecare stat să-şi afirme adevărata credinţă în misiunea statală. Dar unde balanţă nu există atunci totul este pus în pericol.

             Sunt adept al unei societăţi internaţionale echilibrate bazate pe un real sprijin al principiilor adevărate şi corecte ce au format lumea în care trăim. Fanaticii globalizării sau cei ai suveranităţii statale provoacă dezechilibre insurmontabile.

              Pentru a evita violenţa geopolitică lumea trebuie să formeze un nou concert de state, exact ca Europa anului 1815, mă refer aici stric la nivel conceptual şi ideatic pentru că lumea de atunci este o necunoscută pentru actuala lume internaţională. O lume guvernată de principii sănătoase şi anume  respectarea dreptului internaţional, a dreptului internaţional umanitar, aplicarea  justă a dreptului penal internaţional şi  respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este nu o lume mai bună ci una mai sigură.

 

            În lume nu totul este rău, totul este periculos- Michel Foucault

  

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Stefanescu Marian
25.02.2016, 11:04:30

Foarte dur(dar necesar!) acest (prea)mic articol.Care ne (re)aduce cu picioarele pe pământ.Sub presiunea globalismului,statele naționale cabrează și încep să-și apere teritoriul și interesele(mai mult sau mai puțin globale).Se vede asta din explozia naționalismelor în Europa,dar și aiurea.Efectul geo-politic va fi în esență negativ.Statele puternice vor deveni din ce în ce mai agresive în dauna statelor mai mici.Tată poziția Rusiei,dar și a Germaniei,Franței și Angliei-toate încep să amenințe sau să se repoziționeze. Pentru România,care nu și-a terminat dezvoltarea,situația este și mai periculoasă,mai ales că în jurul granițelor există conflicte deschise(Ucraina,migrația din Asia și Africa,amenințările Rusiei,instabilitatea din UE,etc).Vă închipuiți în ce situație eram dacă nu făceam parte din NATO? ”Trăim în miezul unui ev aprins...”

-2 (2 voturi)
14/5
25.02.2016, 14:48:41

>Vă închipuiți în ce situație eram dacă nu făceam parte din NATO? la fel ca si acum. poti sa te minti singur ca o sa moara germani sau norvegieni pentru tine. nato a fost creat pt a contracara urss. urss nu mai exista. deci nato e degeaba.

+1 (1 vot)
Sorin Muncaciu
26.02.2016, 04:56:55

Domnule Cristian, politica de globalizare este , de fapt, politica de uniformizare si federaliaze pe care adeptii the New World Order doresc sa o impuna prin persuasiune si santaj sau chiar cu forta, scopul final fiind dictatura oligarhiei a guvernului mondial, controlul total al maselor folosind tehnologia supra-sofisticata si forta militara NATO dupa ce va deveni universala. Intre timp, are loc privatizarea planetei prin extinderea dominatiei corporatiilor, concentrarea populatiei in megapolisuri si desfiintarea ruralului prin actiuni tip Agenda 21, extinderea megacompaniilor de agrobusiness si desfiintarea fermelor mici. Privatizarea trupelor de securitate, companiile de mercenari fiind mai puternice decat armatele traditionale ale statelor, oferind servicii de securitate, inclusiv arme nucleare. Aceasta evolutie a determinat reactia statelor suverane de pregatirea rezistentei fata de asaltul oligarhiei bancar corporatiste asupra natiunilor.